Skip to content

Tot ce trebuie să știi despre misiunea Artemis II a NASA. Oamenii se apropie de lună pentru prima oară după 54 de ani

În noaptea de 1 spre 2 aprilie va avea loc cel mai important eveniment din 2026 pentru explorarea spațiului cosmic, fiindcă NASA va lansa misiunea Artemis II. Oamenii se vor apropia de Lună după mai bine de jumătate de secol, iar echipajul va ajunge cel mai departe de Pământ dintre toate misiunile spațiale.

Când este programată lansarea misiunii Artemis II

NASA și-a propus să lanseze racheta SLS pe 1 aprilie, la ora locală 18.24 (22.24 GMT) de la Kennedy Space Center, în Florida. În România va fi ora 1.24 (ziua de 2 aprilie). Acesta este link-ul de YouTube la care lansarea va putea fi urmărită.

Dacă nu apar probleme, NASA va începe miercuri dimineață alimentarea rachetei, cu un total de 2,5 milioane de litri de combustibil. Acest proces poate dura până la cinci ore. Astronauții vor fi duși la rampa de lansare cu 4 ore și 40 de minute înainte de decolare, iar echipele de la sol îi vor instala în capsula Orion.

Dacă nu se va putea lansa pe 1 aprilie mai există câteva date de rezervă luna aceasta: zilele de 2, 3, 4, 5, 6 și 30 aprilie. Pe larg despre calendarul lansării puteți citi aici.

Inițial, dorința NASA era ca lansarea să fie pe 6 februarie, însă s-a renunțat, după ce au fost detectate scurgeri de hidrogen în timpul unui test cheie de alimentare.

NASA și-a propus apoi să lanseze racheta în martie, însă o scurgere de heliu a determinat agenția să ducă racheta în hangar, pentru reparații și verificări.

O misiune istorică 

Misiunea Artemis II, programată inițial pentru finalul lui 2024, urmează să transporte un echipaj de patru astronauți în jurul Lunii și totul va dura zece zile. Aici este pagina oficială NASA cu știri despre misiune.

Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și Jeremy Hansen vor deveni primii oameni care vor ajunge până la Lună, după echipajul Apollo 17 din 1972. Componența echipei a fost anunțată în 2023.

Cei patru astronauți NU vor aseleniza, acest lucru se va întâmpla abia în 2028. Misiunea Artemis I a fost lansată în 2022, iar capsula Orion a călătorit în jurul Lunii, însă FĂRĂ echipaj uman.

Capsula Orion va fi lansată cu ajutorul rachetei SLS, una dintre cele mai puternice construite vreodată. Cei patru astronauți vor face un „survol” al Lunii, practic un ocol, iar echipajul va ajunge cel mai departe de Pământ dintre toate misiunile spațiale, pentru că se va afla la peste 6.000 de km de fața îndepărtată a Lunii. 

Capsula Orion, vehiculul în care astronauții vor sta zece zile

Cei patru astronauți vor călători în capsula Orion care va fi lansată cu ajutorul celei mai puternice rachete construite până acum de NASA. Denumită Space Launch System, racheta are înălțimea unui bloc cu 30 de etaje. Conform planului de lansare, după mai multe etape, „Orion spacecraft” se va desprinde complet de rachetă la trei ore și jumătate de la lansare, pentru a-și continua singură drumul spre Lună și înapoi.

Capsula Orion nu se va apropia la mai mult de 6.400 km de suprafața Lunii. De la această distanță, Luna va părea pentru cei patru astronauți a fi de dimensiunea unei mingi de baschet ținută cu brațul întins. În misiunea Artemis I din vara lui 2022, când în jurul Lunii a ajuns capsula Orion fără echipaj uman, ea s-a apropiat la 130 km de suprafața Lunii, dar riscurile erau mult mai mici, nefiind oameni la bord.

În ziua 5 a misiunii Artemis II va intra capsula Orion în sfera de influență a Lunii, iar în ziua 7 va ieși, în drumul înapoi către Terra. Orion NU va intra pe orbita Lunii, pentru că o astfel de mișcare ar însemna manevre mai multe și riscuri mult mai mari pentru viața celor patru oameni de la bord.

Nava ce va fi utilizată în misiunea din februarie este a treia capsulă Orion construită, după cea din 2014 (care a făcut un zbor orbital fără echipaj uman și a revenit pe Terra) și cea folosită la misiunea Artemis I. Atunci, în 2022, capsula a revenit pe Terra, dar acea versiune, fiind tot fără echipaj uman, nu avea instalate sisteme care să mențină în viață astronauții, fiindcă nu era nevoie de ele. Acum, aceste sisteme sunt prezente, pentru ca echipajul să revină în siguranță.

În 2022 au fost observate probleme cu scutul termic care s-a degradat prematur după intrarea în atmosferă. NASA a explicat pe larg în decembrie 2024 ce probleme au fost la scutul termic. Scutul termic este o componentă crucială, iar despre riscuri puteți citi aici.

De ce nu vor aseleniza cei patru astronauți

De ce nu vor păși pe Lună astronauții misiunii Artemis II? Cei de la NASA au explicat că misiunea nu a fost gândită pentru așa ceva, deci nu există un lander (sondă de aterizare) așa că pur și simplu astronauții nu au cu ce să ajungă pe suprafața Lunii. Aselenizarea este rezervată pentru o misiune care ar trebui să se desfășoare peste mai mult de doi ani și va fi mult mai dificilă. Ea va dura 30 de zile, dintre care șapte zile vor fi dedicate explorărilor în zona Polului Sud Lunar.

Nu sunt gata nici costumele potrivite pentru mersul pe suprafața Lunii și, un motiv important ține de faptul că NASA face lucrurile pas cu pas și misiunile devin din ce în ce mai complexe. Până la momentul când oamenii vor păși din nou pe Lună mai trebuie testate o sumedenie de sisteme și elemente. Pe 3 martie NASA a anunțat schimbări importante în misiunile Artemis și în calendarul programului.

Cum de nu s-au mai apropiat oamenii de Lună în ultimii 54 de ani

Sunt multe explicații, iar unele țin de bani, altele de riscuri și altele de geopolitică. Costurile explorărilor spațiale sunt uriașe, riscurile sunt și ele de proporții când trimiți oameni la sute de mii de km de Terra și prioritățile politice și economice s-au schimbat mult după 1972.

După ce obiectivul de a ajunge pe Lună a fost atins în 1969, administrația Nixon a decis să se concentreze mai mult asupra problemelor interne și nu a mai fost alocat buget pentru multe misiuni spațiale cu oameni la bord. S-a optat pentru trimiterea unor sonde către Marte, Jupiter, și destinații atât de îndepărtate încât nici nu se punea problema ca oamenii să poată ajunge acolo într-o capsulă.

Dezvoltarea programului Artemis, pentru revenirea pe Lună, a costat în ultimii 15 ani aproape 100 de miliarde de dolari. Un raport din 2021 arată că fiecare lansare a rachetei SLS cu capsula Orion costă 4,1 miliarde dolari.

Și mai există un motiv. Sondele spațiale sunt mult mai rapide și nu moare nimeni dacă ele eșuează. Primii oameni care au ajuns pe Lună, în 1969, au făcut peste trei zile, în timp ce sonda New Horizon, care a ajuns și lângă planeta pitică Pluto, a fost în apropierea Lunii după opt ore (se întâmpla în anul 2006).