Sari direct la conținut

Surpriză: invitați la summitul găzduit de Viktor Orban la Budapesta, Macron și Nehammer au mers să discute cu liderul opoziției Peter Magyar

HotNews.ro
Surpriză: invitați la summitul găzduit de Viktor Orban la Budapesta, Macron și Nehammer au mers să discute cu liderul opoziției Peter Magyar
Peter Magyar s-a întâlnit cu Emmanuel Macron și Karl Nehammer. FOTO: Facebook/Peter Magyar

Rivalul premierului Ungariei a anunțat pe Facebook că, pentru prima dată, „a negociat” cu liderii europeni „în calitate de lider al opoziției” și de „contestatar al Sistemului Național al Criminalității Organizate”, scrie publicația HVG.

După ce a urcat spectaculos în sondajele de opinie, apropiindu-se de partidul premierului Viktor Orban, liderul opoziției maghiare Peter Magyar a mai făcut un pas spre legitimitate, prin întâlniri cu doi lideri europeni importanți.

Întâlnirile au avut loc la Budapesta, unde mai mulți oficiali europeni au sosit la summitul Comunității Politice Europene, găzduit de Viktor Orban.

Pe Facebook, Magyar a anunțat că s-a întâlnit mai întâi cu cancelarul austriac Karl Nehammer, într-un restaurant din Budapesta.

Magyar a scris că discuția s-a axat pe consolidarea relațiilor maghiaro-austriece și pe aprofundarea cooperării bilaterale politice, economice și culturale dintre cele două țări.

„Am abordat necesitatea unor reglementări ferme ale UE împotriva migrației ilegale și am convenit că ar trebui utilizate toate instrumentele diplomatice pentru a pune capăt războiului ruso-ucrainean cât mai curând posibil”, a spus el.

Viktor Orbán a vizitat Viena la sfârșitul lunii octombrie, la invitația președintelui parlamentului austriac, Walter Rosenkranz, membru al Partisului Libertății, de extremă-dreaptă. HVG scrie că în acel moment, cancelarul Nehammer a refuzat să îl primească pe prim-ministrul ungar.

La Budapesta, Magyar s-a văzut și cu președintele francez Emmanuel Macron. Este o onoare să negociez în calitate de lider al opoziției cu președintele Emmanuel Macron, a scris el, sec, fără să detalieze despre ce anume a discutat.

Magyar a subliniat că a negociat pentru prima dată cu șefii de stat și de guvern din UE „în calitate de lider al opoziției” și de „contestatar al Sistemului Național al Criminalității Organizate”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro