Când am citit rezultatele la testele PISA, m-am uitat nu doar la procentul de elevi aflați în zona de analfabetism funcțional, ci și la câți elevi cu performanțe înalte avem. Pentru că „avem vârfuri, avem elită, avem olimpici” este una dintre convingerile societății românești. Am o veste proastă. Vrem să o auzim, bazată pe date și pe informații corecte?
Dacă vă faceți în septembrie un abonament anual la HotNews Premium, un profesor primește gratuit un abonament pe 12 luni. Abonamentele dascălilor sunt distribuite printr-o organizație de educație care investește în profesori.
„Vă vine să credeți că sunt oameni care fac 12-18 ani de școală și nu trec niciodată printr-un curs despre cum să învețe eficient?! Pare o nebunie”, îmi spunea în urmă cu ceva vreme Barbara Oakley, autoarea unuia dintre cele mai populare cursuri de pe Coursera, plaformă online de educație. Cursul lui Oakley a fost urmat până acum de patru milioane de oameni.
Era deja a doua oară când vorbeam, pentru că povestea ei mă fascina.
Nu știa mai nimic despre științele exacte
Barbara Oakley a fost o elevă mediocră la matematică și a terminat o facultate cu profil umanist. Astăzi este doctor în științe, profesor distins de inginerie și, pe lângă prestigioasa activitate universitară, îi învață pe oamenii obișnuiți cum să învețe lucruri dificile.
Când s-a hotărât să învețe ingineria nu știa mai nimic despre științele exacte, însă parcursul ei de succes a plecat de la un mic pas bine făcut: a început de la cel mai jos nivel posibil, fără să se teamă că asta ar fi prea puțin, fără să fie complexată că la acea vârstă, 26 de ani, alții își făceau deja doctoratul în matematică.
„Eu am început cu algebra de liceu, la nivel remedial, care e foarte scăzut. Am început să învăț despre matematică și, încet-încet, mi-am croit drum în sus. Ceea ce descoperi când faci asta este că devine mai ușor pe măsură ce avansezi. Nu devine mai greu, devine mai ușor”, mi-a povestit ea.
„Olimpicii noștri”
A trecut un an și jumătate de la acea discuție. Mi-am amintit-o pe Barbara Oakley când au fost publicate rezultatele la testele PISA, care arată că procentul elevilor români cu vârsta de 15 ani aflați în zona de analfabetism funcțional la matematică a ajuns la peste 50%.
Sunt mama unui copil care intră acum în clasa a VIII-a și am asistat de multe ori neputincioasă la goana prin materie, am văzut cum sunt predate în fiecare săptămână noi și noi noțiuni fără ca lecțiile anterioare să fi fost bine înțelese și exersate.
Am vorbit ca jurnalist, de-a lungul timpului, cu zeci de profesori, experți în educație, psihologi, părinți, care au avertizat asupra felului inaccesibil pentru marea masă a elevilor în care este predată matematica în școlile din România. Și, la polul opus, am auzit de nenumărate ori vorbindu-se, cu pieptul plin de mândrie, despre „olimpicii noștri”, despre excelența învățământului românesc, mai ales a celui matematic.
Sintagma „olimpicii noștri” e folosită deseori drept o dovadă că sistemul nu doar că funcționează, ci și performează. Un ultim mit rămas în picioare, alimentat de rezultatele excepționale ale elevilor români la diverse concursuri.
România are 4% elevi cu performanțe înalte la matematică, la jumătate față de OECD
Dar, fiindcă tot discutăm acum despre matematică, cifrele vorbesc uneori mai convingător decât o fac cuvintele.
Când am citit rezultatele la testele PISA, m-am uitat nu doar la procentul de elevi aflați în zona de analfabetism funcțional, ci și la cel al elevilor cu performanțe înalte, de nivelurile 5-6, la matematică.
În Singapore, acesta este de 37%, în Estonia, care are și cele mai bune rezultate din UE la testele PISA la matematică și științe, este de 13%, în Polonia este de 10%. În România, procentul este de doar 4%, la jumătate față de media OECD.
Situația este similară și în celelalte domenii testate de PISA – în total, procentul de performeri de top în cel puțin un domeniu, matematică, științe sau citire, ajunge, în România, la 4,8%. În Estonia este de 18%.
„Vor citi instrucțiunile de pe medicamente și nu le vor înțelege”
Da, în universitățile și companiile din Occident, găsești români străluciți, avem în România olimpici. Problema e că într-o societate diferența o fac grupurile mari, nu indivizii care ating cele mai mari înălțimi. Cu cât e mai educată marea masă a oamenilor care țin în fiecare zi o țară în funcțiune, cu atât ne e mai bine tuturor.
Cu cât e mai numeros grupul celor capabili să inoveze, cu atât mai capabili suntem să progresăm, dar și să găsim soluții la crizele fără precedent care ne afectează astăzi.
Cu aceste rezultate pe care le produce învățământul românesc, adulții de mâine „vor citi instrucțiunile de pe medicamente și nu le vor înțelege”, după cum avertizează Gabriel Bădescu, profesor universitar la Universitatea Babeș-Bolyaidin Cluj-Napoca, într-o discuție cu Adelina Mărăcine.
Mentalitatea Estoniei: „Țintește sus și muncește din greu”
Într-un interviu realizat de Ana Tepșanu pentru HotNews, Kristina Kallas, ministra Educației din Estonia, care s-a aflat în cea mai bună poziție din UE la testarea PISA 2025, descrie mentalitatea referitoare la educație din această țară: „Țintește sus și muncește din greu”.
La noi, în loc de țintește e cel mult „visează”, iar reprezentarea asupra cuvântului „a munci” lasă loc de interpretare; suntem prinși între goana după excepțional și „lasă, că merge și așa”.
La noi, ambițiile țin loc de ambiție și ne concentrăm mai mereu pe rezultat și mai niciodată pe proces, până ce ținta devine un fel de fata morgana, o imagine care ne bântuie, fără să o putem atinge.
Mai bine sănătos și bogat, decât bolnav și sărac. Dar cum?
Cu toții ne dorim să fim sănătoși, bogați, deștepți, frumoși, fericiți. Toate sistemele, inclusiv cel de educație, își propun să atingă performanța.
Însă la finiș, adevărații câștigători sunt cei care s-au preocupat în fiecare clipă de drumul către rezultat, au făcut efort constant, au învățat din greșeli și, în cazul sistemelor, au corectat inechitățile și au calibrat resursele.
Trebuie să existe stres în educație. Dar ce fel de stres?
Kristina Kallas spune că programa școlară estoniană este solicitantă, iar elevii sunt supuși stresului. Însă descrie și ce tip de stres: cel pe care îl resimt atleții care luptă pentru medalie și știu că au șansa să o câștige.
„Există și stres pozitiv, care apare atunci când trebuie să depui un efort, îți concentrezi energia și muncești, iar apoi ești recompensat pentru acel efort. Stresul negativ apare atunci când ești stresat permanent, fără să fii recompensat, iar rezultatele nu sunt în controlul tău. Trebuie să existe stres și presiune în procesul de învățare, dar este foarte important ca acest stres să ducă la un rezultat care poate fi o recompensă pentru copil”, explică ea.
Succesul, mai spune Kallas, „nu este ceva ce se întâmplă dacă vii, pur și simplu, la școală”. Ci dacă toată lumea muncește: elevi, profesori, managerii din educație și părinți. Diferența este că elevii din Estonia sunt învățați cum să muncească, iar cei care nu se descurcă la ore au parte de lecții gratuite de recuperare la școală, cu profesorii lor.
Nu selectează, se străduiesc să ridice pe toată lumea
Nu știu când a început școala românească să ia învățarea ca pe un lucru ca de la sine înțeles, de parcă informațiile ar sări de pe tablă în mintea copiilor și s-ar apuca să construiască neobosit circuite neuronale. Apoi, îi testează și îi sancționează prin notă, fără să le arate cum pot depăși dificultățile. Nu îi învață cum să învețe, o problemă comună în lume, care în România ajunge însă la cote alarmante.
Și mai e ceva ce România ignoră cu desăvârșire și Estonia consideră politică de căpătâi: echitatea din sistemul de educație și sprijinul acordat categoriilor vulnerabile de elevi. „Nu selectăm copiii pentru diferite școli. Toți merg la școlile din apropierea locuinței lor, adică la școlile de care aparțin în funcție de zona în care locuiesc, și nu îi repartizăm de timpuriu pe filiere academice sau non-academice. Până la vârsta de 16 ani, toți urmează același program”, spune ministra estoniană a Educației.
În România, mai deunăzi, ministrul Educației propunea tăierea burselor sociale pentru elevi pe perioada vacanței.
O imagine care mă duce cu gândul la România
Când am vizitat muzeul dedicat lui René Magritte la Bruxelles, am văzut o pictură care prezintă în prim plan un arbore cu trunchi înalt și subțire și un mic mănunchi de crengi înfrunzite în vârf. Se numește „Marile speranțe” și a fost realizată în 1940, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Imagine cu „Marile speranțe” ale lui René Magritte.
Cu siguranță că Magritte a avut altceva în minte, dar pe mine contrastul dintre anvergura titlului și fragilitatea copacului înalt m-a dus pe loc cu gândul la învățământul românesc. Am auzit, parcă, expresia „olimpicii noștri”, „elita noastră”. E ca o mantră despre care credem că ne va aduce succesul. E o obsesie a vârfului, fără a avea grijă să hrănești și să fortifici rădăcinile și trunchiul, din care, numai așa, poate crește apoi o coroană bogată.
Abonează-te
Partea Bună
Descoperă povești despre oameni, inițiative și idei care aduc mai multă speranță în jurul nostru.
Abonează-te la Newsletter
Partea Bună
Descoperă povești despre oameni, inițiative și idei care aduc mai multă speranță în jurul nostru.
Felicitări! Te-ai abonat la „Partea Bună”.
Abonat
Confirmă abonarea pe e-mail.
Apasă pe linkul din email pentru a primi edițiile.
