Sari direct la conținut

Trapperul Albert NBN, amendat de Jandarmerie pentru o piesă cântată la „Beach, Please!”: „A folosit un limbaj vulgar la adresa României”

HotNews.ro
Trapperul Albert NBN, amendat de Jandarmerie pentru o piesă cântată la „Beach, Please!”: „A folosit un limbaj vulgar la adresa României”
Albert NBN la festivalul Beach, Please. Sursă foto: captură video

​Jandarmeria Constanţa anunță că trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru “încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!”

“Pe timpul desfăşurării festivalului Beach, Please, în urma autosesizării forţelor de ordine, au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.000 lei fiecare, unui artist care, în cadrul versurilor interpretate pe scenă, a folosit un limbaj vulgar şi expresii jignitoare, inclusiv la adresa României”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa. 

Potrivit Jandarmeriei, Albert NBN a fost sancţionată conform art. 2, alin. (1) din Legea nr. 61/1991, republicată, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Deputatul Dumitru Coarnă a anunțat duminică, pe 13 iulie, că a depus o plângere penală la Parchetul General în urma prestației trapperului pe scena festivalului de la Costinești. Parlamentarul l-a acuzat pe Albert NBN că a folosit expresii „vulgare, jignitoare și ofensatoare” la adresa României și a poporului român, într-un context public, în fața a mii de tineri. 

Explicațiile lui Albert NBN

Artistul Albert NBN a cântat în cadrul festivalului „Beach, Please!” de la Costinești piesa NBN World. După ce i s-a reproșat că înjură românii, el a explicat pe pe TikTok ce vrea să spună prin versurile sale.

„Eu îmi iubesc țara, dar nu statul. Eu am ceva personal cu statul. Nu am înjurat românii ca nație. Sau să-mi înjur oamenii care mă apreciază. Eu nu am nimic cu românii, nu am înjurat românii. Am înjurat strict statul și autoritățile, foarte simplu. Altă explicație nu vă dau”, a spus Albert NBN într-un clip video.

Organizatorii Beach, Please! au reacționat la cele întâmplate și au avut un mesaj simplu: festivalul este un spațiu de libertate artistică dedicat culturii urbane și trap-ului, unde exprimarea directă și controversată face parte din autenticitatea și energia pe care o caută publicul său, subliniind că îi nu vor cenzura pe cei care urcă pe scenă.

INTERVIURILE HotNews.ro