Sari direct la conținut

Tiraspolul introduce până la 15 zile de arest pentru utilizarea termenului „Transnistria”, considerat „o manifestare a nazismului”. Reacția Chișinăului

HotNews.ro
Tiraspol. Foto: Soleg1974 | Dreamstime.com
Tiraspol. Foto: Soleg1974 | Dreamstime.com

Administrația nerecunoscută de la Tiraspol a introdus pedepse de până la 15 zile de arest pentru utilizarea termenului „Transnistria”, în raport cu denumirea teritoriului din stânga Nistrului, parte a Republicii Moldova. Pronunțarea cuvântului va fi echivalată „cu o manifestare a nazismului”. Autoritățile de la Chișinău condamnă măsura și avertizează că „trebuie să ne așteptăm la represiuni, la victime nevinovate”.

Inițiativa a fost votată astăzi, 4 septembrie, de către Sovietul Suprem, așa-numitul parlament al regiunii. Proiectul a fost prezentat de liderul de facto de la Tiraspol, Vadim Krasnoselsky.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, noua reglementare prevede și amenzi de până la 9.200 de ruble transnistrene, echivalentul a aproximativ 515 euro.

„Pentru mine, «Transnistria» este un termen în spatele căruia se află foametea, devastarea, uciderea de oameni, Holocaustul. Când ni se spune «Transnistria», pentru mine, ca cetățean al PMR (Republica Moldovenească Nistreană – n.r.), este ofensator”, a declarat Krasnoselsky, citat de presa locală.

Reprezentanți ai administrației de fact de la Tiraspol spun că termenul „Transnistria” a fost folosit „în timpul ocupației germano-fasciste și românești și se referea la teritoriul dintre Nistru și Bugul de Sud, care se afla sub administrație românească”. 

Chișinău: „Tiraspolul își adaugă încă un instrument în arsenalul de represiune pe care îl are”

Fostul vicepremier pentru Reintegrare de la Chișinău, Alexandru Flenchea, a explicat, într-o discuție cu HotNews.ro, că decizia administrației de la Tiraspol este legată de incertitudinea politică și energetică din regiune.

Cea din urmă este asociată cu decizia Kievului de a nu prelungi contractul cu Moscova privind tranzitul gazelor naturale pe teritoriul ucrainean, prin care acestea ajung în stânga Nistrului și, practic, mențin existența acestui teritoriu în forma sa actuală. Asta deoarece regiunea transnistreană consumă gratuit gazele naturale din Federația Rusă și produce din ele inclusiv energia electrică pe care o vinde malului drept al Nistrului, controlat de autoritățile constituționale.

„Incertitudinele politice, geopolitice, incertitudinele energetice care stau în fața Tiraspolului, dar și a întregii țări, trebuie să recunoaștem. Asta îi face pe liderii administrației de la Tiraspol, pe de o parte, să atragă atenția Chișinăul, pe de altă parte să ne intimideze, să ne încerce să ne impună reguli ale jocului într-o iarnă care are potențial să fie una dificilă, din punct de vedere energetic, respectiv și politic. Denotă un grad de disperare la Tiraspol, lucrul care trebuie conștientizat”, a mai punctat fostul vicepremier.   

Alexandru Flenchea a calificat această decizie drept una ridicolă și a subliniat faptul că, în primul rând, vor avea de suferit angajații instituțiilor din regiune care sunt subordonate autorităților constituționale. Este vorba despre cele opt școli cu predare în limba română, dar și despre polițiștii din Zona de Securitate.

„Ceea ce deranjează, dincolo de ridicolul și situație de absurditate a argumentelor, este ca Tiraspolul își adaugă încă un instrument în arsenalul de represiune pe care îl are. Să înțelegem că primii vizați, grupurile cele mai vulnerabile, sunt școlile cu predare în limba română în stânga Nistrului, profesorii, liceenii, părinții lor, autoritățile locale din satele din raionul Dubăsari și nu doar, polițiștii din Bender, dar și oamenii de rând, cetățenii noștri. Pentru o postare neatentă pe rețele sociale, un cuvânt spus din neatenție în public, oamenii vor risca o pedeapsă. Și asta crează un loc pentru abuz, asta înseamnă că trebuie să ne așteptăm la abuzuri, trebuie să ne așteptăm la represiuni, la victime nevinovate și asta cere o reacție a Chișinăului, una calmă, nu trebuie să isterizăm, dar anume lucruri trebuie puse pe masă și trebuie să fie spuse foarte clar Tiraspolului. Nu mai suntem într-o situație de acum trei sau patru ani, sau 10 ani. Este cu totul alta realitate, se schimbă realitățile politice, se schimbă realitățile energetice pentru toată țară, inclusiv pentru Transnistria și lucrurile acestea trebuie conștientizate la Tiraspol. Nu că nu le-ar conștientiza, dar atacă primii ca să intimideze Chișinăul”, a declarat Alexandru Flenchea pentru Hotnews.ro.

Foto: Dreamstime.com

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro