Sari direct la conținut

Suspiciune de dopaj asupra halterofilului Valeriu Calancea

HotNews.ro

La Campionatele Mondiale de haltere de la Bangkok, competitie desfasurata in septembrie, sportivul roman Valeriu Calancea ar fi picat testul antidoping – informatia a fost preluata de presa sportiva de la o sursa din anturajul sportivului, dar nu este comentata in niciun fel de oficialii sportului romanesc.

Valeriu Calancea ar fi fost informat in aceste zile ca proba A ar fi iesit pozitiva. Conform procedurilor, in asemenea cazuri, federatia internationala asteapta raspunsul sportivului implicat – daca solicita si analiza probei B.

Antrenorul lui Calancea, Nicu Vlad nu comenteaza subiectul. Responsabilii comitetului olimpic roman spun ca nu stiu nimic despre un asemenea caz.

Calancea, campion european in acest an si campion mondial in 2003, este una dintre putinele sperante ale Romaniei la medaliile olimpice de la Beijing 2008.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro