Sari direct la conținut

Târgul de Sânmedru – de antichități țărănești, de vineri până duminică, la Muzeul Țăranului Român

HotNews.ro
Târgul de Sânmedru, la MTR, Foto: Afis
Târgul de Sânmedru, la MTR, Foto: Afis

Muzeul Național al Țăranului Român așteaptă publicul, începând de vineri, 25, până duminică, 27 octombrie 2019, între orele 10 și 18, la Târgul de Sânmedru – de antichități țărănești, la care vor participa aproximativ 40 de colecționari din toată țara cu lucruri vechi, de colecție. Puse unele lângă celelalte, obiectele prezentate la târg formează o poveste frumoasă și impresionantă din viața rurală, din vremuri care încep cu „a fost odată ca niciodată”.

Vizitând acest târg, veți avea o imagine vie a ceea ce a însemnat gospodăria țărănească în ansamblul ei, organizatorii invitându-vă la salvarea obiectelor de la uitare și degradare și reintroducerea lor într-un circuit al civilizației urbane contemporane.

În cadrul târgului de la Muzeul Țăranului, veți putea admira și cumpăra:

– piese de costum țărănesc,

– țesături de interior (covoare, ștergare, fețe de pernă și fețe de masă),

– icoane pe lemn și pe sticlă, cruci, pristolnice, podoabe,

– mobilier crestat, pictat (lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri),

– ceramică, donițe, vase din lemn, putinei, căuce,

– furci și roți de tors, fuse, vârtelnițe,

– felinare, ceasuri, candelabre, piulițe și râșnițe de alamă, dar și

– publicații socio-etnografice din perioada interbelică, bancnote vechi, timbre cu subiecte etnografice…

De asemenea, la targ, publicul va găsi prăjituri, turtă dulce, cozonaci și miere, dar și cu bragă sau țuică. Nu vor lipsi nici plantele de leac.

Prețul biletului de intrare la târg: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro