Sari direct la conținut

Tariceanu e surprins ca Basescu stie despre dosarele la care lucreaza procurorii

HotNews.ro

Calin Popescu Tariceanu a declarat intr-o conferinta de presa sustinuta la Constanta ca nu se simte vizat de „dosarele grele” pomenite de Traian Basescu la bilantul Parchetului General. Tariceanu spune ca retehnologizarea de la Portile de Fier a avut loc in 1997 si ca a mai fost atacat pe aceeasi tema de catre PSD.

Seful DNA, Daniel Morar, a confirmat existenta unei cercetari pe aceasta tema, in timp ce presedintele PC sustine ca suspendarea presedintelui ar fi pusa in discutie la sfarsitul saptamanii.

„Nu ma simt vizat de vreun dosar. M-a mirat ca presedintele Basescu vorbeste de astfel de lucruri, in conditiile in care exista o separatie a puterilor in stat. Eu, ca prim-ministru, nu sunt informat de ce face justitia. Nu cunosc de unde stie presedintele”, a afirmat Tariceanu dupa o intalnire cu studentii Universitatii Ovidiu din Constanta.

In ceea ce priveste o eventuala cercetare a sa in dosarul retehnologizarii din 1997 de la Portile de Fier, premierul sustine ca masura luata pe vremea cand era ministru al Industriilor a fost legala, avantajoasa ecnomic si „necesara din punct de vedere politic”.

„Am luat decizia politica de a face retehnologizarea centralei de la Portile de Fier care reprezenta la vremea respectiva 20% din productia de energie a Romaniei si la care trebuia, dupa toate recomandarile specialistilor, inceputa reparatia, deoarece durata de viata expirase”, si-a motivat Tariceanu decizia din urma cu 10 ani.

La bilantul Parchetului Genetral, seful DNA, Daniel Morar, a afirmat ca din dosarul Hidroelectrica a fost disjunsa o cauza legata de retehnologizarea centralei Portile de Fier. Morar a precizat ca noua cauza este in faza de cercetari, premergatoare urmaririi penale.

El a declarat ca, deoarece suspiciunile de cazuri de coruptie nu au fost confirmate, dosarul va fi trimis zilele acestea catre DIICOT.

Cu toate acestea, presedintele PC, Dan Voiculescu, a declarat, intr-o conferinta de presa ca are „unele date” ca sambata ar putea fi sesizata comisia de la Cotroceni, privind raspunderea ministeriala, pentru suspendarea din functie a premierului. Voiculescu nu a dat mai multe amanunte si nici nu a vrut sa faca publica sursa acestei informatii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro