Tranzactia lui Patriciu: (dez)avantaje (de Sabina Fati)

Vanzarea Rompetrol catre compania nationala petroliera a Kazahstanului (KazMunayGaz) este la prima vedere o solutie salvatoare pentru Romania si chiar pentru Uniunea Europeana. Aducerea petrolului caspic in Europa ca alternativa la resursele rusesti ar putea crea pe termen mediu o bresa in strategia Moscovei de punere sub presiune a Occidentului continental.

Pana acum toate tarile asociate proiectului Nabucco, mai putin Romania, au gasit formule bilaterale de asociere cu Moscova pe termen lung, abandonand sau poate doar amanand ideea initiala. Ideea construirii conductei Nabucco prin care sa se transporte gaz natural din zona caucaziana spre Occident via Constanta a fost de a ocoli Rusia si de a asigura astfel Europei o sursa mai sigura de energie.

Acest proiect este insa contestat de Moscova si chiar subminat prin proiecte paralele, care au prins deja contur. Astfel, de pilda, presedintele rus Vladimir Putin a parafat acum sase luni cu omologul sau bulgar si cu premierul grec acordul de construire a unui oleoduct care va lega Rusia de Marea Egee prin portul bulgar Burgas si prin cel grec Alexandropolis.

Acum trei luni, o alta legatura spre Uniunea Europeana a fost transata intre Moscova si Occident prin contractul dintre Gazprom, compania care administreaza resursele energetice rusesti, si societatea vieneza OMV, cel mai mare distribuitor de carburanti din Europa Centrala, pentru construirea unui urias depozit de gaze in Austria si aprovizionarea constanta a acestei tari pana in 2027.

Mai mult, compania italiana ENI si Gazprom au anuntat la sfarsitul lunii iunie semnarea unui contract care prevede construirea unei conducte de 900 km intre Rusia si Europa, care va dubla practic traseul Nabucco si ar urma sa aiba ca punct terminus portul Trieste.

Trecerea Rompetrol in proprietatea companiei KazMunayGaz asigura „un Nabucco pentru titei”, dupa cum se exprima chiar Dinu Patriciu, oferind Kazahstanului distributie sigura in Uniunea Europeana, dar si o plasa de siguranta statelor comunitare care se bazeaza in mare masura pe resursele rusesti.

Tranzactia poate avea de asemenea efecte, chiar daca nu imediate, asupra regiunii variabile din jurul Marii Negre, care s-ar putea transforma din „lac rusesc” in „mare europeana”, dovedind ca si aici aranjamentele politice pot fi devansate de cele economice.

Principalul risc al tranzactiei tine chiar de natura proprietatii KazMunayGaz, companie de stat intr-o zona politica fluida in care toanele unor lideri autocrati ar putea da peste cap calculele initiale.

Un studiu facut nu demult de institutul american Carnegie Endowment for Democracy scoate la iveala soliditatea si influenta KazMunayGaz, dar in aceasta zona afacerile stau pe nisipuri miscatoare.

Doar asa se explica, spre exemplu, hotararea brusca presedintelui kazah Nursultan Nazarbaiev de a-l demite intempestiv pe ginerele sau Timur Kulibaiev din functia de sef adjunct al grupului Samruk, din care face parte si KazMunayGaz, cu sau fara legatura cu noua achizitie romaneasca.

Surprize de tot felul ar putea sa apara de acum incolo, iar destinul Rompetrol nu e unit pentru totdeauna de KazMunayGaz. Oricand aranjamentele politice ar putea determina vanzarea Rompetrol catre, de pilda, un proprietar rus, situatie in care toate avantajele tranzactiei se transforma in dezavantaje.