Sari direct la conținut

Tronul regilor României, expus la Muzeul Naţional de Artă după mai bine de 70 de ani

HotNews.ro
tronul regelui Carol I, Foto: Muzeul National de Arta
tronul regelui Carol I, Foto: Muzeul National de Arta

Luni, 10 mai, de Ziua Regalității, Muzeul Național de Artă al României deschide Sala Tronului și prezintă publicului tronul Regelui Carol I al României, pentru prima dată după mai bine de 70 de ani.

Muzeul de Artă a anunțat, vineri, că, datorită unui parteneriat cu Muzeul Golesti, piesa de mobilier poate fi admirată în Sala Tronului a fostului Palat Regal, amplasată pe estrada de trei trepte, așa cum a fost întotdeauna tronul poziționat.

Tronul și Spațiile Istorice, respectiv Sala Tronului, Sufrageria Regală și Scara Voievozilor pot fi vizitate gratuit luni, în intervalul orar 10 – 18.

Odată ce România a fost proclamată Regat, au fost confecționate două tronuri, pentru cei doi suverani ai țării, Regele Carol I și Regina Elisabeta. Tronurile au fost confecționate din lemn aurit și ornate cu pietre prețioase, pe spătar fiind reprezentate cifrele cuplului regal – Carol I și Elisabeta, realizate în bronz poleit și aplicate pe plăci de onix algerian.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro