Tactica momentului pentru Rusia: Moscova vizează infrastructura feroviară a Ucrainei pentru a paraliza livrarea ajutorului militar
Rusia și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii feroviare ucrainene pentru a „paraliza” aprovizionarea militară, în special cu echipamentele occidentale, în vederea unei noi ofensive, a declarat vineri un înalt oficial de securitate ucrainean pentru AFP.
Infrastructura feroviară este deosebit de vitală în Ucraina, atât pentru transportul de pasageri și comerț, cât și pentru armată, deoarece de la începutul invaziei ruse din februarie 2022, tot traficul aerian de acolo a fost paralizat.
„Sunt măsuri clasice înainte de o ofensivă”, a declarat, sub rezerva anonimatului, o sursă de rang înalt din sistemul de securitate ucrainean, intervievată de AFP.
Scopul „este să paralizeze livrările, transportul mărfurilor militare”, a adăugat sursa citată.
Rețeaua feroviară a fost vizată în mod regulat de bombardamentele rusești în ultimii doi ani.
Atacurile au vizat în special gări precum cea din Kramatorsk, în est, unde zeci de oameni, în principal civili care încercau să fugă de lupte, au fost uciși în aprilie 2022.
Dar, în ultimele săptămâni, a fost observată o creștere a bombardamentelor care vizează infrastructura feroviară.
Rușii vizează distrugerea armelor occidentale furnizate Kievului
Numai joi, rușii au atacat infrastructura feroviară din trei regiuni ucrainene.
În regiunea Donețk, împărțită de linia frontului, trei angajați ai companiei de căi ferate, Ukrzaliznîția, au fost uciși într-un atac asupra unei infrastructurii feroviare.
În aceeași zi, zece civili au fost răniți într-un atac cu rachete împotriva gării Balaklia, în regiunea Harkov, iar infrastructura a fost avariată la Smila (regiunea Cerkasî, centru).
Un atac masiv împotriva infrastructurii feroviare care a avut loc în Dnipro și în regiune (centrul-est) a ucis un angajat al căilor ferate și a rănit alți șapte pe 19 aprilie. Cu o săptămână mai devreme, gara Sumî (nord) a fost lovită ușor.
Armata rusă, la rândul ei, a susținut vineri că a lovit un „tren cu arme și echipament militar occidental” în orașul Udaşnoe, din regiunea Donețk, precum și „trupe și echipamente” militare în Balaklia.
„Un tren care transporta armament şi echipamente militare occidentale a fost lovit în apropiere de oraşul Udaşnoe”, a declarat Ministerul rus al Apărării, fără a da alte detalii despre rezultatul atacului.
Deși nu a dat date, aceste afirmații par să corespundă atacurilor menționate cu o zi înainte de autoritățile ucrainene.
Din martie, Rusia a intensificat atacurile care vizează infrastructura ucraineană, în special rețeaua de electricitate și, mai recent, rețeaua feroviară.
Potrivit Kievului, Moscova pregătește o nouă ofensivă majoră pentru a încerca să extindă zona aflată sub control rusesc. Rusia a distrus în special o multitudine de ținte energetice, ducând la întreruperi majore de curent, în special în nord-est.
Trei luni „foarte dificile”
Atacurile asupra căilor ferate vin și într-un moment în care Statele Unite și-au reluat livrările ajutorului militar pentru Ucraina, după luni de paralizie din cauza rivalităților politice interne.
Șeful transportului de pasageri al Ukrzaliznîția, Oleksandr Pertsovskî, a declarat joi pentru AFP că a observat „o creștere a atacurilor asupra infrastructurii feroviare”.
„Vedem că loviturile vizează logistica feroviară și afectează în principal locurile civile”, a spus el. „Ei atacă fără discernământ în gări, este un mod foarte primitiv de a face lucrurile.”
Slăbite de o contraofensivă nereușită în vara lui 2023 și de blocarea ajutorului militar american, forțele ucrainene, lipsite de oameni și muniții, sunt supuse unei presiuni asupra unei mari părți a frontului, în special în est.
Iar situaţia este de aşteptat să se agraveze la jumătatea lunii mai şi începutul lunii iunie, care va fi o „perioadă dificilă”, a avertizat luni şeful serviciilor secrete militare ucrainene Kirilo Budanov.
Aceeași prognoză o au și oficialii occidentali, care cred că următoarele trei luni vor fi „foarte dificile” pentru forțele terestre de la Kiev.
Comandantul Gărzii Naționale a Ucrainei avertiza marți că trupele ruse vor lovi în părți neașteptate ale frontului atunci când își vor desfășura ofensiva de vară în Ucraina și ar putea încerca să avanseze spre orașul Harkov, din nord-estul Ucrainei.
Citește și:
- Harkov riscă să devină un al doilea Alep, în lipsa ajutorului american, avertizează primarul
- Statele Unite au trimis în secret Ucrainei rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune / Kievul le-ar fi folosit deja
- Arma redutabilă care va ajunge în Ucraina curând: „O veste minunată”. Ținte posibile: Crimeea și chiar podul Kerci
- Noul pachet de ajutor militar al SUA pentru Ucraina va fi mai mare decât de obicei, spun oficiali americani / Ce va conține pachetul
- „Prea târziu?”. Ce urmează pentru Ucraina după sosirea noilor arme americane. Oficialii și analiștii nu sunt neapărat optimiști
- Generalul Budanov, previziuni sumbre înainte de o posibilă ofensivă rusă: „Desfăşoară o operaţiune complexă”
Urmărește ultimele evoluții din a 794-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.