Sari direct la conținut

Sute de români, pe listele de așteptare pentru transplant. Numărul donatorilor de organe s-a înjumătăţit

HotNews.ro
Operatie, Foto: Agerpres
Operatie, Foto: Agerpres

Numărul de donatori de organe s-a înjumătăţit în România în anul 2017 comparativ cu 2016, a declarat vineri medicul Carmen Pantiş, coordonator al Programului de transplant din judeţul Bihor. Potrivit acesteia, până la finalul lunii mai 2018 au existat 24 de donatori „reali”. Carmen Pantiș mai spune că „Numărul de pacienţi care sunt pe listele de aşteptare este foarte mare. Sunt peste 3.000 de pacienţi pe listele de aşteptare pentru rinichi, peste 600 la ficat, 200 la cord. Există mai mult de 40 de pacienţi în aşteptare pentru transplant pulmonar.”

Carmen Pantiș a afirmat, la un eveniment dedicat Zilei Naţionale a Transplantului din România, că „Un număr de 65 de donatori reali care au fost identificaţi, declaraţi şi prelevaţi în România (n.r. – anul 2017). Aceasta înseamnă o medie de 3,25% la un milion de locuitori, comparativ cu anul 2016, când am avut 6,5%. Deci practic în anul 2017 s-a înjumătăţit numărul de donatori din România, considerându-se situaţia din cauza refuzului foarte mare al familiilor pentru donarea de organe. Lipsa încrederii în sistemul medical românesc”, potrvit Agerpres.

Ea a adăugat că: „Anul 2018 nu ne aduce veşti mai bune, deoarece până la finele lunii mai există 24 de donatori reali. Sperăm ca acest concept de moarte cerebrală echivalent cu moartea să fie foarte bine înţeles atât de mass media, cât şi de populaţia care are o rudă declarată în moarte cerebrală şi sper ca numărul de donatori în ţară să crească până la finalul anului 2018. Numărul de pacienţi care sunt pe listele de aşteptare este foarte mare. Sunt peste 3.000 de pacienţi pe listele de aşteptare pentru rinichi, peste 600 la ficat, 200 la cord. Există mai mult de 40 de pacienţi în aşteptare pentru transplant pulmonar.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro