Tabăra de refugiaţi Bacău: ce s-a întâmplat
Municipiul reşedinţă de judeţ Bacău arată de o săptămână ca o tabără de refugiaţi sirieni: se dă apă la lume cu cisterna, şi potabilă şi nepotabilă. De ce, a fost vreun cutremur catastrofal, vreun război, vreun uragan? Nu domnule, s-a defectat o ţeavă recent făcută pe bani europeni, dintr-o eroare gravă de construcţie.
Am căzut aici fix pe micul secret al României, o problema chiar mai gravă decât războiul civil pe justiţie declanşat în 2007. E vorba de ce numesc americanii “the hollowing out of the public administration”, adică golirea lentă a administraţiei publice de oameni măcar minimal competenţi, de experienţă şi în general capacitate managerială de a face orice, mic sau mare, care presupune planificare şi execuţie. E o lipsă completă de leadership politic, sub aparenta mână-de-fier care aminteşte de otozbirul din vremea lui Ceaşcă: conduceri politice la nivel central şi local încruntate, palavragii şi inepte, care anunţă măsuri urgente si draconice ce durează o săptămână, pentru că sunt inaplicabile şi oricum nu rezolvă problemele.
Sub aceste conduceri, oamenii buni pleacă din administraţie; ori, mai nou, de când s-au mărit lefurile, stau, dar cât mai la fereală, demotivaţi, neimplicaţi, pentru că în atmosfera prezentă, dacă iese prost, ţi-o iei, iar dacă iese bine, meritul îl ia primarul iar pe tine te vor urî colegii aduşi pe pile de acesta, pândind prima ocazie să ţi-o tragă oricum. Rezultatul e o contra-selecţie accelerată în primării, agenţii şi ministere, astfel încât în câţiva ani ne vom aminti cu nostalgie de cum funcţionau totuşi ele în perioada de preaderare. Cochilia instituţională rămâne la locul ei şi pare în regulă, aşa cum par şi melcii aduşi de apă pe plajă la Marea Neagră. Dar înăuntru nu mai e nimic, titularul e dus şi spaţiul s-a umplut cu nămol.
Peste toate se adaugă dezinteresul public total pentru a analiza probleme complicate de la A la Z, cu răbdare, dincolo de isteria si tărăboiul media de trei zile atunci când se strică ceva, sfârşite de regulă într-o ciulama de explicaţii simpliste, caricaturale, cât să intre într-o ştire de 45 sec. E maximul ce putem avea acum în România ca policy analysis.
Şi uite aşa o problemă rezolvată de romani acum 2000 de ani – aducerea apei în oraşe – îi depăşeşte pe proiectanţii şi constructorii români de azi, ca şi pe primarii sau miniştrii care ii contractează. Motivele nu-s intelectuale, în sensul că oamenii ar fi cu toţii proşti grămadă (e valabil doar pentru unii dintre ei), ci instituţionale. Adică ne-am prins urechile într-un sistem de reguli de bună guvernare care nu se pupă deloc cu normele noastre informale de facut treaba, cu pretenari, nănaşi şi clientelă de partid. Adică nu că n-am şti cum e bine, dar n-o putem face prin iniţiativă individuală, la nivel de primar sau ministru, dacă regulile generale ale jocului împing în direcţie opusă.
Aşa că degeaba se zborşeşte acum la TV primarul de Bacău, că taie, spânzură şi dă în judecată. E drept că porcăria de construcţie n-a fost pe mandatul lui, dar puneţi pariu că nu se va întâmpla nimic, ci se va plăti lucrarea a doua oară, deoarece executantul avea umbrelă de protecţie şi de la PSD, şi de la statul paralel (organizaţii în bună măsură suprapuse)?
Bucureştiul începe să aibă gropi în asfalt în mijlocul verii, cum anii trecuţi se întâmpla doar în februarie-martie la topirea zăpezii. Şinele de tramvai şi gurile de canal sunt mărginite de cratere tot mai dese şi mai adânci; în curând se va strica fundaţia strazilor, cea reparată cu mari eforturi şi săpături acum 15 ani. Şapte primării cu buget combinat de 2 miliarde euro nu-s în stare să le plombeze.
Nu-s în stare la propriu, în sensul că se ştie de problemă, se încearcă nişte intervenţii de urgenţă zilele astea, dar nu mai au cum şi cu cine: nu ştiu să contracteze pe bune, iar aia care totuşi vin la lucrări sunt tot firme de-ale lor, care le dau ţeapă din obişnuinţă, ca altfel nu pot lucra, iar ei n-au ce le face. S-a închis cercul prostiei prin canibalizare. Ce vedeţi acum prin oraş sunt lucrări pe reţelele private de utilităţi, care-şi fac intervenţiile lor punctuale (şi care afectează şi mai rău carosabilul); primăriile sunt inexistente.
Sectorul 1 Bucureşti, de departe cea mai bogată administraţie locală din ţară, cu venituri proprii per capita peste un arondisment din Paris (!), e de mai bine de un deceniu într-un dolce far niente. Nici un proiect de anvergură, nimic vizibil; se aşteaptă ca şi străzile secundare să fie făcute tot de primăria mare. N-au în răspundere RADET, n-au RATB sau alt serviciu public; stau pe un sac de bani şi sunt zen. Sute de milioane de euro pe an sunt tocate în contracte cadru tapetate cu aur de partid, adică în funcţionarea uzuală, de la luat gunoiul la păzit parcurile şi administrarea lacurilor. Urbanismul nu se face cu peisagişti ci cu florari specializaţi în coroane de mort.
Deci uitaţi de autostrăzi, poduri, metrou sau alte proiecte prin Capitală, fie ele şi cele trei statui kitsch tocmite cu eternii maeştri sculptori de partid şi de stat, pe care Firea a vrut sa le dezvelească de Centenar, dar s-a blocat. Chiar unde vrea şi are interes, nu mai poate. Chiar să dorească să mişte ceva în direcţia investiţiilor publice cuplul Dragnea & Vâlcov, nu mai au cum pentru că s-a topit maşinărie administrativă care să execute. Au distrus tot prin clientelism şi contraselecţie, de unde nivelul oricum nu era genial nici înainte.
Ajungi să-ţi doreşti situaţia de la Zagreb sau Budapesta, unde există mari proiecte şi afaceri corupte dictate de la vârf, trei-patru pe an, dar măcar în rest instituţiile sunt lăsate în pace şi găseşti în ele profesionişti care ştiu cum se face un monument public, cum se pune o dală de granit ca să nu cadă într-o parte când calci pe ea şi cum se prepară un asfalt de zonă geografică temperată, care nu se dizolvă în apa de ploaie. Sau cum se face, în mă-sa, o aducţiune de apă. Noi avem doar mega-afacerile corupte, precum următorul val de imobiliare în pregătire la Bucureşti, dar fără partea a doua.
In România nu se mai poate deci implementa nimic în afară de măriri de pensii şi salarii (desigur, atâta timp cât intră fonduri la buget) că la asta n-ai nevoie de capacitate sa execuţi: distribuire de bani în conturi e cea mai simplă treabă pentru un guvern, tehnic vorbind. Iar în Bucureşti se mai fac “evenimente”, adică iarmaroace şi lăutărisme pentru sifonat bani pe-o mână cu radiourile de casă ale trustului. Cum, care trust? Problema mare este că dacă mâine ar dispărea prin minune generaţia valutiştilor şi taximetriştilor aduşi în primărie de Oprescu, ca şi generaţia doi de clanuri ilfoveano-constănţene aduse de Firea, tot ar trebui vreo trei-patru ani de curăţenie generală, sfeştanie şi reconstrucţie din temelie a instituţiilor.
INTERVIURILE HotNews.ro