Tariceanu catre Boureanu: „Esti scula lui Basescu in PNL”
„Scula lui Traian Basescu in PNL”. Asa l-a caracterizat premierul Calin Popescu Tariceanu pe deputatul liberal Cristian Boureanu, la sedinta de ieri a Biroului Permanent Central al PNL.
Desi, sambata, la reuniunea PNL Bucuresti, unde Boureanu l-a atacat in public pentru ca nu reuseste sa fie o locomotiva pentru partid, Tariceanu a tinut sa pozeze in democratul care accepta critici din partea oricui, presedintele liberal a asteptat sedinta Biroului Permanent Central ca sa se rafuiasca cu Boureanu.
In spatele usilor inchise, avand grija ca presa sa fie izolata intr-o camaruta pazita de SPP, Tariceanu si-a dat drumul la gura si l-a facut cu ou si cu otet pe Boureanu, pentru ca acesta indraznise sa-i reproseze public ca este principalul vinovat de scaderea dramatica a PNL in sondaje.