Transport public: Program prelungit pentru 14 linii, pentru accesul publicului la Maratonul Vaccinării
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) va prelungi, în acest week-end, orarul de circulaţie pe timpul nopţii pentru 14 linii din Capitală, cu scopul de a asigura transportul populaţiei la cele şase centre care vor funcţiona non-stop în cadrul noii ediţii a Maratonului Vaccinării, potrivit News.
Astfel, începând din noaptea de vineri, 22 octombrie, până în dimineaţa de luni, 25 octombrie, zece linii de autobuz, trei de tramvai şi una de troleibuz vor funcţiona după un orar prelungit, între orele 23.00 şi 5.00.
Vehiculele fiecăreia dintre liniile 23, 32, 41, 76, 104, 105, 116, 123, 163, 173, 178, 282, 313, 335 vor circula pe timpul nopţii, la un interval de 20 de minute, pentru a asigura legătura centrelor de vaccinare cu toate marile cartiere ale Capitalei.
Centrele de vaccinare au fost stabilite câte unul în fiecare sector al oraşului: cei care doresc să se vaccineze pot ajunge la centrul din Sectorul 1 – Romexpo (B-dul Mărăşeşti 65-67), utilizând linia 41, 105 sau 335.
La centrul din Sectorul 2 – Circul Metropolitan (Aleea Circului, nr.15), se poate ajunge utilizând liniile: 282 sau 335.
Pentru centrul de vaccinare din Sectorul 3 – Biblioteca Naţională (B-dul Unirii, nr.22) – sunt funcţionale liniile 104, 116, 123 şi 313.
La centrul de vaccinare din Sectorul 4 – Palatul Copiilor (B-dul Tineretului, nr.53) transportul este asigurat cu liniile 76 şi 313.
La centrul din Sectorul 5 – Liberty Mall – Centrul Sf. Andrei (Strada Progresului 151-171) se poate ajunge utilizând liniile de tramvai 23, 32 şi cea de autobuz 173.
Pentru cei care doresc să ajungă la centrul din Sectorul 6 – Clubul Seniorilor „Mihai Eminescu” (Calea Plevnei nr. 234) sunt foarte utile liniile 105, 123, 163 şi 178.
La acestea, se adaugă liniile de noapte (de la N101, la N125), linia de tramvai 1, linia navetă 610 şi linia 783 (Piaţa Unirii – Aeroportul Henri Coandă).
Evenimentul este organizat de CNCAV împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, DSP Bucureşti, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti şi Ministerul Culturii.