Tot despre Schengen, dar mai pe șleau

Chiar și o căutare sumară pe internet scoate la iveală un fenomen ciudat în interiorul uneia din puterile statului, Justiția. Procurori specializați cer pedepse grele pentru vameși și polițiști de frontieră din România, pentru infracțiuni de corupție și luare de mită. Instanțele le anulează însă probele, decid că faptele incriminate nu există și-i absolvă de păcate pe inculpați.

După un proces care a durat mai bine de opt ani, magistraţii Curții de Apel Suceava i-au achitat recent pe majoritatea inculpaţilor într-un dosar care a vizat corupția din punctul de trecere a frontierei Siret, decizia fiind definitivă. „Faptele nu există”, a decis instanța, trimițându-i la plimbare pe procurorii DNA. Din 35 de polițiști de frontieră și vameși, o singură persoană a fost condamnată la 5 luni de închisoare cu suspendare, dar și această pedeapsă poate fi anulată pentru prescrierea faptelor. [1]

În 2020, 14 polițiști de frontieră, în frunte cu un comisar, acuzați de DNA că au luat mită la intrarea în țară de cauciucuri uzate, au fost achitați de instanța judecătorească. Culmea este că inculpații au fost de fapt 18, dar patru și-au recunoscut vinovăția și au primit pedepse (cu suspendare) între doi ani și doi ani și șase luni. [2]

În 2021, Curtea de Apel Timișoara le-a dat dreptate procurorilor și a întors dosarul la Tribunalul Arad – doar pentru ca inculpații să fie iar achitați. Instanța a considerat din nou că investigatorii i-au „lucrat” ilegal pe inculpați, provocându-i să ia mită și să închidă ochii la intrarea deșeurilor. [3]

Un vameș din portul Constanța a cerut statului în 2020 daune de un milion de euro, pentru că a fost închis preventiv timp de șase luni înainte să fie achitat definitiv după mega-ancheta DNA cunoscută ca „Dosarul Portul”. [4]

Fenomenul este foarte greu de explicat:

Văzut din partea instanțelor, ar demonstra incompetența crasă a unor procurori, ceea ce este foarte greu de tolerat. Este la fel de greu de crezut că unii dintre aceștia, probabil de plictiseală într-o țară în care corupția și mita ar fi fost pe cale de dispariție (?), să fi hotărât să mai fabrice niște dosare, ca să nu le fie desființată instituția. Și să fi măsluit atât de prost probele, încât ele să fie desființate cu ușurință sau chiar ilegale.

Văzut din partea procurorilor, ar însemna ca judecători din puncte diametral opuse din țară, sufocați de dosare, tot mai puțini la număr și așteptând cu nerăbdare pensia, să fi dorit să descurajeze prin orice mijloace ministerul public la instrumentarea de noi cauze.

Văzut din partea opiniei publice, rămâne doar un puzzle imposibil de rezolvat.

Lucrurile se schimbă însă dacă privești fenomenul de pe poziția factorilor din UE chemați să ia decizia de admitere sau nu a României în spațiul Schengen. Nimic nu-i poate împiedica pe aceștia să creadă că țara noastră este sub stăpânirea unui sistem invizibil, care controlează totul, de la frontiere până la vârful instanțelor judecătorești. Cei care trag sforile doresc cu orice preț să-și păstreze la granițe oamenii fideli care le asigură resurse financiare nelimitate. Prin intermediul lor pot intra în țară nu doar cauciucuri uzate sau țigări, ci și migranți, droguri, arme și cine știe ce alt fel de oameni și lucruri care fac coșmarul partenerilor noștri europeni. Iar un asemenea sistem poate plasa și la controlul celorlalte puteri ale statului oameni incompetenți, plagiatori (adică tot hoți), foarte ușor de controlat și manipulat.

Da, România îndeplinește în aparență toate criteriile tehnice pentru aderarea la Schengen, lucru constatat și de Comisia Europeană. Se schimbă însă povestea când este vorba de criteriile „soft”, cele legate de morală, competență, corectitudine și loialitate în respectarea condițiilor. La fel de „soft”, partenerii europeni pot de ani de zile și în continuare derula un joc subtil: a fost la butoane Olanda, a apărut apoi Suedia și dintr-o dată Austria.

Când s-a hotărât între milenii admiterea României în UE și NATO pe considerente strict politice, scena mondială arăta cu totul altfel, mult mai liniștită și mai aproape de „sfârșitul istoriei” cu care a recunoscut și Fukuyama că a dat greș. Acum, cu război în Europa și o scenă economică și politică mondială imprevizibilă și în pragul colapsului, să nu ne mirăm că jocul european trece de la „soft” la „hard” și cu Schengenul. Deznodământul va veni în curând și tot ce mai putem spera este un nou miracol.Citeste intregul articol si comenteaza pe Cotributors.ro