La 45 de ani mă obișnuisem cu ideea că nu voi mai face copii niciodată. Traversam o perioadă de relativ confort material și emoțional și mă gândeam să mă apuc să-mi fac un dosar de părinte adoptator. Peste patru ani însă, la vârsta de 49 de ani, o aduceam pe lume pe fiica mea.
Vin dintr-o epocă în care în fața blocului ieșeau la joacă vreo două clase de copii. Aproape că nu exista apartament din cele cinci de pe fiecare etaj în care să nu fie copii. Unul, doi, trei, patru sau chiar mai mulți. Părinții nu aveau prea mult peste 30 de ani. Ca mai toți, și eu mă vedeam pe la 25 de ani căsătorită și cu doi copii.
Bătrânețea părinților începea pentru noi cam la vârsta majoratului copiilor. Când tanti Geta, vecina noastră de palier cu patru copii, a murit la 37 de ani, nu m-a impresionat că a plecat așa de repede, cât faptul că murise pe masa de operație.
În anii aceia nu întâlneai prea des femei care să-și nască la peste 40 de ani primul copil.
Datele care arată cât de mult s-a schimbat viața din 1990 încoace
În 1990 situația era potrivit datelor Institutului Național de Statistică:
- nașteri cu vârsta mamei peste 40 de ani – 1,3% din total
- primul născut al mamei peste 40 de ani – 0,2% din totalul primilor născuti
- mamele de peste 40 de ani la primul născut în raport cu totalul mamelor care nasc peste 40 de ani – 6,7%
După trei decenii și jumătate, procentele s-au schimbat semnificativ, date 2025:
- nașteri cu vârsta mamei peste 40 de ani – 3,6% din total
- primul născut al mamei peste 40 de ani – 2,8% din totalul primilor născuti
- mamele de peste 40 de ani la primul născut în raport cu totalul mamelor care nasc peste 40 de ani – 40%.
În medie, mamele sunt cu 5 ani mai în vârstă azi
Viața noastră s-a schimbat în ultimele decenii și odată cu asta și comportamentul nostru reproductiv.
Rata de fertilitate – adică numărul mediu de copii născuți de o femeie, optim pentru înlocuirea populației, a scăzut accelerat, de la 2,2 în 1990, la un minim istoric de 1,18 în 2025.
Iar calendarul naşterilor suferă o deplasare spre al treilea deceniu al vieții. În 1990, vârsta medie a mamei la prima naștere era de 22,3 ani, iar în 2025 de 27,9 ani.
Între 1990 și 2025 numărul nașterilor s-a înjumătățit, de la 315 mii la 145 de mii.
O bombă cu ceas este amorsată
Iar perspectivele demografice nu sunt încurajatoare în acest moment.
Doar pentru a diminua declinul demografic, rata fertilității ar trebui să ajungă la 1,5, prag care nu a mai fost atins din 1992 încoace.
Chiar și așa, populația României ar urma să numere la orizontul 2050, 14 milioane de locuitori. O rată a fertilității de 2,1 ar stopa declinul demografic și ar asigura redresarea situației, în anul 2050 populaţia României ajungând la 15 milioane locuitori, spun specialiștii în statistică demografică.
„Factorii de scădere a fertilităţii, începând cu 1991, nu sunt alţii decât cei care, încă din anii ’60-’70, au declanşat reculul masiv al fertilităţii în aproape toate ţările europene dezvoltate. În condiţii de progres economic şi social constant a avut loc emanciparea femeii şi participarea crescândă a acesteia la activităţi economice, mobilitatea socială în creştere, costul ridicat al creşterii copilului, reducerea funcţiei economice a copilului şi îndeosebi a rolului său în securitatea economică a persoanelor vârstnice, apariţia mijloacelor contraceptive moderne şi alţi factori”, se arată în raportul INS.
Nu e vorba despre bani, e vorba despre un cadru extins
Studiile sociologice au evidențiat însă că îmbunătățirea situației economice nu are un impact suficient, spun experții. O creştere a fertilităţii se poate realiza numai prin mijloace care să schimbe cadrul în care trăiesc oamenii.
În multe ţări europene cu fertilitate scăzută, guvernele au iniţiat politici pronataliste pentru a încuraja creşterea natalităţii. Succesul lor depinde de măsura în care vor reuşi să contracareze factorii care au contribuit la declinul semnificativ al fertilităţii de la bun început.
Ce influențează decizia
Potrivit specialiștilor de la INS, numărul de copii pe care o femeie sau o familie se hotărăşte să îl aibă este rezultatul unei combinaţii complexe de factori, printre care:
- costurile de creştere a copiilor
- oportunităţile femeilor de a avea parte de o educaţie superioară şi o poziţie profesională cât mai bună
- statutul economic al familiei
- statutul marital (inclusiv divorţul sau convieţuirea în afara căsătoriei)
- de gradul de compatibilitate al serviciului cu îngrijirea copiilor
O dezbatere care nu a interesat pe nimeni din Guvern
De aproape patru decenii însă, acestea sunt lucruri care se discută mai mult în cercul restrâns al seminariilor dedicate demografiei.
La ultima mare dezbatere pe tema demografiei, organizată în urmă cu doi ani sub auspiciul Academiei Române, niciunul dintre cei care au fost invitați din partea partidelor, parlamentului sau guvernului nu a participat, mi-a spus colegul meu Dan Popa care a fost la eveniment.
Ca un argument în plus, o măsură de politică pronatalistă, respectiv susținerea financiară a cuplurilor infertile pentru a urma proceduri de fertilizare în vitro a fost adoptată și menținută, nu la inițiativa parlamentarilor sau guvernului. Ea a fost rezultatul eforturilor societății civile. Asociația SOS Infertilitatea a derulat campanii susținute în acest sens, din 2010 până în prezent.
Lucrurile pe care nu aș fi vrut să le aud în România de azi
Viața s-a schimbat dramatic în ultimele patru decenii. Uneori însă timpul pare că s-a oprit pe loc, iar viața a luat-o pur și simplu înaintea unora, fie că e vorba de politicieni, de oameni de care depind deciziile personale sau pur și simplu de oameni obișnuiți.
Trăiesc în România de când mă știu și încă mă mai surprind unele lucruri.
În ultimii ani care m-au plasat, vrând nevrând, în statisticile pe care nimeni cu putere de decizie pare că nu le citește, viața mi-a arătat că încă:
- Sunt medici care mi-au spus, la 46 de ani, că pot concepe copii în mod natural. Sper că sunt puțini aceștia, dar, chiar și așa, ei pot influența deciziile multor cupluri în materie reproductivă. Vârsta sau problemele medicale pot influența decisiv fertilitatea. Infertilitatea este o condiție medicală care este întâlnită astăzi la vârste din ce în ce mai mici. Este o boală răspândită la nivel global, iar România nu face excepție. Potrivit OMS, o persoană din șase se confruntă cu infertilitatea de-a lungul vieții. Datele arată că circa 17,8% din populația adultă din țările cu venituri mari se confruntă cu această afecțiune, în timp ce 16,5% din populația adultă din țările cu venituri mici și mijlocii este afectată.
- Sunt medici care în loc să-mi trateze o afecțiune medicală, au ținut să-mi atragă atenția că, de fapt, copiii se fac la timpul lor. Lipsa de empatie față de pacient este încă, cred, una dintre marile probleme ale sistemului de sănătate, pe care am experimentat-o din plin în ultimii doi ani. De asemenea, trebuie să recunosc că am cunoscut și medici, din sistemul public și privat, cărora le datorez faptul că sunt în viață. Și le mulțumesc pentru asta.
- Trebuie să ieși în stradă pentru continuarea unor măsuri pentru stimularea natalității. Anul trecut în fața Guvernului, mame cu copii în cărucior sau mame viitoare au cerut continuarea programului FIV care fusese tăiat de pe listă din cauza constrângerilor bugetare, prin care statul susține cu 15.000 de lei (3.000 de euro) procedurile. Este un ajutor binevenit pentru 10.000 de beneficiari. Costurile totale ale procedurilor sunt în realitate mult mai mari, uneori ajungând la peste 10.000 de euro.
- Mamele sunt puse pe lista privilegiaților și taxate, chiar de la cel mai înalt nivel. Premierul României a insistat în multe intervenții publice că statul român este mult mai atent cu mamele decât în alte țări din UE, acordându-le un concediu de creștere a copilului mult mai mare. Ce nu a spus premierul a fost că în acele țări UE, maternitatea este un sistem în sine. Mama și copilul beneficiază de toate condițiile pentru integrare. Un concediu de creștere a copilului mai scurt vine la pachet cu o infrastructură puternică de creșe și grădinițe, care în România nu există.
Trăiesc în România de când mă știu. Ar trebui să fiu obșnuită. Din fericire, refuz. Încă mă mai surprind unele lucruri.
