Timpul Nebunilor, spectacol lectura la TNB cu "Cea mai buna piesa romaneasca a anului 2014"
Vineri 4 decembrie 2015, ora 11.oo, la Sala Media a Teatrului Naţional din Bucureşti va avea loc spectacolul-lectură cu piesa Timpul Nebunilor de Stela Giurgeanu, câştigătoarea concursului „Cea mai bună piesă românească a anului 2014”, organizat de UNITER sub egida şi cu sprijinul Casei Regale a României.
„Stela Giurgeanu nu este din lumea teatrului. Ea nu este regizoare, ea nu este actriță, ea nu este nici măcar un dramaturg ale cărui piese să se fi montat deja – consemna Andrei Crăciun, după gală. Stela Giurgeanu este – așa cum sunt și eu – un reporter de presă scrisă, îndrăgostit de teatru. Stela Giurgeanu a venit, deci, din lumea spectatorilor. Și iată că – la a șasea participare la acest concurs – textul ei primește prestigiosul premiu”.
Despre subiectul acestei piese, tipărită la Editura UNITEXT a Uniter, după ce i-a adus mult doritul premiu, autoarea declara: „Pe scurt, e despre nostalgicii comunismului. Și mai pe larg, despre diferența dintre tinerii care și-au trăit adolescența înainte de Revoluție, în plin comunism, tinerii care au trăit cu un picior în comunism și cu un picior într-o pseudodemocrație, și tinerii care erau foarte mici la Revoluție sau care s-au născut după Revoluție. Diferența de vârstă dintre cele două categorii nu e foarte mare, în schimb diferența de mentalitate e enormă”.
Deşi juriul format din trei personalităţi ale teatrului românesc, Marina Constantinescu, Dan C. Mihăilescu şi Marian Popescu, a ales piesa ei dintre alte şaptezeci de titluri primite la concurs, majoritatea scrise de oameni de teatru, succesul n-a îmbătat-o. „Chiar dacă am câștigat concursul acesta, la UNITER, mi se pare că sunt încă un copil care se joacă cu fardurile mamei. Mi se pare fabulos că am câștigat!”.
Semnătura Stelei Giurgeanu este cunoscută, începând din 2001, din paginile revistei Dilema, apoi Dilema Veche, axată fiind mai ales pe problematica socială şi educaţională din România. În anul 2003 a câştigat o menţiune la secţiunea de reportaj a concursului „Tânărul jurnalist al anului”, oferită de Fundaţia Freedom House, iar în 2008 – premiul reporterul european al anului, acordat de Reprezentanţa Comisiei Europene din România.
Regia spectacolului-lectură este asigurată de Andrei şi Andreea Grosu, cunoscuţii fondatori ai Teatrului independent Unteatru, iar în distribuţie veţi întâlni îndrăgiţi actori ai Teatrului Naţional din Bucureşti, Silviu Biriş, Alexandru Bindea, Ovidiu Cuncea, Aristiţa Diamandi, Dragoş Stemate, cărora li se alătură actriţa Florina Gleznea.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.