Imaginează-ți că ai avea o mașină a timpului, cu care te întorci în 1950. Noul tău mediu nu este unul fermecător. Comunismul se instala în țară, dar încerci să te acomodezi. Primești un loc de muncă într-un birou pe un șantier, dar și asta se dovedește a fi o dezamăgire.
În 1950, comunismul nu însemna doar libertăți puține. Este vorba doar de ororile vieții profesionale: trebuie să scrii la mașini de scris greoaie, să „umfli” producția ca șefii să dea bine în ochii Partidului. Este vorba și de bani.
Primul tău fluturaș de salariu este derutant de mic: 337 de lei net. Atât era salariul mediu pe țară, conform Statisticii. O pâine albă costa 4.36 de lei, un kilogram de carne 7.56 lei.
Dacă te întorci și mai departe în timp, lucrurile stau și mai rău. Un „salariu bun” în 1916 era de aproape 400 de lei.
De fapt, viața în secolul XXI este, fără îndoială, mult mai bună decât în anii 1950 sau 1970. Din 1916, durata medie de viață în România aproape că s-a dublat. Așadar, chiar dacă ai reușit să construiești o mașină a timpului, s-ar putea să fie mai bine să rămâi pe loc, în prezent.
Ce explică aceste diferențe de bogăție și calitate a vieții între generații? Răspunsul este creșterea economică. În general, calitatea vieții este legată de evoluția creșterii economice. Iar traiectoria generală a economiei în ultimii 100 de ani a fost de creștere, cu puține excepții (pandemie sau criza financiară din 2007-2008, spre exemplu)
Economia este însă ceva vast – alcătuită din milioane de oameni și nenumăratele lor opțiuni. Iar monitorizarea a tot ceea ce se întâmplă într-o economie este dificilă. Americanii au abordat această problemă în anii 1930, în mijlocul Marii Depresiuni, când toată lumea putea vedea că economia n-o ducea deloc bine.
Cum a apărut celebrul PIB
Guvernul SUA a început să se gândească serios la asta în anii 1930, scriu Rupal Patel și Jack Meaning- economiști în cadrul Băncii Angliei- în cartea „Can’t We Just Print More Money?”.
Era în mijlocul Marii Depresiuni și toată lumea putea vedea că economia avea probleme – cozi nesfârșite de șomaj și nenumărate falimente. Problema era că nu exista o modalitate riguroasă de a măsura efectele asupra creșterii economice: în mod evident, economia se contracta, dar nimeni nu putea ghici cu cât și nici din ce cauză.
Așa că Congresul SUA l-a numit pe Simon Kuznets. Economist la Biroul Național de Cercetări Economice (NBER), Kuznets era responsabil de analiza datelor privind economia SUA.
Împreună cu echipa sa, în 1931, Kuznets a fost rugat să găsească o modalitate de a măsura sănătatea economiei SUA. O solicitare dificilă, mai ales în mijlocul unei depresii catastrofale fără precedent. Dar echipa lui Kuznets a acceptat provocarea. În următorii trei ani, au analizat diferite modalități de a calcula economia și, în cele din urmă, au elaborat un raport numit Venitul Național . Acesta a dezvoltat un indicator folosit astăzi de fiecare țară din lume pentru a măsura sănătatea economiei: produsul intern brut sau celebrul PIB.
Nu este o măsură perfectă, așa cum a recunoscut chiar Kuznets. PIB-ul nu măsoară fericirea oamenilor; nu măsoară nici nivelurile de degradare a mediului; nu măsoară nici inegalitatea. Pe scurt, nu măsoară calitatea vieții. Sau, cum a formulat senatorul american Robert Kennedy, „măsoară totul, cu excepția a ceea ce face contează cu adevărat în viață”
Exemplu: să luăm cifrele PIB-ului Regatului Unit. În 2014, FT relata că PIB-ul urma să crească cu 10 miliarde de lire sterline peste noapte – o creștere de aproape 5%. Acest lucru nu s-a datorat unei după-amiezi incredibil de productive a muncitorilor, ci unei schimbări a ceea ce a fost inclus în calculul PIB-ului.
Economiștii și statisticienii de la Oficiul Național de Statistică au decis că ar trebui să extindă definiția „economiei” pentru a include mai multe lucruri, cum ar fi prostituția. Și achizițiile la negru de droguri.
Dar există vaste segmente ale activității economice legale pe care PIB-ul continuă să le omită: de pildă muncile casnice făcute de mamele și soțiile noastre- spălatul vaselor, gătitul cinei șamd. În 2016, se estima că munca domestică neremunerată a adăugat 1,24 trilioane de lire sterline la economia Regatului Unit.
Acest lucru duce la unele rezultate ciudate. Dacă aspiri în sufragerie, acest lucru nu contribuie la creșterea economică. Dar dacă faci o înțelegere cu vecinul tău, prin care tu îi aspiri sufrageria pentru 50 de lei, iar el îți aspiră sufrageria tot pentru 50 de lei, la sfârșitul zilei, niciunul dintre voi nu a câștigat sau pierdut bani – iar sufrageria dvs. este la fel de curată ca și cum ai fi aspirat-o singur, scrie Mariana Mazzucato în cartea „Valoarea tuturor lucrurilor”. Acest tip de aranjament contribuie la creșterea PIB.
Să presupunem că ai pornit să faci o prăjitură economică care să-i sature pe toți. De ce ingrediente ai avea nevoie?
Acestea sunt întrebări pe care mulți economiști și le-au pus, deși, de obicei, fără metafora prăjiturii chinuite. Cel mai faimos răspuns vine de la economiștii Robert Solow și Trevor Swan, ambii dezvoltând modele pentru a înțelege de unde provine creșterea economică.. Economiștii îi numesc factori de producție:
- Teren: spațiul pe care îți construiești economia;
- Muncă: oamenii care produc lucrurile pe care le vinzi;
- Capital: mașinile care ajută muncitorii;
- Tehnologie: eficiența cu care se combină munca și capitalul.
Aceste patru ingrediente rămân o modalitate utilă de a vă gândi la tortul economic. Cu condiția să aveți suficient din fiecare dintre acestea – și să le găsiți calitatea și proporțiile corecte – economia va crește frumos.
Am să iau doar cazul terenului, sau al mediului, pentru că am o poveste interesantă.
E cazul Insulei Paștelui: o insulă slab populată, aflată la peste 3.200 km de coasta statului Chile. Astăzi, insula este renumită pentru statuile sale uriașe din piatră sculptată. Înainte de secolul al XV-lea, însă, aceasta găzduia între 10.000 și 20.000 de oameni: o civilizație înfloritoare, cu o economie la fel de înfloritoare. Dar când europenii au ajuns pe insulă în anii 1720, au întâlnit o populație de doar 3.000 de locuitori. Unde se dusese toată lumea?
Explicația, potrivit unor cercetători, este simplă: locuitorii Insulei Paștelui epuizaseră bogățiile naturale oferite de pământ. În cea mai dramatică și șocantă versiune a acestei povești, problema erau moaii – capetele gigantice de piatră care împânzesc insula, care erau esențiale pentru religia insularilor.
Povestea spune că insularii au tăiat copacii pentru a face unelte cu care să poată construi și transporta moaii . Poate mai probabil, insularii au tăiat copacii pentru a face canoele de care aveau nevoie pentru a merge la pescuit.
În orice caz, în timp nu au mai existat copaci pentru canoe; fără canoe, insularii ar fi putut mânca alte produse și animale, dar fără copaci, eroziunea solului a crescut, iar randamentele culturilor au scăzut. Rezultatul a fost un declin catastrofal al populației, probabil catalizat de un război civil provocat de această penurie de alimente. Până la sosirea europenilor în 1722, insula era aproape în întregime defrișată. Iată cum creșterea economică a dus la supraexploatarea mediului.
În cele din urmă, PIB-ul este dificil de măsurat. Când un prezentator de știri spune: „Economia a crescut cu X procente”, ceea ce vrea de fapt să spună este: „Economiștii au estimat că volumul de bunuri și servicii create de economie a crescut cu X procente”. Această estimare s-ar putea să nu fie exactă. Economiștii calculează PIB-ul adunând o mulțime de date despre diferite aspecte ale economiei. Statisticienii colectează informații de la mii de companii pe teme precum câte mașini au fost fabricate sau câtă brânză a fost exportată în străinătate. Economiștii întreabă doar o mică parte a economiei despre activitățile sale și extrapolează apoi datele pentru a reprezenta întreaga economie. Inevitabil, această cifră va fi ușor eronată, chiar dacă este o estimare foarte bună. Așa apar rectificările INS.
Creșterea PIB e asociată cu o sănătate mai bună și cu rate ale mortalității infantile sunt mult mai mici. În Indonezia, între 1975 și 2020, PIB-ul pe cap de locuitor a crescut cu 3,5% în medie pe an, iar mortalitatea infantilă a scăzut de la aproximativ 100 la 20 la mia de nașteri. În plus, creșterea PIB-ului poate finanța o populație cu un nivel mai ridicat de educație. Oamenii sunt mai predispuși să meargă la școala în țările mai bogate, ceea ce duce la obținerea unor locuri de muncă mai bine plătite în viitor.
Așadar, creșterea contează. Beneficiile ei însă, rareori revin tuturor în mod egal.
Când apare o tehnologie nouă, aceasta perturbă vechile metode de lucru. Acest lucru poate fi benefic pentru unii oameni, dar rareori este benefic pentru toată lumea – cel puțin nu pe termen scurt. Unii lucrători își pot pierde locurile de muncă, iar abilitățile lor devin învechite de noua tehnologie. Gândiți-vă la șoferii de trăsură care și-au pierdut locurile de muncă odată cu inventarea mașinilor; sau la șoferii de taxi care ar putea fi forțați în mod iminent să intre în șomaj din cauza mașinilor autonome.
Un exemplu contemporan al acestui proces provine din supermarketuri. În ultimii ani, multe supermarketuri au introdus case de marcat automate în locul casierilor. Acest lucru este în avantajul clienților, deoarece mulți cumpărători pot plăti mai repede și pot petrece mai puțin timp la cozi. De asemenea, este în avantajul proprietarilor de supermarketuri, deoarece este mai ieftin să investești în aparate de casă automată decât să angajezi casieri. Rezultatul este o productivitate mai mare și, implicit, o creștere economică. Există însă și un dezavantaj. Casierii își pot pierde locurile de muncă, reducându-și veniturile. În același timp, lucrătorii mai calificați din supermarketuri, cum ar fi managerii, ar putea continua să le păstreze pe ale lor – și chiar să obțină în cele din urmă o cotă mai mare din veniturile crescute ale companiei. Per total, magazinul este mai productiv, iar economia a crescut – dar la fel a crescut și inegalitatea. Potrivit lui Kuznets, creșterea inegalității este o consecință aproape inevitabilă a creșterii rapide.
Nu trebuie să construiești o mașină a timpului ca să înțelegi puterea PIB-ului. Suntem mai bogați acum ca niciodată. Cei mai mulți dintre noi locuim în apartamente dotate cu aer condiționat, cu un confort mult peste ce aveau bunicii noștri. Cei mai mulți dintre noi mergem în mai multe vacanțe și avem o educație mult mai bună decât bunicilor. Toate acestea sunt rezultatul creșterii PIB-ului: suma totală a cât consumă, câștigă și produc oamenii.
Acest text este un fragment din newsletterul „Economix”, pe care jurnalistul Dan Popa îl trimite în fiecare joi dimineață. Poți să te abonezi la Economix aici:
