Sari direct la conținut

Toni Greblă: Amnistia şi graţierea nu sunt soluţii pentru mine

HotNews.ro
Toni Greblă: Amnistia şi graţierea nu sunt soluţii pentru mine

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, fost judecător al Curţii Constituţionale, achitat în primă instanţă pentru fapte de corupţie, a declarat, luni, la Înalta Curte de Casație și Justiție, că o eventuală ordonanţă pe tema amnistiei şi graţierii nu i-ar folosi având în vedere verdictul pe fond. De asemenea, el a susținut că Guvernul „nu are o astfel de preocupare”.

Dosarul în apel al lui Toni Greblă a fost amânat pentru 3 decembrie, la solicitarea avocaţilor, care au cerut timp pentru a studia motivele de apel depuse de Direcţia Naţională Anticorupţie.

„Justiţia are parcursul ei, dar din păcate este un parcurs lung. S-a dat un termen pentru că Parchetul a depus foarte târziu motivele de apel. (…) Eu nu trebuie să conving instanţa de apel că sunt nevinovat. Şapte judecători până în prezent s-au pronunţat cu privire la nevinovăţia mea, astfel că revine DNA-ului sarcina să găsească motive întemeiate, probe noi care să justifice o eventuală solicitare de vinovăţie”, a declarat Toni Greblă la ieşirea din sediul Instanţei supreme, potrivit Mediafax.

El a susținut că o eventuală ordonanţă pe tema amnistiei şi graţierii nu i-ar folosi: „Nici amnistia, nici graţierea nu sunt soluţii pentru că eu am o hotărâre (…) favorabilă mie, şi anume achitarea, astfel încât e un subiect care nu mă interesează”.

Întrebat dacă ce părere are despre o eventuală ordonanţă de guvern pe tema amnistiei şi graţierii, din poziţia de secretar general al Guvernului, Toni Greblă a răspuns: „Abia acum am înţeles rostul pentru care dumneavoastră mă aştepaţi până la ora asta. Vreau să vă spun că Executivul nu are o astfel de preocupare”.

Instanţa supremă a decis, în luna mai, achitarea fostului judecător al Curţii Constituţionale Toni Greblă, în dosarul în care acesta este acuzat de trafic de influenţă, fals în acte şi coordonarea unui grup infracţional. Decizia magistraţilor a fost atacată de procurori.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro