Trei filme care merită văzute pe Netflix de Crăciun

Anul 2022 a fost unul slăbuț de tot la capitolul filme de Crăciun noi, dar trei filme apărute recent pe Netflix merită văzute în perioada sărbătorilor alături de cei dragi, chiar dacă nu sunt lungmetraje propriu-zise de Crăciun.

Chiar dacă anul acesta a fost unul din nou excepțional în ceea ce privește noile filme apărute, putându-ne bucura de lungmetraje ca Top Gun: Maverick, Avatar: The Way of Water, Jurassic World Dominion, Doctor Strange in the Multiverse of Madness, The Batman și multe altele, filmele de Crăciun nou apărute în 2022 lasă mult de dorit.

De fapt, aproape că m-a luat durerea de cap când m-am uitat peste listele cu „cele mai bune filme de Crăciun” apărute anul acesta, aproape toate încadrându-se în una din trei categorii: comedii romantice stereotipice, filme Hallmark de te ia diabetul uitându-te la ele sau idei reșapate pentru a o suta oară.

E drept că în general filmele făcute anume pentru Crăciun nu sunt tocmai opere de artă dar măcar anul trecut am avut unele mai decente ca 8-Bit Christmas, A Boy Called Christmas sau A Naija Christmas (poți găsi AICI recomandările HotNews din 2021).

Anul acesta însă aproape nimic, singura excepție notabilă fiind poate Violent Night, comedia de acţiune cu David Harbour (șeriful Hopper din Stranger Things) în rolul principal al unui Moș Crăciun irascibil. Dar Violent Night nu e din câte știu disponibil pe vreuna dintre platformele de streaming lansate în România și îmi imaginez că nu sunt mulți cei care se vor înghesui în cinematografe să vadă un film de Crăciun.

Partea bună e însă că trei filme lansate în ultimele două luni pe Netflix chiar merită văzute în perioada sărbătorilor datorită poveștii lor, deși nu sunt filme făcute cu dedicație pentru Crăciun. Uite la care mă refer:

„Slumberland”, un film pentru toată familia de Crăciun

Apărut pe 9 noiembrie pe Netflix, „Slumberland” este un film fantasy de aventură care spune povestea povestea unei fetițe care își pierde tatăl, singurul ei părinte alături de care trăia într-un far, și începe să îl caute în lumea viselor după ce e luată în grijă de unchiul ei care trăiește la oraș mai izolat de lume decât unii pustnici.

Încă de când am văzut primul trailer lansat în urmă cu câteva luni „Slumberland” m-a dus cu gândul la ceva între „Douăzeci de mii de leghe sub mări” și „O mie și una de nopți”, poate și fiindcă protagonista filmului se numește Nemo, la fel ca personajul principal din romanul lui Jules Verne.

Nu-mi dau seama dacă a fost o chestie subliminală implantată în capul meu de numele văzut în trailer sau cei de la Netflix l-au ales tocmai în ideea că au vrut să facă un film de aventură ce să aducă puțin a Jules Verne, dar cert e că „Slumberland” nu m-a dezamăgit deloc când l-am văzut.

E un film foarte emoționant despre pierdere (Netflix îl recomandă pentru copiii cu vârsta de 7 ani +), familie, vise și găsirea sinelui. Chiar dacă premisa de la care pornește, pierderea tatălui, poate părea puțin dură, „Slumberland” nu mi se pare că ar fi un film care să întristeze copiii și poate fi urmărit alături de familie de Crăciun, chiar dacă cred că e mai degrabă adresat copilului care a rămas în noi, adulții, decât propriu-zis copiilor.

Ah, și cea mai bună mai bună parte e că îl putem vedea pe Jason Momoa într-un rol total atipic pentru el, dar pe care îl interpretează fără reproș. Momoa joacă rolul lui Flip, partenerul de aventuri al lui Nemo în lumea viselor, iar înspre final filmul aduce un „plot twist” absolut emoționant vizavi de personajul său.

Scuze dacă am abuzat de cuvântul „emoționant”, dar chiar m-a emoționat filmul.

„Pinocchio”, un lungmetraj de sărbători de la regizorul Guillermo del Toro

Nici nu mai știu câți ani au trecut de când am citit prima oară că Netflix a dat undă verde filmului pe care regizorul mexican Guillermo del Toro l-a descris drept proiectul său de suflet (și la care a lucrat într-o formă sau alta încă 2008), dar îmi amintesc că la momentul respectiv mai toate site-urile de specialitate se așteptau să vedem un „Pinocchio” horror, sau măcar ceva sângeros.

Până la urmă e vorba de del Toro, maestrul macabrului, chiar dacă a regizat și alt gen de filme. Însă „Pinocchio” lui Guillermo del Toro nu e un film de genul, deși chiar și după apariția sa am citit recenzii în presa străină care îl descriau drept „dark”. Mie nu mi s-a părut, deși nici n-aș zice nici că e un film foarte ușor.

„Pinocchio” pornește, la fel ca „Slumberland”, tot de la o pierdere, însă de data aceasta a unui tată (Geppetto) căruia îi moare în mod tragic fiul. Și tot la fel ca în cazul „Slumberland”, Netflix îl recomandă doar pentru copiii cu vârsta de 7+ ani, aici rating-ul părându-mi-se ceva mai potrivit.

Ca să rezum foarte pe scurt povestea: spiritelor pădurii li se face milă de Geppetto din cauza suferinței sale, așa că șefa lor îi dă viață lui Pinocchio ca să fie fiul lui și să îi alunge singurătatea. Doar că rezultatul iese ceva de genul ca și cum ai avea brusc un copil de vreo 10 ani care chiar zici că a crescut în pădure până la vârsta respectivă, fără niciun fel de educație.

După cum îți poți imagina, asta dă naștere la tot felul de probleme, mai ales că povestea are loc în Italia fascistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (avem și o apariție a lui Mussolini în film). Personajul Pinocchio al lui del Toro e pe alocuri enervant, de cele mai multe ori naiv, dar în cele din urmă bine intenționat iar aventura în care pornește demonstrează asta.

Iar filmul e unul care vorbește despre pierdere, prieteni, familie și alte lucruri sentimentale, fără a cădea pentru nicio secundă în desuet (a ieșit din mintea lui Guillermo del Toro, până la urmă). Nu e o coincidență că Netflix l-a lansat pe 24 noiembrie, când în Statele Unite e sărbătorită Ziua Recunoștinței.

„Enola Holmes 2”, un sequel al unui film îndrăgit pe Netflix

În caz că ai vrea un film ceva mai „light” de Crăciun, s-ar putea ca noul film „Enola Holmes” cu Millie Bobby Brown în rolul detectivei aspirante Enola Holmes și Henry Cavill jucându-l pe fratele său mult mai faimos, Sherlock, să fie opțiunea pentru tine. Până la urmă, cui nu îi place un film detectiv, indiferent de perioada anului?

Iar „Enola Holmes 2” e un film detectiv aparte care reușește cumva să nu se ia prea în serios, deși vine cu un caz tragic inspirat de fapte reale. O mare parte a reușitei în acest sens îi aparține lui Millie Bobby Brown care sparge constant al patrulea perete, adresându-se direct spectatorilor cu numeroase replici amuzante.

Avem din nou tema familiei dar abordată dintr-un alt unghi, ceva mai cinic inițial, dar care apoi merge în direcția unui film „feelgood” de Crăciun. Unul dintre motivele pentru care mi-a plăcut a fost tocmai cel pentru care am văzut că a fost criticat de alții, că Sherlock Holmes e prezentat aici într-o altă lumină, nu atât de serioasă și ca un personaj ceva mai uman.

Însă fiind un film ceva mai ușurel, lungmetrajul regizat de britanicul Harry Bradbeer mai scapă și câteva momente ceva mai stereotipice și poate părea ocazional ca un clișeu. Asta nu înseamnă însă că nu e un film de care să te poți bucura, mai ales că distribuția e una de top, nu doar în ceea ce îi privește pe Bobby Brown și Cavill.

De data aceasta Netflix acordă un rating de 13+ ani, probabil fiindcă avem două scene de crimă și câteva de bătăi ce se lasă cu nasuri sparte și lacerații, pe lângă o bombă detonată la un moment dat când Enola încearcă să scape de poliție cu ajutorul mamei sale. Filmul nu mi s-a părut însă unul violent, mai ales când te gândești la alte lungmetraje ca „Greu de ucis” care sunt considerate filme de Crăciun pe la unii.

Hai să n-o mai lungesc, cred că trailerul e destul de sugestiv la ce te poți aștepta:

FOTO articol: © Oleksandr Lutsenko | Dreamstime.com