Supra-taxarea tichetelor de masă: o „soluție” cu 5 efecte adverse

Tichetele de masă nu sunt un privilegiu, mai ales în contextul sărăciei din România și mai ales în condițiile unor salarii mici pentru care nu există foarte multe facilități fiscale, spre deloc. Tichetele de masă sunt un instrument de politică publică de succes nu doar în România.

Ele sunt foarte apreciate și utilizate, mai ales în sistemul privat, peste 4 milioane de salariați beneficiind de această formă de beneficiu extrasalarial.

Din păcate, în contextul unei presiuni fiscal-bugetare enorme, în Guvernul României se discută foarte apăsat ideea de a supra-taxa tichetele de masă, încărcându-le cu contribuția la sănătate de 10%, în condițiile în care ele sunt deja taxate cu impozitul pe venit de 10%, ceea ce ar duce la o taxare directă a lor cu 1/5 din valoarea acestora.

Studiile efectuate, nu doar în România, au demonstrat beneficiile acestor tichete de masă, inclusiv impactul pozitiv la formarea PIB (sunt bani care rămân în sectorul privat, antrenează producție și consum).

Într-un studiu realizat împreună cu alți colegi din Academia de Studii Economice din București, în anul 2019, pe date lunare din 2014-2018, am ajuns și noi la următoarele rezultate pozitive privind acest instrument: 1 leu cheltuit prin tichetele de masă (la acel moment) genera 0.59 lei venituri suplimentare la bugetul de stat, 0.29 lei capacitate de credit bancar suplimentar pentru persoanele fizice (prin sporirea veniturilor), un efect de antrenare de 2.58 lei suplimentar pentru Produsul Intern Brut și faptul că 380.000 lei cheltuiți prin tichete de masă (pe datele disponibile până atunci) contribuiau la crearea unui loc de muncă nou în România.

În cazul acestor tichete de masă există un efect de antrenare pozitiv clar pentru economie, importanța lor fiind semnificativă într-o țară cu venituri foarte scăzute. Efectul de antrenare pozitiv este asigurat și de faptul că există un interes extrem de mare, mai ales din partea angajatorilor din sectorul privat, pentru utilizarea acestui beneficiu, în forma actuală, cu o pondere (din păcate) destul de importantă în totalul veniturilor multor angajați români.

Acest tip de instrument este astăzi folosit în majoritatea țărilor dezvoltate și el există și se dezvoltă tocmai pentru că are în spate un stimulent fiscal evident (deduceri fiscale importante fără de care nu s-ar justifica existența lor). În foarte multe țări din jurul nostru (de exemplu, Austria, Belgia, Franța, Grecia sau Italia) tichetele de masă nu sunt deloc impozitate, fiind deductibile fiscal 100%.

Sunt și țări care le impozitează parțial ca și noi, cu impozitul pe venit (Polonia, de exemplu), dar care au alte sisteme de deduceri pentru veniturile mici și foarte mici care la noi nu prea există. În plus, mai trebuie remarcat și faptul că emitenții de tichete de masă au făcut eforturi investiționale importante pentru a ține pasul cu noile tehnologii, oferind astăzi angajatorilor și salariațiilor variante moderne de utilizare a acestor tichete de masă (carduri), mult mai ușor de gestionat de către utilizatori, cu costuri semnificativ reduse.

Supra-impozitarea tichetelor de masă este însă o opțiune extrem de păguboasă, cu 5 efecte adverse

Argumentele principale în susținerea acestei idei sunt următoarele:

• a) Prin supraimpozitarea acestor beneficii extrasalariale (folosite cu precădere în sectorul privat), rămân mai puțini bani în economia privată și efectul de antrenare pozitiv al acestor instrumente de politică publică va fi alterat semnificativ. Dimpotrivă, recomandabil ar fi, având în vedere lipsa de facilități fiscale pentru salariile mici și foarte mici, ca impozitul de 10% (aferent venitului asociat valorii tichetelor de masă primit de salariați) să fie eliminat, nu să se introducă un impozit suplimentar, pe lângă acesta. Logica din spatele acestei recomandări fiind aceea că, dacă masa ar fi în sarcina angajatorului (fie în regie proprie, fie prin externalizarea către un terț), ea ar fi deductibilă fiscal 100%, intrând pe cheltuielile angajatorului;

• b) Introducerea contribuției la sănătate pe tichetele de masă nu are nicio explicație, mai ales economică. Și așa, contribuția la sănătate de 10% este astăzi aplicată pe venituri extrasalariale (dividende, rente, chirii) într-o proporție însemnată, chiar dacă cel care le obține are deja și un venit salarial prin care mai contribuie la sistemul public de sănătate. În plus, dacă dorești să cotizezi la un sistem privat de sănătate sau la o schemă de asigurare de viață, o poți face numai după ce plătești această contribuție la sănătate care se dorește, după cum se vede, să fie extinsă tot mai mult, și nu limitată și redusă ca procent (este un procent foarte mare comparativ cu alte țări și cu situația din sistemul medical românesc). Urmând același fir logic, mai rămâne să încărcăm tichetele de masă cu contribuția la Pilonul 1 și Pilonul 2 de pensii și am rezolvat problema definitiv;

• c) Presiunea fiscală pe aceste instrumente de politică publică va fi și mai mare dacă ea este combinată cu deja anunțata eliminare a cotei de TVA de 5% și de creșteri de TVA pentru categorii de produse care sunt achiziționate cu aceste tichete de masă. Practic, puterea de cumpărare a tichetelor de masă se va diminua drastic prin acțiunea simultană a acestor două acțiuni ale Guvernului (spre jumătate din valoarea nominală a tichetelor de masă).

• d) Contextul inflaționist actual, care pune presiune enormă pe cei cu venituri mici și foarte mici, nu justifică în niciun fel supra-impozitarea unui instrument care are și un pronunțat caracter social, salvând cheltuieli importante la nivelul unor categorii de angajați care nu pot, din veniturile lor foarte scăzute, să își asigure o masă corespunzătoare pe perioada petrecută la muncă;

• e) Prin supra-impozitarea tichetelor de masă se va diminua drastic interesul sectorului privat pentru această facilitate. Tichetele de masă vor fi rapid înlocuite (din nou) de „bani în plic” (plăți informale), de alte facilități care rămân mai atractive din punct de vedere fiscal (mașină de serviciu, telefon de serviciu, abonamente la sală, telemuncă, etc.) sau de contractarea unor servicii de catering sau chiar organizarea în regie proprie a acestei activități (cantine proprii), mai ales de către companiile mari care vor obține astfel importante beneficii din deducerea integrală a cheltuielilor aferente cu asigurarea unei mese calde pentru angajații lor. Însă, companiile mici și mijlocii nu își vor permite să asigure o masă în acest fel, iar cei care vor avea cel mai mult de suferit vor fi angajații. În oricare dintre variantele enumerate, statul va pierde sume de bani la bugetul de stat, nu va încasa mai mult dintr-o astfel de măsură.

În concluzie, toate aceste măsuri fiscale care se vehiculează în spațiul public cu prea multă ușurință ar trebui mult mai bine cumpănite și însoțite de studii de impact serioase, care să ofere o imagine corectă și completă asupra efectelor pozitive și negative pe care le are introducerea sau reașezarea poverii fiscale în economia românească.

Această acțiune pare, mai degrabă, una disperată și trădează o evidentă lipsă de soluții care, dacă nu este gestionată cum trebuie, duce la haos și costuri pe termen lung mult mai greu de corectat. Economia românească, mai ales cea privată, se află într-o situație extrem de dificilă astăzi și orice stimulent fiscal anulat o poate trimite rapid într-o recesiune cu consecințe complicate.