Timiș: 15 școli, care nu au în continuare curent, apă sau căldură, rămân închise și joi
Un număr de 15 unități de învățământ din județul Timiș vor fi închise joi, pentru că nu sunt alimentate cu energie electrică, nu au apă potabilă sau căldură, în urma ninsorii abundente de la sfârșitul săptămânii trecute, transmite Mediafax.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Timiș, 15 școli din tot atâtea localități din județ vor fi închise și joi. Decizia de a suspenda cursurile în aceste unități de învățământ a fost luată pentru că, în urma ninsorii abundente de la sfârșitul săptămânii trecute, spațiile în care-și desfășoară activitatea nu au fost încă alimentate cu energie electrică, nu au apă potabilă la robinete sau căldură.
Cele 15 școli care vor fi închise joi se află în localitățile timișene Fârdea, Bethausen, Secaș, Temerești, Lugoj, Criciova, V. V. Delamarina, Darova, Ohaba Lungă, Curtea, Tomești, Pietroasa, Balinț, Belinț și Bara.
De asemenea, conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Timiș, unitățile de învățământ din Margina, Pișchia și Sudriaș nu sunt alimentate cu energie electrică, dar au fost dotate cu câte un generator, astfel că nu vor fi suspendate cursurile joi.
Luni și marți, toate școlile din județul Timiș au fost închise, în urma ninsorii abundente, iar miercuri doar o parte dintre acestea.
Potrivit distribuitorului de electricitate, miercuri, un număr de aproximativ 16.000 de locuitori din județul Timiș nu erau alimentați cu energie electrică, fiind defecțiuni la 24 de linii de medie tensiune.
Începând de marți seara, pompieri, polițiști și jandarmi efectuează misiuni de patrulare în localitățile nealimentate cu energie electrică din județul Timiș, pentru a putea interveni la cazurile de urgență.