Trotinetele electrice închiriate nu vor mai putea fi folosite în parcurile din București și la evenimentele stradale
Primăria Municipiului București (PMB) a anunțat vineri că circulaţia trotinetelor electrice închiriate va fi interzisă în parcurile din Capitală, cât şi la „evenimentele stradale cu public mare”, măsura fiind implementată împreună cu cei care pun la dispoziţie aceste mijloace de deplasare.
„Am chemat la discuţii principalii operatori de trotinete şi poliţiile locale de sector. Le-am cerut ca în toate parcurile, viteza trotinetelor electrice să fie redusă de la 5 km/h la 0 km/h. În trecut, dacă intrai cu ea în parc, automat viteza maximă pe care o puteai atinge scădea la 5 km/h. De acum, cei care merg pe trotinete electrice închiriate nu le vor mai putea folosi. Regula se va aplica şi la evenimentele stradale cu public mare”, a anunțat Primăria Capitalei într-o postare pe rețelele sociale.
Răspunsul din partea celor de la Lime, Bolt și Splash a fost unul pozitiv, menționează PMB.
Reprezentanții Lime au comunicat că aveau deja această restricție implementată în parcurile Herăstrău, Cișmigiu, Tineretului și Carol.
„Trotinetele electrice sunt interzise în parcurile pe care le administrăm, încă din octombrie 2025. Sancțiunile ajung la 500 lei”, se mai arată în postare.
Sursa foto: Hanohiki, Dreamstime.com