Sari direct la conținut

Ținut secret ani de zile, Grupul Wagner din Rusia se dezvăluie publicului: „Nu sunt forțe de elită, ci un alt fel de carne de tun”

HotNews.ro
Ținut secret ani de zile, Grupul Wagner din Rusia se dezvăluie publicului: „Nu sunt forțe de elită, ci un alt fel de carne de tun”

Pe hârtie, Grupul Wagner, o rețea rusă de mercenari– denumită și armata personală a lui Putin- nu există. Nu depune declarații fiscale, presupușii săi susținători neagă orice legătură cu ea, iar oficial, companiile militare private (PMC) sunt ilegale în Rusia.

„Mercenarii nu au un statut oficial, așa că nu au aceleași drepturi sau garanții ca un reprezentant oficial al forțelor armate, iar plata se face doar după finalizarea unei misiuni”, a declarat Marat Gabidullin pentru Al Jazeera.

„Termini misiunea, ești plătit și poți pleca în vacanță”, spune ea.

Gabidullin, a cărui identitate a fost confirmată de presa rusă și ucraineană, este singurul fost mercenar al Grupului Wagner care a făcut publice experiențele sale.

El locuiește acum în sudul Franței, unde spune că este în curs de a cere azil și a scris o carte de memorii, „În același râu de două ori”, despre experiențele sale.

Înființat de ofițerul de informații Dmitri Utkin în 2014 pentru a-i susține pe separatiștii ucraineni, Wagner a reprezentat de atunci interesele Rusiei și ale aliaților săi în Africa și în Orientul Mijlociu, participând la războiul civil din Siria de partea președintelui Bashar al-Assad – iar luptătorii săi sunt acuzați de mai multe atrocități.

Anterior o forță din umbră, aceasta adoptă acum o imagine tot mai publică, pe măsură ce războiul din Ucraina continuă.

Mercenari Wagner trimisi sa lupte in Ucraina Foto: Captura video

„Întotdeauna a făcut parte fie din serviciile de informații militare, fie din forțele de operațiuni speciale”, a declarat expertul militar rus Pavel Luzin pentru Al Jazeera. „Nu a fost niciodată privată sau cumva autonomă”.

Wagner are două scopuri

Primul este acela de a se folosi de indivizi cu capul înfierbântat care altfel ar putea reprezenta un risc de securitate acasă, potrivit lui Luzin.

Cel de-al doilea este de a redistribui echilibrul puterii în afara forțelor armate oficiale.

„Ne ocupăm de fragmentarea puterii militare care este tipică pentru regimurile autoritare”, a explicat Luzin.

„Wagner nu sunt nici forțe de elită, nici comandouri bine antrenate, ci doar un alt fel de carne de tun cu scopul de a contrabalansa orice amenințare politică din partea generalilor. Kremlinul pur și simplu nu are încredere în forțele armate”, spune expertul.

Gruparea de mercenari ar fi finanțată și controlată de Evgheni Prigojin, un oligarh rus cunoscut sub numele de „bucătarul lui Putin” pentru numeroasele sale contracte de catering, prin intermediul unei rețele de companii-paravan.

De exemplu, o afacere numită Europolis LLC ar fi convenit cu Damascul să desfășoare operațiuni militare în Siria în schimbul a 25% din petrolul și gazele pe care le găsește. Fondatorul acesteia este cunoscut ca fiind un apropiat al lui Prigojin și a fost văzut în compania lui Utkin.

În 2017, Uktin și Wagner au fost sancționați de administrația fostului președinte al Statelor Unite, Donald Trump, pentru trimiterea de luptători în Ucraina.

Prigojin neagă legăturile cu Wagner, până la punctul de a depune plângeri la autorități după ce a fost întrebat de jurnaliști despre acest subiect.

Grupul Wagner este aprovizionat cu echipament al armatei rusesti Foto: Diana Ninov / Alamy / Profimedia Images

De ce caută Wagner acum lumina reflectoarelor

Dar, pe măsură ce participarea lui Wagner în Ucraina a crescut, acesta a intrat cu mândrie în lumina reflectoarelor.

Un utilizator Telegram a postat recent o imagine care pretinde că arată panouri publicitare din Rusia care promovează și recrutează pentru Wagner, în timp ce anunțurile de angajare ar oferi salarii de 240.000 de ruble rusești (puțin sub 4.000 de dolari) pe lună, mult mai mari decât salariul unui soldat obișnuit.

„În esență, Wagner a devenit acum atât de public tocmai din cauza schimbării statutului său”, a declarat pentru Al Jazeera Mark Galeotti, expert în probleme de securitate din Rusia.

„În timp ce cândva era un instrument al statului rus la distanță, pe care îl putea nega la nevoie, precum și o întreprindere comercială destul de autonomă, acum este într-adevăr puțin mai mult decât o extensie a armatei. Este o sursă alternativă de forță de luptă, necesară tocmai pentru că aceasta este doar o „operațiune militară specială” și, prin urmare, Kremlinul nu poate mobiliza pur și simplu oamenii de care are nevoie.”, spune Galeotti.

Motivați de bani

„Motivele idealiste [pentru a deveni mercenar] sunt doar de acoperire; practic, motivația tuturor este banul”, a declarat telefonic pentru Al Jazeera Gabidullin, care a servit în Wagner între 2015 și 2019.

„În acel moment, mă aflam într-o stare de depresie, nu știam ce să fac cu mine însumi, ce să fac și unde să mă duc. Eram șomer de ceva timp. Apoi am auzit de această oportunitate de a mă întoarce la ocupația mea anterioară – fusesem soldat profesionist și am servit 10 ani în forțele aeropurtate.”, spune el.

„Când m-am alăturat plutoanelor, majoritatea oamenilor de acolo aveau experiență de luptă din mai multe războaie – Cecenia, Georgia – iar cei ma mulți aveau experiență luptând în Ucraina din 2014.”

Gabidullin a participat la campania din Siria, unde a fost rănit de explozia unei grenade în timpul bătăliei de la Palmira.

„Înaltul comandament [rusesc] vindea acest lucru ca pe un război fără vărsare de sânge în străinătate, dar s-a împăcat rapid cu faptul că acest concept nu funcționează în Siria”, și-a amintit el. „Puterea aeriană și artileria sunt un lucru, dar victoria se obține prin cucerirea teritoriului, iar armata siriană pur și simplu nu a fost pe măsura ISIL (ISIS)”, spune mercenarul rus.

Grupul Wagner ar fi actionat in Ucraina, Siria si in tari africane Foto: FLORENT VERGNES / AFP / Profimedia

Gabidullin a descris armata siriană ca fiind neprofesionistă și nemotivată, cu o corupție galopantă care înflorește în fiecare grad.

„Dar înaltul comandament rus avea nevoie să salveze aparențele, așa că a desfășurat mercenari, deoarece pierderile suferite de mercenari nu au fost contabilizate printre cifrele oficiale”, a spus el. „Astfel, s-a obținut iluzia unui război fără vărsare de sânge, dar în realitate s-a vărsat mult sânge.

„Noi am dus acel război. Nimeni altcineva nu putea face ceea ce am făcut noi”, mai spune el.

În 2018, se crede că zeci de mercenari ruși au murit în raidurile aeriene americane asupra forțelor pro-guvernamentale din Siria, după ce au atacat o instalație petrolieră pe care americanii o apărau.

Dar se știu puține lucruri despre mercenarii care mor, în parte pentru că familiile lor sunt presate să păstreze tăcerea.

În afară de Siria, Wagner este activ în Africa din 2017

În Sudan, se pare că supraveghează operațiunile de exploatare a aurului, lucrând îndeaproape cu guvernul militar al Sudanului. Activiștii și bloggerii acuză Rusia că susține lovitura de stat militară din Sudan și că a furat aurul țării.

În Republica Centrafricană (RCA), Wagner a respins un avans al rebelilor în Bangui în ianuarie anul trecut. (Integral pe Al Jazeera)

Mercenar Wagner rănit în Ucraina (captură Unian)

10.000 de mercenari ar fi luptat alături de separatiștii pro-ruși din Ucraina

Oficial, grupul Wagner nu există, a scris într-o anchetă BBC, dar se crede că până la 10.000 de oameni ar fi avut cel puţin un contract cu Wagner de când grupul a început să lupte alături de separatiştii proruşi în estul Ucrainei în 2014.

În jur de 1.000 de combatanţi ai Wagner se estimează că au luptat alături de generalul Khalifa Haftar în 2019 şi 2020. Canalul BBC în Rusia a cerut unui fost combatant al Wagner să descrie grupul. „Este o structură menită să promoveze interesele statului în afara graniţelor ţării noastre”, a spus el.

În ceea ce priveşte combatanţii, el a spus că sunt „profesionişti ai războiului”, oameni care caută de lucru sau romantici care vor să-şi servească ţara.

Anul trecut în decembrie, ministrii de externe ai UE au adoptat în unanimitate sancțiuni împotriva grupării de mercenari ruși Wagner.

De asemenea, au fost vizate trei companii legate de Grupul Wagner: Evro Polis, Mercury și Velada.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro