Trenurile de călători pot reveni după nouă luni de pauză pe o linie cu istorie complicată
Circulația trenurilor de călători și de marfă între Târgoviște și Pietroșița fusese suspendată la mijlocul lunii noiembrie 2024, din cauza unei acumulări de gaze pe un teren din vecinătatea căii ferate, fiind pericol de explozie, scrie Club Feroviar. Trenurile de marfă au revenit în primăvară, cele de pasageri au primit și ele undă verde.
Sunt 35 de km între cele două localități, iar trenurile fac în jur de 70 de minute. Erau patru trenuri pe zi, pe sens, operate de compania privată Transferoviar Călători.
Circulația a fost oprită în noiembrie 2024, din cauza unor probleme la o societate comercială din Doicești, unde s-a încercat excavarea unui puț de apă.
Trenurile de marfă și-au reluat circulația din martie, după ce CJSU Dâmbovița a ridicat parțial restricţiile instituite la final de 2024.
Revin și trenurile de pasageri, după o hotărâre emisă pe 3 septembrie tot de CJSU Dâmbovița.
Secția de circulație 104 are o istorie zbuciumată din punctul de vedere al întreruperilor în traficul feroviar. CFR Călători s-a retras la început de 2013. Apoi circulația s-a reluat în 2015, dar s-a închis din nou în 2017, pentru a se relua în scurt timp, până la retragerea CFR Călători din 15 decembrie 2019.
Trenurile Transferoviar Călători au circulat doar până la Fieni. Asta până la data de 1 ianuarie 2021, când automotoarele operatorului feroviar privat au început din nou să circule până la Pietroșița.
