Totu-i de vanzare in comedia Prostii sub clar de luna la Teatrul In Culise
Teatrul În Culise și Teatru Acum vă invită sâmbătă, 10 mai, de la ora 19:00, la spectacolul Proștii sub clar de lună, de Teodor Mazilu. Un spectacol complet, un exemplu de divertisment de calitate care readuce în atenția publicului un autor autohton important, maestru al tipologiilor umane.
Proștii sub clar de lună este o comedie despre traiectoria pe care o urmează viața de cuplu, o imagine-metaforă pentru o societate dezumanizată în care până și viața de familie se vinde și se cumpără cu o nonșalanță uimitoare.
Căutarea fericirii nu se sfârșește după căsătorie. O femeie care nu lucrează nu va fi niciodată prea încântată de faptul că soțul său își iubește meseria pe care o practică cu plăcere și uită că are acasă o prințesă de întreținut. Un bărbat arivist nu va fi niciodată prea încântat că soția sa îi oferă foarte multă iubire.. și cam atât. Și-atunci se produce ruptura în cele două cupluri din poveste – Gogu o părăsește pe Clementina pentru Ortansa, Ortansa îl părăsește pe Emilian pentru Gogu și cei doi se unesc sub semnul banului. Dar nu trăiesc fericiți până la adânci bătrăneți. Pentru că uneori fericirea nu înseamnă nici bani, nici iubire…
Regia spectacolului este semnată Cristian Bajora, iar pe scenă îi veți vedea pe Alex Vlad, Ioana Chelmuș, Ștefan Nistor, Alina Petrică și Laura Marin. Cu toții vă așteaptă sâmbătă, 10 mai, de la ora 19:00, să vă delectați cu un spectacol în care totul este… comic.
Rezervările se fac la 021.320.20.59/0732.026.762 sau online pe www.inculise.ro.