TIFF Cluj: Lake Tahoe, filmul despre cum devii turist in propria-ti existenta

Am revenit in camera de hotel. Stau la Cristal. Nu e central, dar trec prin parc, pe langa lacul cu barcute sau pe langa un parau cu ratuste adevarate. In aceasta zona, Clujul seamana cu Karlovy Vary, si tot cu Karlovy Vary seamana si TIFF-ul dupa noul sistem de procurare a biletelor si tichetelor (cica deja s-au vandut pana in seara lui 30 mai aproape 6000 – cifra record).

Daca esti simplu cinefil, poti cumpara, ca si in anii trecuti, abonamente pentru 3, 8 sau 30 de bilete. Daca ai ecuson de presa sau de invitat, poti lua tichete cu doua sau trei zile in avans, de la casele de bilete de la cinematograful Republica. Nu mai poti lua tichete de la Republica cu doua ore inaintea filmului respectiv, dar poate ai noroc si gasesti cu o jumatate de ora la sala respectiva.

Numarul-record de bilete vandute deja nu ma mira. La a saptea editie, TIFF-ul a devenit o certitudine. Se dezvolta de la un an la altul, lucru care ma sperie. Anul trecut au fost 160 de filme, anul acesta sunt aproape 200. Cum sa vezi cat mai mult, cand la cinematografele Republica, Victoria si Arta proiectiile au loc in acelasi timp?

Conferintele de presa sunt si ele tot in timpul filmelor, iar seara proiectiile se intind pana la ora 1 in sali sau pana mai tarziu la cele doua terase. In acest an se proiecteaza filme in aer liber nu doar la Echinox, ci si la Enigma, iar la Iulius Mall, drive in-ul s-a inaugurat cu filmul care a deschis Berlinul in acest an, „Shine a Light”, de Martin Scorsese. Parcarea a fost ocupata de peste 50 de masini, s-a stat pe capote, iar din pricina caldurii, dar si a muzicii, multi au iesit din masini ca sa danseze pe acordurile trupei Rolling Stones.

In camera de hotel, revenita dupa un film foarte frumos, „Spiritul stupului”, de Victor Erice, un film din 1973 inclus in sectiunea 3X3 (adica trei cineasti importanti, fiecare cu cate trei filme; ceilalti doi sunt Alexandru Tatos si Pen-ek Ratanaruang.). La „Spiritul stupului”, poveste calma si melancolica despre cum se ciocnesc doua fetite surori din Spania lui 1940 (dintre care una e Anna Paquin) de lumea mortilor si de moarte, sala de la cinema Arta a fost plina, dar sonorul dat la maxim ne-a facut urechile praf.

Fiind ziua Rroma, Elvis Romano s-a produs la Meeting Point, in curtea Muzeului de Arta, si au fost proiectate doua filme „cu tema”, documentarele „Azi eram frumoasa, juna” de Alexandra Gulea (despre Taraful de la Clejani), respectiv „Viva Constanta!”, de Ambrus Emese, al carui erou e tocmai simpaticul Elvis Romano.

Si pentru ca e Ziua Rroma, ca un facut, de dimineata o juna tiganca s-a tot invartit prin fata pe la Republica, si atata a insistat pana a reusit sa-l convinga pe criticul de film Valerian Sava sa-i cumpere un binoclu „furat din Rusia”, precum si o gentuta in care sa-l poarte. Binoclul l-a lasat de la un milion jumate la 250.000 de lei vechi, iar gentuta de la vreo suta de mii la 80.000 de lei vechi. La jumatate de ora dupa ce a maritat binoclul, tiganca a aparut la vinzare cu altul.

„Lake Tahoe”, de Fernando Eimbcke, prezentat sambata seara in cadrul competitiei (competitie consacrata filmelor de debut si al doilea film, de aceea „Boogie”, al treilea film al lui Radu Muntean, va avea proiectie speciala), este candidat sigur la trofeul festivalului.

Eu l-am vazut la Berlin in februarie, unde a concurat in competitia principala si a obtinut la final Premiul FIPRESCI. Sper din tot sufletul sa ia si Trofeul Transilvania pentru ca vorbeste despre moarte intr-un mod atat de discret, ca si cum proaspatul deces al tatalui ar fi pentru tanarul erou un eveniment pentru care are nevoie de timp ca sa-l proceseze.

Trece mare parte din film pana pui cap la cap elementele si-ti dai seama ca peregrinarea aparent fara sens a eroului a carui masina s-a stricat urmeaza, de fapt, o (i)logica interioara. Cand un eveniment de genul asta cade peste tine, geografia se da peste cap si devii turist in propria-ti existenta.

Tot seara va fi aratat „Paranoid Park”, de Gus Van Sant, film care a facut anul trecut parte din Competitia Oficiala a Festivalului de la Cannes si care era asteptat de mai demult pe marile noastre ecrane. Atunci cand esti fan Gus Van Sant, n-ai nevoie de nici o recomandare.

Stii ca vei vedea un film mobil, cu ape, care se modifica in permanenta, care te hipnotizeaza. Asa e si „Paranoid Park”, in care presupusa crima prin imprudenta a unui tanar e miezul unei alcatuiri miscatoare in care, ca de obicei in filmele lui Gus Van Sant, adolescentii sunt niste fiinte pe cat de dure si de ermetice pe atat de disperate de a fi intelese.

Deci sunt la hotel. La restaurantul de la parter e o nunta si, ca sa pot scrie si sa nu trec in revista intreg repertoriul (de la „Zorba grecul” la populare si alte muzici saltarete, sa sara paietele…), mi-am pus castile. Cel mai bun lucru pe care-l pot face cand termin de scris e sa ma intorc la filme. Multumesc pentru atentie, legatura in studio.