Toată lumea vorbește despre vreme, dar nimeni nu face nimic în legătură cu ea. În schimb, mulți se pricep să dea vina pe schimbarea climei
Prima jumătate a titlului este o butadă atribuită fie lui Mark Twain, fie vecinului, colaboratorului și bunului său prieten Charles Dudley Warner. Partea a doua a titlului nu mai conține o ironie, ci doar o tristă constatare personală: Dacă se întâmplă ceva rău din punct de vedere meteorologic undeva în lume, de vină este numai schimbarea climei. Și nu orice schimbare, ci doar cea care este atribuită activităților umane.
Aceasta este deviza curentă a mijloacelor de comunicare în masă: pentru orice inundație, incendiu, val de căldură, furtună/uragan/taifun trebuie arătat cu degetul în direcția climei care se încălzește din cauza oamenilor. După care, mass media avertizează imediat că trebuie adoptate în regim de urgență politici radicale și musai „verzi” (alte culori nu sunt corecte politic).
Schimbarea climei și inundațiile catastrofale
Recentele inundații din Belgia și Germania au fost puse imediat de unii, inclusiv de d-na Angela Merkel, în cârca schimbării climei. Ca politician, poziția domniei sale este tipică – Acarul Păun, recte încălzirea globală produsă de emisiile crescute de gaze cu efect de seră, este vinovatul care trebuie dat în judecata poporului.
Ceea ce m-a surprins în cazul doamnei Merkel este că uită, intenționat sau nu, istoria climatică a propriei sale țări. Nu cred că în școlile din RDG, pe care le-a frecventat ca elevă, nu s-au prezentat multiplele evenimente catastrofale generate de inundații repetate de-a lungul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, când revoluția industrială nu începuse încă să producă masive emisii de CO2.
În Fig. 1 este ilustrată succesiunea inundațiilor produse de râul Neckar în orașul Heidelberg, a cărui venerabilă universitate datează din sec. al XIV-lea. Pe un picior al podului peste Neckar sunt marcate 14 inundații, care au avut loc între 1780 și 1993. De departe, cea mai puternică dintre ele a avut loc în iarna anului 1784 (pe când se pregătea răscoala lui Horia, Cloșca și Crișan). Peste doar cinci ani, pe 28 octombrie 1789, Heidelberg-ul era din nou sub ape. Practic, în mai puțin de un deceniu (1780-1789) râul Neckar „și-a făcut de cap”, inundând orașul Heidelberg de trei ori.
Iarna 1783/1784 a reprezentat un eveniment meteo extrem: inundații masive și devastatoare au avut loc în multe părți ale Europei, nu doar în Heidelberg. Începând din decembrie 1783 și continuând până în aprilie 1784, Marea Britanie, Franța, Țările de Jos, Germania și Ungaria istorică au suferit masive și distrugătoare inundații. Literatura de specialitate este abundentă și diversă, prezentând cazuri specifice din Praga, Dresda, Belgia ș.a.[1] Reamintesc că vorbim de o perioadă în care nu existau automobile și avioane ori termocentrale pe cărbuni, păcură sau gaze. Cauzele acelor dezastre meteo au fost naturale.
Fig. 1. Piciorul unui pod din Heidelberg, Germania, indicând diferite niveluri ale inundațiilor provocate de râul Neckar de-a lungul timpului. Inundația din 27 februarie 1784 este cea mai puternică din întreaga istorie a podului. Linia albastră marchează nivelul râului pe 28 octombrie 1789. Ambele evenimente, la cinci ani distanță unul de altul, au avut cauze naturale. Sursa
Dacă vrem să ne ținem de știință și nu de propagandă încălziristă, trebuie citit cu atenție și înțeles un nou studiu, publicat pe 9 martie 2021. Analizând comportamentul a peste 10.000 râuri din întreaga lume, autorii au emis o concluzie extrem de importantă: Majoritatea râurilor de pe planetă inundă în prezent mai puțin decât în trecut. Inundațiile care se repeatau o dată la fiecare 20, 50 și 100 de ani în 1970 au devenit, în medie, inundații cu periodicități mai lungi, ∼41, 152 și 358 de ani, în condițiile actuale.[2]
Scăderea inundațiilor este explicată de autorii studiului printr-o combinație de schimbări în regimul climatic și schimbări ale acoperirii terenurilor, cum ar fi urbanizarea, agricultura și influențele antropice asupra regimurilor râurilor (măsurile de control al inundațiilor).
Dar ce se întâmplă când mai apare câte o inundație catastrofală, precum cea a râului Ahr din Germania (14 iulie a.c.), care a declanșat anatema doamnei Merkel aruncată asupra încălzirii globale? Reporterii televiziunilor și ziarelor năvălesc la fața locului, breaking news-urile se înghesuie unele după altele, politicienii și jurnaliștii încălziriști deschid robinetul (pun intended!) lamentațiilor apocaliptice ș.a.m.d. Ceea ce telespectatorii și cititorii contemporani nu cunosc pentru că nu li se spune adevărul integral, este faptul că inundațiile provocate de râul Ahr pe 14 iulie 2021 au fost mai puțin catastrofale decât cele care au avut loc în 1804 și 1910, când încălzirea globală nu se născuse încă.
Cauza principală a creșterii numărului de victime produse de inundații în Germania sau în alte locuri de pe glob afectate recent (d. ex., Houston, Texas, lovit de uraganul Harvey în 2017) este creșterea așezărilor urbane (locuințe, străzi asfaltate, magazine etc.) din zonele inundabile ale râurilor, ceea ce limitează sever capacitatea de infiltrare a apei în sol în timpul unor ploi torențiale.
În loc de mai multe panouri solare și turbine eoliene pentru a combate schimbările climatice, comunitățile riverane au nevoie de un management mai bun al râurilor (d. ex., limitarea drastică a autorizațiilor de construcție în zone hidrologice vulnerabile). Și, în primul rând, este nevoie de un sistem de avertizare care să funcționeze bine, astfel încât populația amenințată de revărsarea unui râu să poată fi evacuată înainte de a se produce un dezastru.
Pe 16 iulie 2021 am postat următorul comentariu:
Inundațiile din Germania și Belgia prin prisma „studiilor de atribuire a cauzelor”
Cu tot respectul și cu toată compasiunea pentru victimele recentelor inundații, știința ne spune lucruri încurajatoare :
Am studiat expunerea la inundații din 37 de țări europene și am folosit o noua bază de date privind inundațiile dăunătoare începând cu 1870. Rezultatele noastre indică faptul că, după corecția pentru modificările expunerii la inundații, s-a înregistrat o creștere a suprafeței inundate anual și a numărului de persoane afectate din 1870, în contrast cu o scădere substanțială a numărului de decese cauzate de inundații [s.m.] . Pentru decenii mai recente am constatat, de asemenea, o scădere considerabilă a pierderilor financiare anuale. (Paprotny et al., 2018)
Inundațiile sunt o problemă mai ales pentru că avem tendința de a permite ca majoritatea zonelor inundabile să fie construite, punând mai mulți oameni și proprietăți în pericol.
O abordare eficientă a problemei inundațiilor trebuie să pună accentul pe faptul că nu se construiește în zonele inundabile. Adică, este nevoie de o reglementare mai bună atunci când se eliberează permisele de construcții, fie în Germania, fie în Houston.
Și să nu uităm că modelele climatice produse de IPCC prevăd mai puține, nu mai multe, inundații în valea Rinului din cauza schimbării climei (van Pelt et al. 2012).
Pe 18 iulie 2021 am scris următorul comentariu:
Germania știa că vin inundațiile, dar sistemele de avertizare nu au funcționat
Oamenii de știință din domeniul meteorologiei spun că un „eșec monumental al sistemului de avertizare” este direct responsabil pentru moartea și devastările provocate de ploile care au căzut în două zile în această săptămână.
La începutul anilor 2000, a fost dezvoltat Sistemul european de alertă împotriva inundațiilor (EFAS) cu scopul de a sprijini măsurile pregătitoare înainte de producerea unor inundații majore, în special în bazinele hidrografice transnaționale mari și în întreaga Europă în general.
După inundațiile cataclismice din 2012 din centrul și estul Europei, care au făcut cel puțin 110 victime în nouă țări, s-a așteptat că, data viitoare, potențialele victime vor fi avertizate din timp de sistemul EFAS.
În 2014, hărțile și alarmele EFAS au permis guvernelor din Serbia, Croația și Bosnia să se pregătească adecvat pentru a face față inundațiilor colosale din Balcani. Dar, anul aceasta, EFAS nu a mai fost ascultat, devenind o Casandră a inundațiilor.
Alarma a fost dată pe 12 iulie – cu două zile înaintea primelor inundații – guvernelor din Germania și Belgia, care au fost avertizate în legătură cu riscurile din bazinele Rin și Meuse.
În ciuda avertismentelor de cel puțin 24 de ore care au prezis, aproape cu exactitate, care districte vor fi cele mai afectate atunci când vor veni ploile, inundațiile au luat pe nepregătite multe dintre victimele lor.
Germania a greșit grav în pregătirile sale și acum plătește greșeala.
Dar, desigur, d-na Merkel nu a recunoscut această greșeală. Vizitând satul Schuld, devastat de inundația râului Ahr, domnia sa a găsit „explicația” necesară, tipic politicianistă: Trebui să fim mai rapizi în lupta contra schimbării climei.
Schimbarea climei și incendiile de pădure/vegetație
După cum ne-am obișnuit deja, în fiecare vară apar știri alarmiste despre incendiile din California sau Grecia. Deși este vorba despre două zone limitate ca suprafață din întreaga emisferă nordică, mass media nu mai prididește să prezinte fotografii cu flăcări uriașe și pompieri eroi care încearcă să le stingă cât mai repede. Cât privește cauza acelor incendii, de multe ori este blamată aceeași schimbare a climei, adică încălzirea globală antropogenă.
Am scris repetat despre această manipulare a opiniei publice folosind elementul extrem de emoțional al flăcărilor. Și un bun punct de plecare pentru a înțelege judecățile mele și critica acestei manipulări sunt articolele din 2018, Un mit „fierbinte”: Încălzirea globală și incendiile și Există, totuși, și beneficii ale schimbărilor climatice?
Ce aș mai putea adăuga între timp? O repetare: Cauza principală a incendiilor din California o reprezintă prostul management forestier: lipsa îndepărtării regulate a materialelor combustibile (d. ex., uscături) și autorizarea construcțiilor de locuințe în zone vulnerabile din punct de vedere al incendiilor de pădure.
Deși mass media alarmistă pare că nu mai obosește blamând schimbarea climei, în 2021 în SUA a ars a șasea cea mai mică suprafață din ultimii 11 ani. Suprafața arsă în 2020 a reprezentat doar 11% din suprafața care a ars la începutul anilor 1900 (Fig. 2).
INTERVIURILE HotNews.ro