Sari direct la conținut

Trei lucruri pe care ar trebui să le facem în perioada cât stăm acasă/ Profesorul Mircea Miclea: Să ne uităm o dată pe zi sau de două ori pe zi la televizor

HotNews.ro
Mircea Miclea, Foto: Agerpres
Mircea Miclea, Foto: Agerpres

​Mircea Miclea, psiholog și profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din Cluj Napoca arată că în această perioadă de criză, în care mulți oameni sunt panicați, trebuie să ținem cont de trei lucruri astfel încât să ne păstrăm sănătatea emoțională. În primul rând, trebuie să avem un scop în această perioadă, spune psihologul. Un al doilea lucru pe care trebuie să-l facem este să avem mai multă disciplină, iar în al treilea rând să ajutăm pe cineva. Mircea Miclea spune că trebuie să limităm și programele de știri, iar la televizor să ne uităm o dată sau de două ori pe zi.

Trei lucruri pe care ar trebui să le facem cât stăm acasă, în perioada epidemiei de coronavirus:

  • trebuie să avem un scop clar
  • să avem mai multă disciplină, să ne stabilim agenda pentru fiecare zi
  • în fiecare zi să răspundem la: ”pe cine am ajutat azi?”

Am analizat toată literatura aceasta relevantă, apropo de situațiile limită. Sunt multe studii despre comportamentul individual și colectiv în situații limită și despre reziliență, adică ce au făcut cei care ulterior s-au dovedit a fi foarte adaptați, au avut o dezvoltare postraumatică, adică după ce au ieșit din perioada de criză au funcționat chiar mai bine decât înainte de perioada de criză”, arată Mircea Miclea.

Profesorul spune că în această perioadă trebuie să fim foarte riguroși cu noi și să ținem cont de câteva lucruri.

În primul rând, trebuie să avem un scop clar. Fiecare dintre noi trebuie să ne punem o întrebare foarte clară: ”ce rezultate voi obține eu la finalul acestei crizei?” Este vorba de rezultate persoanele. ”Am învățat o limbă străină sau am învățat 300 de cuvinte? Mi-am recapitulat materia pentru bacalaureat? Am citit cele patru cărți pe care voiam să le citesc de multă vreme?” Deci ne trebuie un scop foarte concret pe care să-l realizăm, adică ne trebuie o vectorizare. Pentru că dacă nu avem un vector și nu ne e clar ce vrem să obținem cu noi la finalul acestei crize atunci vom fi extrem de vulnerabili la orice factor conjunctural. Adică o veste negativă ne dă peste cap, o știre și suntem foarte reactivi. Este ca și cum am face o diferență între o baltă și un râu. Un râu are o albie, curge, merge într-o direcție. O baltă stă, ea e bătută de vânt într-o direcție, apoi într-altă direcție. Povestea este ce vrem să fim: un râu sau o baltă în perioada asta?”, mai arată Mircea Miclea.

Oamenii care au avut un scop inclusiv în situații foarte grele, cei care au trăit în lagăr de exemplu, au supraviețuit mult mai bine, mai explică profesorul.

Pentru a trece cu bine prin această perioadă, Mircea Miclea ne sfătuiește să ne facem zilnic agenda pentru a doua zi și să o respectăm, pentru că astfel noi vom fi cei care ne vom controla propria viață.

În al doilea rând, îți trebuie mai multă disciplină. Cu cât e mai multă dezordine în jurul nostru, adică impredictibilitate, entropie, dezordine în jur, cu atât noi trebuie să o contracarăm cu mai multă ordine. Concret, asta înseamnă că în fiecare zi ne stabilim agenda pentru a doua zi pe ore, și mâine nu trăim ziua după stări sau după ce știri avem, ci trăim ziua după agenda noastră, după ce ne-am scris că vom face. În acest fel, prin acest comportament, creierul înțelege că noi suntem în control cu viața noastră, adică ziua de azi am trăit-o conform agendei pe care am stabilit-o ieri, și nu am trăit-o în funcție de ce s-a zis la 11, ce am aflat la 14, ce mi-a zis venicul la 16. Pentru că dacă continuăm să trăim mereu conjunctural în funcție de stimulii exteriori și nu în funcție de o agendă proprie atunci devenim foarte vulnerabili din punct de vedere emoțional. Dezechilibrul emoțional e deteriorat major”, a mai spus Mircea Miclea.

Pentru un echilibrul nostru emoțional ar trebui ca în fiecare zi să ajutăm pe cineva.

În al treilea rând, cred că trebuie să ne punem în fiecare zi întrebarea, și să avem răspunsul la finalul fiecărei zile, „pe cine am ajutat azi?”. Mi-am ajutat copilul să facă temele? Mi-am ajutat un vecin că i-am dat o bucată din plăcinta pe care eu am pregătit-o? Mi-am ajutat un părinte în vârstă? Acordarea de ajutoare simple este un lucru esențial pentru echilibrul emoțional”, mai spune Mircea Miclea.

Pentru a nu fi influențați negativ de știrile din această perioadă ar trebui să limităm și orele la care ne uităm la televizor, și în acest fel ne-am controla mult mai bine viața.

La televizor să ne uităm o dată pe zi sau de două ori pe zi. Și aici fac o analogie, sunt studii care spun că starea emoțională a celor care se uită tot timpul pe bursă, la cum variază indicii bursieri, este mult mai proastă decât a celor care se uită din când în când la variația indicilor bursieri. De ce? Pentru că mintea nostră este în așa fel făcută încât informația negativă este stocată mult mai repede decât cea pozitivă, și atunci tu nu stochezi la fel de bine când crește indicele bursier pe care îl vrei tu decât atunci când scade. Informația că scade indicele bursier se codează mai bine în creier decât când crește același indice bursier. Efectul este că acumulezi mult mai mult stres, dar nu mai mulți bani, chiar mai puțini bani. Prin analogie, aș spune că trebuie să ne uităm la știri de maximum două ori pe zi, seara și dimineața, iar în rest să ne vedem de treabă. Pentru că urmărind din jumătate în jumătate de oră noile știri lăsăm exteriorul să ne dicteze ziua decât agenda noastră internă”, arată Mircea Miclea.

Psihologul mai spune că în această perioadă apare un fenomen de contagiune emoțională, adică emoțiile celorlalți ne contaminează și pe noi.

Dacă vezi mai mulți oameni cărora le e frică te apucă și pe tine frica. Pe stadion, de exemplu, dacă vezi mai mulți oameni nervoși, te apucă și pe tine nervii. Această contagiune emoțională se răspândește mult mai repede din cauza tehnologiilor digitale. Așa că dacă te protejezi și nu te uiti tot timpul la stimuli de acest gen atunci ești mai puțin influențat de emoțiile celorlalți”, mai spune Mircea Miclea.

Profesorul consideră că această criză va trece oricum, dar echilibrul emoțional se va reface mai greu.

În situații de genul acesta oamenii au două alternative de a se defini pe ei înșiși. O alternativă este prin inducție, adică ”așa e lumea, așa sunt și eu”. A doua alternativă este prin contrapoziție, adică să fii exact invers decât sunt ceilalți: dacă lumea este panicată atunci eu îmi păstrez calmul. De regulă, oamenii în contrapoziție, care sunt în minoritate, sunt câștigători. Ei pot să fie modele care să-i inspire pe alții. Măcar cei care pot să se definească prin contrapoziție s-o facă, pentru că pot deveni modele pentru ceilalți. Iar în al doilea rând, cu siguranță vor mândri de ei înșiși după ce va trece criza”, a mai spus Mircea Miclea.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro