Sari direct la conținut

Tiriac jr. s-a autodenuntat pentru a obtine reducerea pedepsei

Evenimentul Zilei

O noua informatie “bomba” apare in cazul lui Ion Alexandru Tiriac. Potrivit surselor noastre, o proba care nu se mai afla in dosarul de trimitere in judecata a lui Tiriac junior este si un autodenunt prin care el recunoaste ca a cumparat cocaina de la un oarecare dealer “Lupo”.

Acest fapt vine sa contrazica declaratiile vehemente ale lui Ion Alexandru Tiriac si ale tatalui sau, magnatul Ion Tiriac, care au afirmat la unison ca Tiriac junior nu a consumat niciodata droguri.

Autodenuntul lui Ion Alexandru Tiriac prin care recunostea ca a cumparat droguri pentru consumul propriu a fost facut in septembrie anul trecut. Motivul? Sa scape de jumatate din pedeapsa la care putea fi condamnat de judecatori. Surse judiciare ne-au declarat ca autodenuntul a fost inregistrat ca proba la dosar, insa acesta nu mai exista acum.

In respectivul document Ion Alexandru Tiriac afirma ca a cumparat cocaina de la Victor Lupo, patronul unui fast-food din Bucuresti Mall. Numele lui apare in rechizitoriu ca fiind unul dintre dealerii Ralucai Sandu.

Vara ispitelor. Rechizitoriul initial aruncat la cos de procurorul “amabil” Gheorghe Muscalu dezvaluie si alte nume sonore din peisajul monden al Bucurestiului, care au luat parte la petrecerile or-ganizate de Ion Alexandru Tiriac. Printre patronii fostelor cluburi Sydney si Karma (n.r.

– actualul club Space), in rechizitoriu apar si numele lui George Vintila, vedeta trustului Media Pro, dar si cel al Almei Sirbu, fiica boss-ului de la Pro TV, Adrian Sirbu.

Celebra petrecere de la Hotelul President din Mangalia, la care au participat o multime de vipuri, si la care, potrivit martorilor, s-a consumat cocaina a fost descrisa in declaratiile lui Shailendra Tyagi si ale Monicai Robu, iubita sa, prieteni apropiati, la un moment dat, ai cuplului Tiriac jr. – Raluca Sandu.

Petrecerea de la President. “Cele declarate de catre inculpatul Tyagi Shailendra sint confirmate de catre prietena sa, invinuita Robu Monica care a aratat ca in vara anului 2000/2001 a fost impreuna cu inculpatul Tyagi Shailendra la Hotel Prezident, din Mangalia, unde au inchiriat o camera.

Cei doi au sosit la hotel impreuna cu inculpatul Tiriac Ion Alexandru, invinuita Robu Monica, Ben, Damian, Alma Sarbu (n.r.- fiica lui Adrian Sirbu, patronul Pro TV), doi cetateni australieni, precum si alte persoane pe care nu si le mai aminteste.

Tiriac Ion Alexandru a inchiriat apartamentul hotelului si a organizat in acesta o petrecere la care a participat intregul grup, ocazie cu care persoanele prezente au consumat cocaina pusa la dispozitie de catre inculpat.

Totodata, din declaratia martorului audiat sub o alta identitate Marin Simona reiese faptul ca, in luna august 2000, a plecat la mare impreuna cu un grup din care faceau parte inculpatul Tiriac Ion Alexandru, Raluca Sandu, Ben (n.r. – patronul barului Sydney din Bucuresti), fratele lui Ben, Sasa, Bogdan Albu, Razvan Patru, George Vintila (n.r.

– de la Pro FM si Pro TV), un cetatean indian, doi Dj-Radu si Raul, precum si mai multe fete. Dupa ce grupul a petrecut in clubul “Karma” din Neptun, petrecerea s-a mutat la Hotel President din Mangalia, respectiv in apartamentul hotelului inchiriat de catre inculpatul Tiriac Ion Alexandru”.

“Joint-urile” lui George Vintila. Descrierea din rechizitoriu continua cu enumerearea celor care au luat parte la petrecerea de la Hotel President. In documentul de ancheta se mai spune ca in registrele de cazare ale hotelului din Mangalia este inscris faptul ca Tiriac junior a fost cazat in perioada 4-6 august 2000, el fiind cel care a achitat nota de plata a camerei.

In aceleasi registre mai figureaza si Shailendra Tyagi si Konaghines Benjamin Antony, numit de prieteni Ben, fostul patron al clubului Sydney. “Aici, inculpatul Tiriac Ion Alexandru a rasturnat spre consum, pe o masuta, o punguta cu citeva grame de cocaina, ce a fost apoi portionata de catre Dj.

Raul, si din care au consumat inculpatul Tiriac Ion Alexandru, Raluca Sandu, Ben, Sasa, Bogda Albu, Razvan Patru, George Vintila, Dj Radu, Dj Raul si cetateanul indian. Tot cu aceasta ocazie, in apartamentul inculpatului Tiriac Ion Alexandru s-au mai consumat pastile de ecstasy aduse de Ben, precum si “joint-uri” cu cannabis pregatite de catre George Vintila”.

Platourile cu cocaina din depozitul de la “Sydney”. Rechizitoriul neconfirmat de procurorul Gheorghe Muscalu mai contine informatii si despre petrecerile tinute in diverse cluburi din Bucuresti, la care se consumau droguri. In declaratia initiala indianul Tyagi povesteste cind l-a cunoscut pe Tiriac jr. si enumera mai multe locuri publice unde gasca acestuia priza cocaina.

“In anul 2000, organizind o cina la restaurantul situat pe Bulevardul Banu Manta din Bucuresti, la care au participat Ben, Damian, Sasa, Alma Sirbu si alte persoane, l-a cunoscut pe inculpatul Tiriac Ion Alexandru, adus la aceea petrecere de catre patronii barului Sidney.

La circa 2-3 zile dupa aceasta, inculpatul Tyagi Shailendra se reintilneste cu inculpatul Tiriac Ion Alexandru, care era insotit de o persoana de sex feminin ce s-a recomandat sub numele de Raluca Sandu, la terasa barului Sydney.

La aceeasi masa, la care se mai aflau Ben, Damian si Sasa, au mai venit si alte doua persoane ce s-au prezentat ca fiind Florin si Sorin, proprietarii clubului Karma din Bucuresti.

La aceasta intrunire, potrivit inculpatului Tiriac Ion Alexandru s-au consumat droguri, printre consumatori enumerindu-se si inculpatul Tiriac Ion Alexandru, acest lucru producindu-se intr-un depozit al barului Sydney, loc unde se afla un platou cu cocaina.

De la sfirsitul anului 2000, inculpatul Tyagi incepe sa frecventeze impreuna cu grupul din barul Sydney clubul Karma din Bucuresti, loc in care a fost de circa 7-8 ori. La petrecerile din “Karma” se consumau droguri, respectiv cocaina si pastile de ecstasy, in biroul patronilor clubului.

Printre consumatori inculpatul Tyagi i-a enumerat pe inculpatul Ion Alexandru Tiriac, Ben, David, Alma Sirbu, Florin si Sorin (n.r. – patronii de la Karma)”.

Alma Sirbu si George Vintila, no comment. Contactati telefonic, reprezentantii PR ai ProTv au tinut sa precizeze ca Alma Sirbu si George Vintila se abtin de la orice comentariu, avind in vedere ca procesul se afla inca in derulare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro