Sari direct la conținut

Cum va fi vremea în țară în următoarele două săptămâni. Oscilații importante

HotNews.ro
Toamna în București, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Toamna în București, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Zilele mai calde vor alterna cu cele mai răcoroase, în cea mai mare parte a regiunilor, iar probabilitatea de apariţie a ploilor rămâne ridicată în intervale din următoarele două săptămâni (14 – 28 octombrie), şi doar în anumite regiuni, reiese din prognoza de specialitate publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) și citată de Agerpres.

Banat

În Banat, la începutul intervalului, media maximelor va creşte uşor şi se va situa, în data de 14 octombrie, în jurul a 20 de grade, apoi va scădea şi va ajunge să atingă 15 – 16 grade, între 18 şi 20 octombrie. Va urma o încălzire treptată, astfel că, în 22 şi 23 octombrie, maximele termice vor ajunge să atingă în medie 19 grade, dar se va răci din nou începând cu data de 24 octombrie. Media minimelor termice va scădea de la 7 grade în prima zi, până la 4 grade în 17 octombrie. În următoarele două zile nu vor fi variaţii importante, după care valorile termice diurne vor creşte uşor, iar până la finalul intervalului de prognoză media minimelor va fi de 6 – 7 grade.

Condiţii ca trecător să plouă slab vor fi în cea de-a doua săptămână.

Crişana

În Crişana, în prima săptămână, media maximelor termice nu va avea variaţii importante şi va atinge 16 – 17 grade, dar minimele vor scădea, de la o medie de 7 grade, în prima dimineaţă, până la 2 – 3 grade, în perioada 17 – 19 octombrie. În prima jumătate a celei de-a doua săptămâni se va resimţi o încălzire, astfel că media maximelor va urca până spre 19 grade, iar a minimele până în jurul a 6 grade, apoi se va răcori treptat.

Condiţii de ploaie slabă vor fi în primele două zile de prognoză şi, din nou, după data de 22 octombrie.

Transilvania

În Transilvania, până în data de 19 octombrie, vremea se va răci uşor şi treptat. Media maximelor va ajunge la 13 grade, iar cea a minimelor în jurul pragului de îngheţ. În următoare trei zile se va încălzi cu aproximativ patru grade, după care media maximelor va avea variaţii între 13 şi 18 grade, iar minimele vor oscila între un grad şi 6 grade.

Condiţii de ploaie slabă vor fi în primele două zile, precum şi după data de 22 octombrie.

Maramureş

În Maramureş, tendinţa maximelor termice va fi în general de creştere, până în jurul datei de 23 octombrie, când media lor va ajunge să se situeze în jurul valorii de 17 grade, apoi va scădea. Astfel, în ultimele zile, media va fi de 13 – 15 grade. Minimele termice vor fi în scădere, de la 5 grade în prima dimineaţă, până la zero grade spre finalul primei săptămâni. În intervalul următor, temperaturile minime vor fi, în medie, de 3 – 5 grade.

Condiţii de ploaie slabă vor fi în primele două zile şi după data de 22 octombrie.

Moldova

În Moldova, până pe 18 octombrie, tendinţa va fi de răcire, astfel că de la o medie a temperaturilor maxime de 18 grade, în prima zi, se va ajunge la o vreme rece, cu valori termice diurne în general de 10 – 12 grade. Începând din 19 octombrie, vremea se va încălzi uşor şi treptat. În perioada 22 – 24 octombrie, mediile maximelor vor fi cuprinse între 15 şi 17 grade, iar până la finalul intervalului vor scădea din nou până spre 12 grade. Nopţile vor deveni mai reci, în perioada 18 – 21 octombrie, când vor fi minime de 0 – 2 grade în cea mai mare parte a regiunii, apoi media acestora va urca uşor, la 4 – 6 grade.

Ploi slabe şi izolate sunt prognozate în zilele de 16 şi 17 octombrie. Pentru restul intervalului, prezenta estimare indică condiţii reduse de precipitaţii.

Dobrogea

În Dobrogea, până în jurul datei de 18 octombrie, valorile termice diurne vor fi în scădere, de la o medie regională de 21 de grade, până la 12 grade. După această dată va urma o creştere uşoară a temperaturilor maxime, astfel că, până la finalul intervalului, vor fi valori în jurul a 17 grade. Temperaturile nocturne vor fi în scădere, de la o medie de 11 grade până spre 4 grade, în data de 19 octombrie, iar apoi vor creşte uşor şi se vor situa în jurul a 8 grade până la finalul intervalului.

Ploi slabe şi izolate sunt prognozate în data de 16 octombrie, iar în rest probabilitatea de precipitaţii va fi redusă, cu excepţia perioade 21 – 22 octombrie.

Muntenia

În Muntenia, în următoarele patru zile, valorile termice diurne vor fi în scădere, de la o medie de 22 de grade, până spre 12 – 13 grade. După această dată, tendinţa va fi de creştere treptată, astfel încât, din 19 şi până în 24 octombrie, media temperaturilor maxime va fi de 16 – 18 grade. Evoluţia temperaturilor minime va fi asemănătoare, iar de la o medie a acestora de 7 grade, în prima noapte, se va ajunge la două grade, în 19 octombrie. Ulterior, temperaturile vor reveni la valori medii în jurul a 6 grade.

Ploi slabe şi izolate sunt prognozate în data de 16 octombrie, dar probabilitatea pentru apariţia acestora va fi în creştere şi în perioada 21 – 22 octombrie, precum şi în 26 – 27 octombrie. Pentru restul intervalului, condiţiile de ploaie vor fi reduse.

Oltenia

În Oltenia, în această săptămână, media maximelor va fi în scădere, de la 22 de grade la 14 grade. După data de 20 octombrie, temperaturile maxime vor marca o creştere treptată şi vor ajunge, în perioada 22 – 24 octombrie, la valori medii de 18 grade. Ulterior, până la finalul intervalului, acestea vor mai scădea uşor, până la 16 grade. Evoluţia temperaturilor minime va fi asemănătoare, astfel că de la o medie a acestora de 6 grade, în prima noapte, se va ajunge la valori în jurul a două grade, în data de 19 octombrie, iar mai apoi se va reveni la valori în jurul a 6 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în perioadele 20 – 22 octombrie şi 25 – 27 octombrie.

La munte

La munte, în decursul primei săptămâni de prognoză, media temperaturilor maxime nu va avea variaţii prea mari şi se va situa în jurul valorii de 7 grade. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor mai urca uşor, astfel încât maximelor se vor încadra între 11 şi 12 grade, iar spre finalul intervalului să se revină la valori de 7 – 8 grade. Minimele vor ajunge la cel mult două grade, la începutul intervalului, şi vor coborî până în data de 19 octombrie la -2 grade. După această dată, media minimelor va creşte treptat şi se va situa peste pragul de îngheţ, dar nu va depăşi trei grade.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în intervalele 15 – 17 octombrie, 20 – 22 octombrie şi 25 – 27 octombrie.

INTERVIURILE HotNews.ro