Tragi-comedia Ucrainei continuă. Actul VI: intră în scenă comicul Zelenski

Puncte cheie:

• Nu mai există îndoieli şi incertitudini electorale, actorul de comedie Volodimir Zelenski (41 de ani) va câştiga duminică alegerile prezidenţiale din Ucraina cu o diferenţă de cel puţin zece procente, adică de o manieră categorică şi incontestabilă;
• Dincolo de ironia istoriei unui popor esenţialmente nefericit şi ghinionist la plasarea geopolitică pe hartă, într-o zonă-tampon (nici noi nu suntem departe, dar am avut, totuşi, mai mult noroc până acum), intrarea Ucrainei în epoca unui comediant ascunde o tragedie subtilă şi profundă: lipsa soluţiilor politice şi epuizarea tuturor speranţelor, căderea în derizoriul absolut, abandonarea în mâinile unui discurs radical anti-sistem (ceva de felul: „dacă tot n-a mers nici acum, măcar să vină unul din afara sistemului şi să-i facă praf pe toţi şi totul, cel puţin o să ne distrăm bine, vom avea show pe cinste”);
• După ce au încercat cu toţi, pro-Vest şi pro-Est, de două ori cu revoluţii proeuropene ratate (2004/2005 şi 2013/2014), ambele înecate în dezamăgiri politice şi economico-sociale după câţiva ani, dar şi cu susţinătorii neutralităţii (care au făcut ca Ucraina să fie „pe nicăieri”) şi cu proruşii obtuzi, buni numai de consolidat cenuşiul posomorât al ţării şi încremenirea în supunerea faţă de Moscova, ucrainenii încearcă acum şi cu un actor de comedie, tânăr, carismatic şi distractiv, despre ale cărui opţiuni strategice, viziuni economice şi surse de finanţare nu se prea ştie mare lucru, nici în Europa, nici în Ucraina;
• Ceea ce ucrainenii ştiu sigur despre cel pe care îl vor alege preşedinte peste câteva zile este că nu a mai făcut politică, este un „om nou” iar asta li se pare o garanţie suficient de puternică a îmbunătăţirii situaţiei ţării (mare iluzie să faci din asta o dogmă, succesul sau insuccesul nu au legătură cu a fi un om nou sau vechi, ci cu virtuţile, pregătirea şi potenţialul fiecăruia în parte pentru poziţia respectivă);
• Petro Poroşenko nu a fost un preşedinte rău intenţionat, dar a fost judecat aspru de ucraineni pentru promisiunile uriaşe din 2014, mare parte din ele neonorate(nici nu putea fi altfel, atâta timp cât a promis fără să clipească recuperarea Crimeei, aderarea la NATO şi integrarea în UE, rezolvarea demnă a conflictului ţării cu Rusia, dezvoltarea economică, investiţii masive, eradicare corupţiei etc.- motive pentru care a fost ales în mai 2014 cu 55% din primul tur!);
• Judecarea aspră a lui Poroşenko ar trebui să fie o lecţie şi un aviz pentru toţi populiştii din regiune (proeuropeni sau antieuropeni), de a nu ridica prea sus ştacheta aşteptărilor, de a nu încerca să ajungă la putere luând-o pe scurtătură, căci mai devreme sau mai târziu vine scadenţa iar sloganurile şi lozincile cu care au câştigat nu mai ţin de realizări şi performanţe. De ora decontului nu scapă nimeni. Oamenii uită, e adevărat, dar nu chiar aşa de repede, iar memoria politică a unei societăţi durează totuşi ceva mai mult decât un mandat de patru sau cinci ani;
• Riscul cel mare pentru Ucraina este însă de a înlocui un populist demascat cu un populist şi mai mare, încă acoperit, iar escaladarea acestei spirale a promisiunilor neonorate (din tot felul de motive, subiective şi obiective) nu poate duce decât la compromiterea în timp a ideii democratice şi la ameninţarea instalării unui regim autoritar, pe care oamenii să ajungă să şi-l dorească – la început – şi să-l accepte, exasperaţi fiind de minciunile şi neputinţele democraţiei;
• Poate ne grăbim puţin, ştiu că este un risc, dar haideţi să ne punem de pe acum întrebarea – ce se ştie şi ce nu se ştie despre viitorul preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski?

*

După ce a interpretat cu succes rolul preşedintelui într-un serial de televiziune şi i-a distrat bine pe ucraineni câţiva ani la rând, iată că actorul de comedie Volodimir Zelenski va fi chiar ales de-adevăratelea în funcţia de şef al statului ucrainean. Viaţa bate filmul, asta ştim demult, iar ironia istoriei face ca un popor obosit, trădat de vreo cinci ori în aşteptările pe care şi le-a creat după 1991, lipsit de soluţii politice reale, cu speranţele epuizate, să îşi încredinţeze dramul de destin european pe care crede că îl mai are în mâinile unui comediant care se jură că îi va face praf pe corupţi şi că va da de pământ cu sistemul politico-administrativ hidos al ţării.

Câteva idei despre cel care pleacă din funcţie. Petro Poroşenko încheie prost un mandat început sub auspiciile unei mari speranţe (a câta oare?), cea născută în noaptea de graţie de după victoria (aparentă) a Euro Maidanului, pe 22 februarie 2014, odată cu fuga lui Ianukovici în Rusia şi iluzoria eliberare de sub influenţa Moscovei.

A fost ales ca un populist de prima ligă dar a încheiat discreditat pe plan intern. Nu şi pe plan extern, unde a fost apreciat ca un partener credibil. A fost un pro-occidental, a dorit să deplaseze Ucraina spre Vest, să se rupă de Rusia. Nu a reuşit. Nu avea cum. Asemenea promisiuni cum sunt cele făcute de el în primăvara lui 2014 nu puteau fi îndeplinite, nici în 5, nici în 10 ani, poate nici în 20 sau niciodată.

Se pot revedea analizele mele din 2014 despre Ucraina, în care spuneam că nu există absolut nicio şansă să îşi îndeplinească mare parte din promisiuni, şi oricum le va rata pe cele mai importante dintre ele: recuperarea peninsulei Crimeea (cred că a spus că va rezolva în şase luni sau cam aşa ceva), aderarea la NATO şi integrarea în UE (Ucraina nu este astăzi nici măcar stat candidat la integrarea europeană), dezvoltarea economică şi atragerea de masive investiţii occidentale (rezultate modeste), combaterea corupţiei (în prezent, corupţia politico-administrativă a crescut la un nivel considerat dezastruos de UE şi de ucraineni), soluţionarea demnă a conflictului cu Rusia (sugera un fel de punere la punct a lui Putin) etc. Poroşenko însuşi a fost prins în „scandalul Panama”, în care s-a dezvăluit că îşi ţinea banii în paradisuri fiscale, pentru a nu plăti, ca fraierii săi de votanţi şi contribuabili, impozitele mari ale statului ucrainean, al cărui preşedinte a fost. Ce să mai spunem, cum putea crede că va fi reales în aceste condiţii?

Pleacă Poroşenko, vine Zelenski. Actul VI al suveranităţii postsovietice a Ucrainei. Tragi-comedia marelui nostru vecin continuă iar dezvoltarea narativă de pe scena de la Kiev este de-a dreptul surprinzătoare şi spectaculoasă. Spectatorii care participă la scrierea dramei optează exasperaţi pentru un act mai vesel, interpretat de un comediant tânăr şi imaculat. S-au săturat de tonurile grave şi de promisiunile politicienilor de carieră, de neputinţe şi partide corupte. Vor iarăşi schimbare, dar una totală de data aceasta. Cheamă pe scenă pe cel care i-a distrat cel mai bine la televizor în anii din urmă şi care i-a criticat cu talent pe expiraţii actori politici din sistem. Deci, se intră în scenariul figurii proaspete, al omului nou, desigur carismatic.

Sunt două certitudini în legătură cu Zelenski, atât. Prima se referă la ceea ce este fizic, adică un bărbat tânăr, simpatic şi cu şarm public, de 41 de ani, vorbăreţ, cu prezenţă scenică (nimic suprinzător aici, fiind, se pare, un actor de comedie de succes pentru ucraineni), spontan, generând o puternică impresie de sinceritate, naturaleţe, cinste. Are mereu replica la el dar nici nu spune mare lucru, iar jurnaliştii nu îl prind niciodată, cu nicio întrebare mai concretă. Le scapă mereu din mâini, ca un peşte abia scos din apă. Nu e clar ce vrea să facă, cum va rezolva asta şi cealaltă, dar dă asigurări că „o să fie bine, dragilor. Jos corupţii!”

A doua certitudine este că nu a făcut politică, vine din afara sistemului, deci nu i se poate imputa nimic din eşecurile de până acum ale partidelor şi liderilor politici. Îi critică năpraznic pe toţi şi promite să scape ţara de corupţie. Frumos. Nu poţi refuza un asemenea candidat, când contracandidatul lui te-a dezamăgit amarnic. Explicaţia victoriei lui Zelenski e simplă.

Bun, asta e ceea ce se ştie. Dar necunoscutele sunt mai multe şi mai complicate decât puţinele certitudini. Care va fi, de exmplu, opţiunea strategică a lui Zelenski, pro-Vest, neutralitatea sau pro-Rusia? A fost suficient de abil să nu fie clar în această privinţă, ca un adevărat populist care merge pe abordarea catch all, dovadă că marea masă a votanţilor lui este concentrată în Estul Ucrainei, inclusiv în zonele dominate de pro-ruşi. Vestul Ucrainei este mai divizat din punct de vedere electoral (este însă votat şi acolo, dar situaţia este mai echilibrată) în timp ce majoritatea votanţilor lui Poroşenko se pare că vor fi la vest de Kiev şi că va pierde categoric în est. Nu voi intra acum în detalii de analiză a campaniei electorale. Recomand, pentru cei interesaţi de detalii, analizele foarte bune şi minuţioase ale fostului diplomat Dorin Popescu, un cunoscător al spaţiului politic ucrainean. Mi se pare valabilă şi de reţinut observaţia că narativul intern al lui Zelenski (anti-corupţia) a fost mai puternic şi mai convingător pentru ucraineni decât narativul extern al lui Poroşenko (anti-Rusia, pro-Vest). Un semn că, până la urmă, Ucraina nu îşi poate depăşi condiţia şi va rămâne blocată, deopotrivă în neputinţe externe şi interne. Oamenii par că se resemnează şi înţeleg că de Rusia oricum nu pot scăpa şi, fără să mai aspire la mari obiective europene şi euro-atlantice, vor măcar mai puţină hoţie în ţară. Dar riscul naţionalismului şi radicalismului pândeşte la finalul Actului VI, după Zelenski. Încă o dezamăgire cu actorul de comedie şi bomba internă este amorsată.

Altă neclaritate. Cine l-a finanţat pe actorul de comedie Volodimir Zelenski să devină preşedinte al Ucrainei? O asemenea campanie, într-o ţară mare, costă. Oricât de mare ar fi simpatia populară obţinută din filmul rulat la televiziune, pentru a câştiga preşedinţia ai totuşi nevoie de resurse importante.

A treia mare necunoscută. Partidul cu care va guverna şi majoritatea parlamentară pe care se va baza mandatul preşedintelui. Acum este, să zicem, independent. Pe 27 octombrie anul acesta (dacă va rămâne data propusă) urmează alegeri generale iar Zelenski îşi va face probabil până atunci un partid, cu care să îşi instrumenteze valul de simpatie şi suport electoral de acum. Modelul Macron. Probabil, va câştiga şi alegerile parlamentare.

Cine vor fi însă oamenii lui Zelenski în parlament, cu cine se va alia dacă va obţine sub 50%? Cu cine va guverna? Pe cine şi ce va propune în cabinet, ca oameni şi idei? Dar va fi într-adevăr un Macron strălucitor al Ucrainei sau se va transforma într-un Trump dur al Estului Europei, optând curând pentru unilateralism, tranzacţionalism şi imprevizibilitate? Dar varianta de a nu fi nici una, nici alta, ci o marionetă teleghidată de la Moscova, o putem exclude? Dar varianta unui preşedinte slab, al haosului şi corupţiei generalizate, manipulat de sistemul pe care a promis că îl va demantela dar care se va dovedi mai puternic decât el, al blocajelor politice interne şi ezitărilor externe, este oare complet în afara discuţiei?

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro