Tariceanu, in teapa lui Basescu (de Mircea Marian)
Poate ca propunerea ca Varujan Vosganian sa fie numit comisar european nu a fost cea mai mare gafa din ultimii doi ani a premierului Tariceanu, dar are mari sanse sa fie picatura care sa determine revolta membrilor PNL impotriva sefului lor.
Tariceanu a jucat prost inca din momentul in care i-a cedat lui Basescu consistentul post de ministru al apararii, in schimbul unei ipotetice functii de comisar la Bruxelles. Printre numeroasele implicatii ale acestui troc a fost si semnalul dat cadrelor PNL, care au inteles ca partidul nu-i poate apara in cazul unui conflict cu seful statului.
Liberalii se vor gandi, de acum, de doua ori inainte de a accepta un post care i-ar putea aduce in coliziune cu Basescu.
Acum, daca Bruxelles-ul respinge candidatura lui Vosganian, iar locul acestuia este luat de democrata Anca Boagiu, intreaga afacere se va transforma intr-o catastrofa pentru presedintele PNL, care, oricum, nu are un palmares prea stralucit.
De doi ani, sub conducerea sa, partidul a coborat constant in sondaje, in timp ce partenerii de guvernare, democratii presedintelui Basescu, au ajuns la o popularitate fara precedent. Situatia s-a agravat in ultimele saptamani, de cand Theodor Stolojan si-a creat propria platforma liberala, care s-ar putea transforma intr-un partid care sa fure voturile PNL.
In doar doua saptamani, mai multi parlamentari liberali au fugit in tabara lui Stolojan.
Decizia presedintelui PNL de a trimite la Bruxelles un fost merceolog la fabrica de spirt-drojdie din Bragadiru care, pana in 2003, a condus un partidulet de 2%, finantat de Sorin Ovidiu Vantu, este o insulta pentru veteranii partidului. Dar daca acest candidat mai este si respins, ei vor considera ca Tariceanu i-a facut de ras in fata intregii tari si a oficialilor europeni.
Un grup dur, din care fac parte Crin Antonescu, Ludovic Orban si Dan Radu Rusanu, a inceput deja sa-i conteste presedintelui PNL capacitatea de a gestiona, in interesul partidului, razboiul cu PD si cu Traian Basescu.
Ceea ce este de neinteles este de ce s-a decis premierul sa intre in aceasta aventura, ignorand faptul ca Bruxelles-ul dorea un comisar cu experienta ministeriala si, de preferinta, de orientare populara. Raspunsul cel mai simplu ar fi ca Basescu l-a pacalit, pur si simplu, pe Tariceanu.
seful statului, in primul rand prin functia pe care o are si in al doilea rand prin indelungata sa experienta politica, are o imensa capacitate de persuasiune. Asa ca, miercuri dimineata, cand presedintele Romaniei s-a deplasat la Palatul Victoria fluturand solutia de compromis, premierul a crezut ca a facut o afacere buna.
Pana sa analizeze mai bine, se batuse palma si in CNC-ul Aliantei, Atanasiu demisionase, iar Basescu emisese decretele de inlocuire a conducerii Ministerului Apararii. Este foarte posibil ca, la discutia cu premierul, Basescu sa se fi aratat chiar incantat de propunerea ca Vosganian sa ajunga comisar european, stiind ca acesta isi va rupe gatul in fata oficialilor europeni.
Un raspuns mai sofisticat ar fi acela ca liderul PNL a vrut sa-i faca pe plac presedintelui Romaniei, sperand ca se vor impaca. Pare oarecum de neinteles faptul ca, dupa ce seful statului l-a calcat in picioare si l-a umilit in public de nenumarate ori, tot premierul este cel care cauta iertarea.
Tariceanu nu a indraznit sa intre intr-o confruntare directa cu Basescu nici macar atunci cand acesta a spus ca regreta ca l-a numit prim-ministru. Aceasta lipsa de curaj nu tine doar de caracterul premierului – un om pentru care confortul personal pare a fi cel mai important lucru -, ci si de dorinta sa fierbinte de a-si pastra, cu pretul oricarui compromis, postul, macar pana in 2008.
In orice caz, cei care credeau ca promisiunea electorala a lui Basescu, ca va pune tepe in Piata Victoriei, va ramane o vorba in vant se pare ca s-au inselat. Tariceanu este primul pe care Basescu l-a si tepuit, chiar in aceasta piata.