Sari direct la conținut

Tariceanu: Subiectul declaratiilor lui Cioroianu e inchis

HotNews.ro

Premierul Calin Popescu Tariceanu a afirmat ca a avut luni o discutie cu seful diplomatiei, Adrian Cioroianu, insa subiectul declaratiilor facute de ministrul de externe privind trimiterea in desert a infractorilor romani nu a facut obiectul discutiilor dintre cei doi, relateaza NewsIn.

Cioroianu “si-a cerut scuze public si cu asta cred ca subiectul l-am incheiat. Prefer sa il las pe ministrul de externe sa se dedice problemelor serioase cu care ne confruntam, precum situatia romanilor aflati in Italia”, a declarat, marti, premierul Tariceanu.

Pe de alta parte, vicepresedintele PNL, Puiu Hasotti, a declarat marti ca ministrul de externe, Adrian Cioroioanu, a recidivat prin declaratiile facute luni pe tema deportarii infractorilor, adaugand ca nu mai poate sa-i ia apararea, dar nici nu va cere demiterea sa, acest lucru fiind de competenta premierului.

„Cioroainu a gresit inca odata ieri si nu pot sa nu recunosc acest lucru”, a precizat Hasotti, adaugand ca ministrul „Cioroianu nu este nici rasist, nici xenofob. Daca tacea, filozof ramanea”.

Vicepresedintele PNL a mentionat ca nu va propune demiterea lui Cioroianu. „Nu am luat in discutie inlocuirea domnului Cioroianu, dar inca odata spun, ieri a recidivat, a gresit din nou, este ridicol sa nu recunosc acest lucru”, a afirmat Hasotti.

Biroul Politic al PNL, intrunit luni dimineata, a decis sa nu solicite demisia ministrului de externe desi voci din interiorul formatiunii au calificat drept “inadmisibila” declaratia sefului diplomatiei legata de “plasarea intr-un desert a infractorilor”.

Decizia liberalilor a fost luata dupa ce, in cursul diminetii de luni, seful diplomatiei a declarat ca trimiterea celor certati cu legea in desert nu se va intampla prea curand.

„Poate ca trebuia sa fiu mai atent in momentul in care am facut acea afirmatie, dar imi mentin opinia ca nu consulii si diplomatii Romaniei creeaza probleme in afara, ci sunt oameni care sunt certati cu legea.

Sigur ca solutia nu este trimiterea lor in desert, asta e foarte limpede si nici n-o sa se intample prea curand, dar trebuie sa ne punem foarte bine problema celor care pleaca si acolo se asociaza fie unor ocupatii dincolo de limita legii, fie intra in medii care nu-i ajuta absolut deloc”, a afirmat Adrian Cioroianu.

Ministrul Cioroianu a afirmat, in urma cu doua saptamani, in cadrul unei dezbateri televizate, ca in timpul vizitei oficiale in Egipt s-a gandit la posibilitatea „de a cumpara un teren in desertul egiptean pentru a trimite persoanele care dauneaza imaginii tarii”. Ministrul si-a cerut ulterior scuze public pentru aceste afirmatii, excluzand insa posibilitatea de a demisiona.

Ulterior, premierul Tariceanu a afirmat ca declaratiile sefului diplomatiei referitoare la infractorii romani sunt un moment de greseala, precizand ca era normal ca Adrian Cioroianu sa-si ceara scuze.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro