Topul celor mai interesante cimitire
Daca sunteti interesati de sculptura si arhitectura si vreti sa va condimentati un pic concediul, site-ul travel.discovery.com va recomanda sa faceti o vizita la mormintele unor personaje celebre, precum Bob Marley, Bruce Lee sau sotia lui Jack Spitecatorul.
Pentru un plus de adrenalina, vizitati-le noaptea, insa nu uitati totusi sa va luati lanterna.
Daca aveti drum prin Paris, puteti sa va abateti si pe la mormantul lui Oscar Wilde (1854-1900). Scriitorului irlandez a murit in Franta si a fost inmormantat in umilul cimitir Bagneaux. Dupa 9 ani, cei care i-au apreciat opera au considerat ca trebuie sa fie mutat intr-unul demn de el, asa ca i-au dus ramasitele pamantesti in Cimitirul Père Lachaise.
Sculptorul american Jacob Epstein a lucrat trei ani la un monument inchinat lui Wilde. In 1914, cand l-a terminat, conducerea cimitirului a considerat opera indecenta, iar autorul a trebuit sa faca unele retusuri.
Bruce Lee si fiul sau, Brandon Lee, se odihnesc intr-un cimitir din Seattle, Washington. Cei doi au fost inmormantati unul langa altul. Bruce Lee (1940-1973) si Brandon (1965-1993) au morminte simple, emotionante. Piatra funerara a lui Bruce Lee este de culoare rosie, iar a lui Brendon, neagra.
Ambele au fost scrise cu litere de aur, atat in limba engleza, cat si in chineza.
Mormantul magicianului Harry Houdini, pe numele adevarat Erik Weisz, se afla in Queens, New York. Arata ca un perete de piatra, din care iese o bancuta. In partea stanga se afla statuia unei femei ingenuncheate, aplecata in fata. Pare ca plange. Inainte, fusese pus aici si un bust al lui Houdini, insa a fost furat si nu a mai fost inlocuit.
Houdini a murit de peritonita, la o saptamana dupa ce a primit un pumn in abdomen.
Suna ciudat? Desigur, si unde mai punem ca a murit de Halloween.
Jim Morrison (1943-1971) a fost inmormantat la Paris. Din 1971, de cand s-a stins din viata, fanii continua sa aduca flori la cimitir. Mormantul este unul dintre cele mai vizitate din Franta. Cu toate astea, este si unul dintre cele mai vandalizate. Nu au fost putini cei care au lasat in urma: graffiti, lumanari topite si gunoi. In semn de respect, in 1997 a fost curatat, iar acum este pazit.
Charles Pigeon, inventatorul lampii cu gaz care nu explodeaza, se odihneste tot in Paris, in cimitirul Montparnasse. Are unul dintre cele mai colorate morminte din jur. Despre ce este vorba? In marmura rosie a fost sculptat un pat, cu toate ornamentele, pe care sunt intinsi o femei si un barbat. La capataiul sta scris „Familia Charles Pigeon”. Deasupra se afla un inger care tine in mana un obiect care seamana cu o lampa.
Fanii lui Bob Marley, care au drum prin Jamaica, ii pot face o vizita idolului lor. Unde? In Nine Miles, orasul in care s-a nascut regele reggae.
Dupa ce a murit de cancer la varsta de 36 de ani, Bob Marley a fost adus acasa. La cativa pasi de locuinta sa, a fost ridicat un mausoleum alb.
In 1991, guvernul jamaican a declarat ziua in care s-a nascut Bob Marley, 6 februarie, zi nationala. Langa mausoleu a fost ridicata o scena, pe care, an de an, se organizeaza concerte in memoria lui.
Karl Marx se odihneste la Londra. Nu poti trece prin cimitirul Highgate fara sa nu remarci un bust imens, pus pe un bloc de piatra. Il reprezinta pe Karl Marx. Fondatorul socialismului stiintific se odihneste aici alaturi de familia sa.
La inmormantare, prietenul lui, Friedrich Engels, a spus ca Marx a fost “cel mai bun om urat de lume si cel mai calomniat din acea vreme”.
Mormantul lui Emily Mather, sotia presupusului Jack Spintecatorul se afla in Carlton, Australia. Ea s-a casatorit cu Frederick Bailey Deeming in Anglia si, la scurt timp, s-au mutat in Australia. Aici si-a gasit sfarsitul, la 26 de ani, omorata de sotul ei. Inainte sa fie executat pentru crima, Deeming a marturisit ca el era Jack Spintecatorul.