Sari direct la conținut

SUA: Trump spune că Secretarul Justiției va pleca din funcție chiar înainte de Crăciun

HotNews.ro
Bill Barr, Foto: Captura YouTube
Bill Barr, Foto: Captura YouTube

Ministrul american al justiției, Bill Barr, care a fost criticat de Donald Trump pentru că nu a denunțat presupuse fraude electorale, despre care președintele a spus că ar putea invalida victoria lui Joe Biden, și-a anunțat demisia luni, potrivit AFP.

„”Tocmai am avut o întrevedere frumoasă cu procurorul general Bill Barr, la Casa Albă. Relaţia noastră a fost foarte bună, a făcut o treabă extraordinară! Bill va pleca chiar înainte de Crăciun pentru a petrece sărbătorile cu familia sa. Secretarul adjunct al justiției Jeff Rosen, o persoană incredibilă, va prelua funcția”, a postat pe Twitter președintele, fără să-și reia acuzațiile. Ministrul va pleca cu o lună înainte ca președintele ales democratic să preia funcția.

Președintele a refuzat la începutul lunii să spună dacă are încredere în ministrul său de justiție Bill Barr, care a spus că nu a găsit suficiente fraude pentru a invalida victoria prezidențială a lui Joe Biden, potrivit AFP.

„Nu a făcut încă nimic”, a spus Trump într-o scurtă conversație cu reporterii din Biroul Oval de la Casa Albă.

„Nu s-au uitat prea mult în jur și, sincer să fiu, este dezamăgitor”, a adăugat el.

În acest context, mai are încredere în acest ministru ultraconservator, care a făcut parte mult timp din cercul său interior?

„Pune-mi întrebarea peste câteva săptămâni”, a răspuns liderul de la Casa Albă, reiterându-și acuzațiile de „înșelăciune”, fără a oferi dovezi concrete în sprijinul acesteia.

„În acest moment, nu am văzut fraude la o scară care ar putea schimba rezultatul alegerilor”, a declarat Bill Barr marți.

„Au existat acuzații de fraudă sistematică, conform cărora mașinile au fost programate pentru a denatura rezultatele alegerilor”, a reamintit el. Dar ministerele Securității interne și Justiției „au investigat și, până acum, nu au găsit nimic care să le sprijine”.

La o lună după alegeri, Donald Trump încă refuză să își recunoască înfrângerea. El a depus zeci de dosare în instanță, dintre care majoritatea au fost respinse de instanțe sau abandonate.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro