Surse: Traian Basescu, asteptat luni la Rosia Montana pentru a se informa despre proiectul minier
Presedintele Traian Basescu este asteptat, luni, la Rosia Montana in judetul Alba, seful statului urmand sa viziteze zona si sa se informeze despre proiectul minier, anunta Mediafax, citand surse din cadrul administratiei locale. Traian Basescu ar urma sa ajunga la Rosia Montana in jurul orei 10.30, el urmand sa aiba intalniri cu reprezentantii administratiei, cu localnicii si, totodata, se se informeze despre proiectul minier propus sa se dezvolte in zona. Vizita sefului statului la Rosia Montana vine dupa declaratiile recente privind proiectul minier din zona.
Presedintele Traian Basescu a declarat, recent, la TVR, ca proiectul Rosia Montana trebuie sa inceapa, mentionand ca statul are nevoie de aur pentru a-l duce in rezervele BNR, care trebuie sa ajunga la 200 de tone. Seful statului declara, recent, la Sulina, ca proiectul de la Rosia Montana „trebuie facut”, pentru ca Romania are nevoie de acesta, „dar cu conditia sa fie renegociata partajarea beneficiilor”, seful statului adaugand ca acest proiect nu poate fi pornit fara avizul Comisiei Europene. El mai spunea ca Guvernul „trebuie sa aiba curajul” sa le spuna romanilor ca acest proiect trebuie facut.
Premierul Emil Boc a reafirmat, vinerea trecuta, ca nu este un „fan” al proiectului Rosia Montana si ca prevederile contractului, nefavorabile statului roman, ar trebui „revazute”, subliniind totodata ca asteapta specialistii sa ii spun daca este nevoie de acordul CE pentru demararea proiectului.
Rosia Montana Gold Corporation dezvolta proiectul minier de la Rosia Montana, din Muntii Apuseni, avand costuri proiectate de un miliard de dolari, prin care compania estimeaza ca va extrage 626.000 de uncii Troy de aur pe an timp de cinci ani de la inaugurarea minei. O uncie Troy este echivalentul a 31,1 grame de aur.
Compania este controlata de firma canadiana Gabriel Resources, care detine 80,46% din capitalul social, in timp ce statul roman controleaza 19,31% din actiuni, prin firma Minvest Deva, iar alti actionari cumuleaza 0,23% din titluri.
Circa 30 de organizatii non-guvernamentale de mediu i-au cerut saptamana trecuta presedintelui Traian Basescu sa isi retraga recentele declaratii referitoare la proiectul de la Rosia Montana, considerate „presiuni inadmisibile asupra autoritatilor abilitate” sa ia o decizie privind aprobarea sau respingerea acestuia.