Sari direct la conținut

Te apără sau nu vitaminele și suplimentele de răceală și gripă în sezonul rece? „În niciun caz nu o să rezolv fast food-ul cu vitamine”

HotNews.ro
La farmacie, Foto: Arne9001 | Dreamstime.com
La farmacie, Foto: Arne9001 | Dreamstime.com

​Multe persoane sunt tentate, în special în sezonul rece, să alerge după „creșterea imunității” cu ajutorul unor vitamine, suplimente alimentare, pastile sau picături minune, care sunt peste tot: în farmacii, în reclamele de la tv sau de pe internet. Se poate însă crește imunitatea peste noapte, cu pastile minune? Am stat de vorbă cu Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase și directorul medical al Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș din București, despre cât este adevăr și cât este mit în jurul suplimentelor-minune.

„Nu există medicamente miraculoase, ci doar medicamente care ajută”

„Cred că pandemia a demonstrat că nu există medicamente miraculoase, ci doar medicamente care ajută”, spune Adrian Marinescu.

Potrivit medicului, metoda numărul unu de prevenție, în cazul gripei de exemplu, pentru care există vaccin, este vaccinarea: „Nu spune nimeni că, la un moment dat, un medicament nu este util. Dar nu are nicio legătură metoda de prevenție prin vaccinare cu faptul că voi lua un medicament la un moment dat”, explică Adrian Marinescu, pentru HotNews.ro.

Dr. Adrian Marinescu

Vitaminele și suplimentele nu previn infecția cu un virus: „Este evident și logic că nu de acolo se rezolvă”

Nu spune nimeni că nu poți să folosești suplimente cu vitamine și nu numai în sezonul rece, explică Adrian Marinescu.

Acestea nu previn, în niciun caz, infecțiile virale, precum gripa, explică medicul: „Dacă vrei să iei suplimente și vitamine, trebuie să o faci în momentul în care discuți cu un medic, dacă ai o anumită patologie. Și trebuie să o faci pentru echilibru, nu pentru a preveni o infecție virală, cu un virus, cum este virusul gripal. Este evident și logic că nu de acolo se rezolvă.”

Sistemul imunitar se întărește datorită stilului de viață: „În niciun caz nu rezolvi fast food-ul cu vitamine”

Vitaminele și suplimentele alimentare pot reprezenta, într-adevăr, o modalitate de a echilibra sistemul imunitar, la un moment dat, spune medicul Adrian Marinescu.

Numai că, pe lângă aceste vitamine și suplimente, „există o grămadă de factori care ajung să determine un echilibru, la un moment dat: aici mă refer la stilul de viață, la stilul alimentar, la mișcare, la faptul că ne învățăm copiii să meargă la sport încă de mici, că păstrăm un mod corect de viață.”

”În niciun caz nu am să pot să rezolv vreodată fast food-ul cu vitamine. Asta în niciun caz”, este mesajul medicului Adrian Marinescu.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro