Sari direct la conținut

Trei secţii ale Spitalului Mangalia au fost închise, după ce 19 angajaţi au fost diagnosticați cu Covid

HotNews.ro
Trei secţii ale Spitalului Mangalia au fost închise, după ce 19 angajaţi au fost diagnosticați cu Covid

Trei secţii ale Spitalului Mangalia – Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie, Pediatrie – au fost închise, după ce 19 angajaţi ai unităţii medicale au fost depistaţi cu COVID, relatează News.ro.

„Mai multe secţii din cadrul Spitalului Municipal Mangalia au fost închise, miercuri, după ce angajaţi ai unităţii medicale au fost testaţi pozitiv la infecţia cu coronavirus. Potrivit reprezentanţilor instituţiei medicale, este vorba de un număr de 19 angajaţi din cadrul Secţiilor: Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie, Pediatrie”, a transmis Primăria Mangalia, joi, printr-un comunicat de presă.

Managerul unităţi medicale, Alina Dan, a menţionat că aceste secţii vor fi închise timp de o săptămână.

„Conform procedurilor legale în astfel de situaţii, am luat toate măsurile sanitare care se impun, astfel că secţiile Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie şi Pediatrie au fost temporar închise, timp de 7 zile, iar internările direcţionate către cele mai apropiate unităţi medicale. Camera de gardă de la Pediatrie rămâne în continuare deschisă, doar pentru urgenţe, în cadrul Pavilionului A”, a declarat Alina Dan.

Ea a precizat că a fost înştiinţată conducerea DSP Constanţa, cea de la Ambulanţă, precum şi cea a spitalelor din apropierea Mangaliei, în eventualitatea în care vor fi pacienţi care vor avea nevoie de internare pe secţiile respective.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro