Sari direct la conținut

TNB a starnit "Furtuna" la Salonic

HotNews.ro
Spectacolul Furtuna, regia Alexander Morfov, Foto: TNB
Spectacolul Furtuna, regia Alexander Morfov, Foto: TNB

Spectacolul Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, „Furtuna” de William Shakespeare, în regia lui Alexander Morfov, a cucerit publicul la prima ediţie internaţională a Festivalului de Teatru în aer liber de la Salonic, Forest Festival NTNG. Cele două reprezentații ale TNB (5 și 6 iulie 2017), care s-au desfășurat la Dassous Theatre (Forest Theatre), un amfiteatru impresionant, aflat pe culmea unui deal și în apropierea mării, au fost primite cu aplauze și ovații de către greci, mulți dintre aceștia declarând că spectacolul regizat de Alexander Morfov le-a depășit așteptările. Participarea la acest festival a avut loc într-o companie selectă, alături de trupa românească figurând pe afișul evenimentului spectacole de succes din Polonia, Slovacia, Spania, Israel, informeaza TNB.

„Cred că a fost unul dintre cele mai semnificative turnee ale Teatrului Național de-a lungul istoriei recente a acestui teatru. Au fost două seri magice, două succese teatrale importante, în condiții cu totul remarcabile. Cred că ne-am întors de acolo încununați de bucuria unei recunoașteri publice deosebite, dar și cu o satisfacție morală cu totul aparte”, a declarat Ion Caramitru, directorul Teatrului Național „I.L.Caragiale”, la întoarcerea în țară.

Primele cronici nu au întârziat să apară după reprezentațiile de la Salonic: „Trebuie să spun că spectacolul s-a jucat cu un anume fior, sub stelele Greciei, într-un amfiteatru antic cu mii de locuri, unde actorii cred că erau marcați de continuitatea peste milenii a actului lor de creație. Decorul adus de acasă s-a amplificat datorită spațiului natural, amfiteatrul a însemnat nebănuite ieșiri și intrări, s-a jucat pe mai multe nivele decât a fost inițial gândită montarea, s-a umblat prin public, s-a spart bolta deasupra capului lor, iar la picioare li s-au întins luminile Salonicului. A existat o anume magie a serii și a locului, care te-a făcut la sfârșit să spui: da, desigur, Prospero a inventat și teatrul, cu rîsul-plânsul lui, cu puterea de-a figura și a desfigura, cu imensa bucurie de a comunica, peste podium și proscenium, peste miile de locuri pe băncile din piatră, peste valea în care se vedeau luminile orașului Tessaloniki, peste secole. Da, Caramitru, acel bărbat melancolic cu pantalonii lălâi și pulovărul lăbărțat a creat în seara spectacolului din Grecia în mod sigur și teatrul”, scrie Monica Săvulescu – Voudouris.

„Jocul imaginativ, cu descoperiri vizuale și tehnici de interpretare, s-a desfășurat ca o poveste exotică, apasând pe magia visurilor, pe intrigile întunecate și forța imaginației, vorbind despre putere și artă, exagerare și falsitate, iluzie și convingere, despre măsuri universale și legile naturale. Privirea regizorală a dezvăluit complexul întunecat al energiei, puterea artei și a imaginației îndrăznețe, aparența iluzorie precum și lumea oamenilor și a spiritelor, într-o poveste despre răzbunare, cunoaștere și pasiune poetică”, remarcă și Angela Mantziou într-o cronică publicată în City Culture.

În momentul de față, chiar dacă oficial a intrat în vacanța de vară, Teatrul Național nu își oprește activitatea. Peste mai puțin de o lună, spectacolul „Magic Național” va participa la Ohrid, în Macedonia, la cea de-a 57-a ediție a Festivalului Internațional de Vară. Ȋnfiinţat ȋn 1961, Ohrid Summer Festival are loc ȋntr-o zonă culturală şi istorică aparte. Oraşul, lacul Ohrid şi biserica mai sus amintită sunt incluse ȋn patrimoniul mondial UNESCO. Pe scenele festivalului, de-a lungul timpului au răsunat voci celebre. Din 1994, Festivalul Internaţional de Vară din Ohrid face parte din Asociaţia Festivalurilor Europene (EFA).

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro