The Guardian: Regatul Unit și bătălia pan-continentală pentru sufletul proiectului european

Alegerile pentru Parlamentul European (PE) pot fi incomode pentru admiratorii UE. Câte un scrutin în fiecare stat membru este cea mai pregnantă caracteristică de democrație directă a arhitecturii instituționale a uniunii, iar un asemenea vot ar trebui, în teorie, să unească milioane de oameni într-un sentiment al unei întreprinderi politice colective. În practică, rareori se simte așa, potrivit The Guardian, citat de Rador.

PE i-a dat UKIP-ului o platformă și fonduri atunci când Nigel Farage n-a fost în stare să prindă un loc la Westminster. Acum dl Farage privește votul de luna viitoare ca pe o nouă șansă de a face iarăși prăpăd, de data aceasta de la cârma noului partid Brexit.

Mai este încă posibil ca votul să fie abandonat, dacă în următoarele două săptămâni acordul premierului Theresa May pentru retragerea din UE va fi aprobat. Ceea ce pare improbabil. Conservatorii par incapabili să se unească în sprijinul dnei May și, din același motiv, nu sunt apți să lupte în alegeri. Probabilitatea ca alegătorii pro-Brexit să le interpreteze nerăbdarea drept sprijin pentru dl Farage este ridicată.

Din contră, opoziția față de Brexit este răspândită în rândurile mai multor partide. Chiar dacă scorul lor per total demonstrează că în țară există un număr consistent de politicieni anti-Brexit, mesajul lor va fi slăbit de această fragmentare. Nu este un fenomen nou. Eșecul prelungit al pro-europenilor de a se mobiliza în jurul unui unic mesaj convingător a fost din capul locului parțial răspunzător pentru Brexit. Consolarea este aceea că alegerile din mai vor fi legate de Europa într-un mod în care altădată n-au mai fost. Nu vor mai fi un mijloc de exprimare a unor revendicări de ordin intern. Viitorul nostru ca parte a proiectului continental ar trebui să se situeze în centrul dezbaterii.

În mod neobișnuit, același lucru este valabil în multe alte state UE. Regatul nu este singura țară care se luptă cu tensiuni generate de coliziunea dintre politica identitară și logica strategică a cooperării multinaționale economice și politice. În Franța, Emmanuel Macron a încercat să se prezinte drept marele reprezentant al frontului paneuropean, liberal și modernizator pentru a ține piept valului populist. El se recomandă drept opusul lui Matteo Salvini, conducătorul de extrema dreaptă al Italiei.

Pe o altă axă, principala familie politică de centru-dreapta din UE, Partidul Popular European – incluzându-i pe creștin-democrații cancelarului Angela Merkel -, a suspendat recent Fidesz, partidul xenofob anti-imigrație condus de premierul ungar Viktor Orbán. Autoritarismul dlui Orbán ofensa de multă vreme PPE-ul, însă unii din bloc se temeau că expulzarea Fidesz-ului îi poate încuraja pe naționaliști și poate slăbi poziția centrului.

Aceste tensiuni poate că nu se numără printre primele griji din mintea alegătorului, însă în această campanie electorală întrebările referitoare la viitorul UE vor fi mai pregnante decât de obicei. Există sentimentul că însuși caracterul proiectului este în joc. Provocări globale, de la superputerea chinezească din ce în ce mai îndrăzneață la cea americană tot mai nestatornică, măresc miza și mai mult.

Indiferent ce alte chestiuni vor mai ajunge să fie implicate în campanie, parlamentarii noștri vor fi actori în bătălia ce se prefigurează pentru sufletul proiectului european, unii de partea sabotajului naționalist și xenofobiei, alții în apărarea liberalismului și pluralismului. Cu aceleași opțiuni se vor confrunta și alegătorii altor țări. Există aici atât o ironie cât și o oportunitate. Alegerile ar putea stimula spiritul participării democratice la un proiect continental pe care alte asemenea scrutine nu au reușit anterior să-l aprindă.