Sari direct la conținut

Suma uriașă găsită în cutii de carton, în biroul lui Prigojin. Șeful Wagner confirmă

HotNews.ro
Prigojin susține că a preluat controlul în Rostov , Foto: Handout / AFP / Profimedia
Prigojin susține că a preluat controlul în Rostov , Foto: Handout / AFP / Profimedia

Sume mari de bani în numerar au fost găsite în timpul percheziției în biroul lui Evgeni Prigojin. Presa rusă a anunțat că banii au fost găsiți la adresa din Sankt Petersburg, lucru pe care Prigojin l-a confirmat, potrivit Reuters. El a spus că banii erau pentru salariile și alte cheltuieli ale luptătorilor Wagner.

Potrivit presei ruse, în jur de 4 miliarde de ruble, echivalentul a 47 de milioane de dolari, au fost găsiți în cutii de carton.

Evgheni Prigojin a afirmat sâmbătă că a cucerit cartierul general al armatei ruse din Rostov fără să tragă niciun foc de armă şi că are sprijinul populaţiei, relatează AFP şi Reuters.

„De ce ne susţine ţara? Pentru că mărşăluim pentru dreptate”, a declarat liderul Wagner, acuzat de „trădare” de Vladimir Putin.

„Am intrat în Rostov şi, fără să tragem un singur foc de armă, am luat clădirea sediului central”, a adăugat el, într-un mesaj audio pe Telegram. Prigojin a spus că oamenii săi au fost însă atacaţi de artilerie şi elicoptere în drum spre Rostov

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro