Surpriza la Chisinau: Marian Lupu a demisionat. Defectiune in Partidul Comunist sau strategie inainte de anticipate?
Cu aproximativ jumatate de ora inainte de sedinta in care Parlamentul de la Chisinau urmeaza sa audieze programul de activitate si, probabil, sa adopte componenta noului Guvern, fostul presedinte al Parlamentului, deputatul Marian Lupu, a anuntat oficial ca paraseste Partidul Comunistilor. Marian Lupu a criticat dur politica Partidului Comunistilor. Lupus sustine ca nu mai vrea sa participe intr-o campanie in care se va merge pe amenintari, santaj si cu un limbaj injurios. „va anunt ca parasesc Partdiul Comunistilor si fractiunea PCRM”.
- Lupu a fost viceministru la Economie in Guvernul Tarlev. In 2005 a candidat si a devenit deputat pe listele comunistilor
- A intrat in partid si a fost ales presedinte al Parlamentului, calitate in care a activat intre 2005 – 2008
- Lupu a fost privit ca una dintre cele mai carismatice figuri printre comunisti. Analistii cred ca o parte din electoratul de stanga a votat anume cu Lupu ca viitor presedinte al Republicii Moldova, nu cu comunistii ca partid
- Comunistii sufera o grava defectiune de imagine in ajunul anticipatelor
- Pe de alta parte, multi analisti considera ca, in acest fel, strategii comunistilor incearca o manevra prin care sa atraga voturile electoratului de stanga care n-ar vota comunistii, astfel incat dupa alegeri sanga social-democrata, trecuta in Parlament cu ajutorul lui Lupu, sa faca o coalitie cu comunistii
- In urma cu o saptamana, cu o zi inainte de alegerile esuate ale presedintelui Republicii Moldova, Marian Lupu lasase sa se inteleaga, intr-un interviu pentru Europa Libera, ca ar putea parasi partidul, insa ulterior a negat ca o va face.
- Premierul desemnat, Zinaida Greceanii, promite ca Guvernul va organiza alegeri democratice, libere si corecte, ca nu va mai admite “atentate la vointa poporului” asemenea celor de pe 7 aprilie.
- Premierul desemnat afirma ca va incuraja o investigatie obiectiva a evenimentelor din 6 si 7 aprilie. Zinaida Greceanii spune ca in acest scop vor fi reformate organele de forta ale statului, care “in mare masura n-au fost in stare sa previna distrugerea simbolurilor statalitatii tarii”. Va fi reformat imediat sistemul judiciar moldovenesc, afirma Greceanii
- Zinaida Greceanii a prezentat structura viitorului Guvern, care este aproape identica cu cea a vechiului cabinet, cu doar doua exceptii: un nou ministru la Administratie Publica Locala si un nou ministru la Cultura
- Deputatii liberal-democrati Alexandru Tanase si Vitalie Nagacevschi aduc grave acuze de coruptie guvernului care a fost condus de aceeasi Zainaida Grecenii pe percursu ultimului an. Sunt prezentate cazuri concrete, cum ar fi vanzarea presupus ilegala a unui hotel din patrimoniul moldovenesc de la Odesa. In replica, preseidntele sedintei, Vladimir Voronin, a ordonat inchiderea microfoanelor de la care reprezentantii opozitei au adus aceste acuzatii
- Vlad Filat il indeamna pe Voronin sa respecte drepturile deputatilor, pentru ca nu sunt la o sedinta de partid, ci intr-o sedinta a parlamentului. Cat priveste programul de guvernare a noului guvern, Flat l-a calificat drept „pamflet electoral”
- Alexandru Oleinic, deputat Alianta Moldova Noastra: Pretinsul text al programului de guvernare este doar un manifest electoral, din care reiese ca guvernarea a gasit cine este vinovat pentru insuccesele ei. Dupa 8 ani de guvernare comunista, Republica Moldova este in continuare tara cu cei mai slabi indicatori economic din Europa de sud-est
- Vladimir Voronin, ca sa-i inchida gura liberal-democratului Nagacevschi, a solicitat sa fie chemata salvarea. In cateva minute, o ambulanta s-a si postat la intrarea in Palatul National, unde isi tine lucrarile Parlamentul.
- 11.32. Componenta noului Guvern este aprobata cu 59 de voturi, deci fara votul lui Lupu, care a parasit partidul, lipsindu-l de un vot din cele 60 pe care le-au avut pana acum. Voronin i-a multumit Zinaidei Greceanii pentru fidelitate, Greceanii i-a multumit lui Voronin si comunistilor pentru incredere
Nota: Corespondentul HotNews.ro, Valeriu Vulcan, a transmis LIVE evenimentele din Parlamentul de la Chisinau
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro