Suspectii romani in cazul dublului asasinat din Spania ar fi primit cate o mie de euro pentru crima
Spaniolul Juan Cuenca Lorente, in varsta de 36 de ani, plasat in arest preventiv in cazul uciderii a doi cetateni olandezi, intre care fosta voleibalista Ingrid Visser, ar fi platit celor doi suspecti romani cate 1000 de euro pentru aceasta crima, informeaza publicatia ABC, citata de Mediafax.
Juan Cuenca Lorente, fost conducator al Club Atletico Voleibol 2005 din Murcia, este considerat de politie persoana care a avut ideea si a ordonat celor doi romani sa-i asasineze pe jucatoarea olandeza Ingrid Visser si pe logodnicul acesteia Lodewijk Severein, acestia fiind torturati, transati si ingropati intr-o plantatie de lamai. Potrivit presei spaniole, cei doi romani au 47, respectiv 60 de ani.
„Cuenca ar fi platit in jur de o mie de euro autorilor crimelor atroce, desi nu se exclude posibilitatea ca ei sa fi primit mai mult”, scrie ABC, care noteaza ca Ingrid Visser era insarcinata in sase saptamani.
Motivele acestui asasinat, conform ABC, sunt de ordin economic, Cuenca avand o datorie de mii de euro la fosta jucatoare. Mai mult, Cuenca era asociat cu partenerul de viata al lui Ingrid Visser la o societate din Gibraltar, care avea ca scop spalarea de bani.
„Cu acest asasinat, Cuenca scapa de datorie si ramanea unic asociat la firma din Gibraltar”, noteaza ABC. Fosta sportiva in varsta de 35 de ani si concubinul ei Lodewijk Severein, 57 de ani, sunt disparuti din 13 mai, iar autoritatile cred ca au fost ucisi, asteptand rezultatele ADN pe doua cadavre gasite duminica in regiunea Murcia.