Sari direct la conținut

Trump a suspendat sancţiunile împotriva Columbiei după semnarea unui acord privind migranţii ilegali

HotNews.ro
Trump a suspendat sancţiunile împotriva Columbiei după semnarea unui acord privind migranţii ilegali
Donald Trump Foto: Pool/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Casa Albă a anunţat că sancţiunile împotriva Columbiei au fost suspendate, duminică seară, după ce această ţară a acceptat condiţiile preşedintelui american Donald Trump privind repatrierea imigranţilor ilegali, relatează AFP.

„Guvernul columbian a acceptat toate condiţiile preşedintelui Trump, inclusiv acceptarea fără restricţii a tuturor imigranţilor ilegali din Columbia repatriaţi din Statele Unite, inclusiv la bordul aeronavelor militare americane, fără limitare sau întârziere”, a precizat Casa Albă într-un comunicat. „America este respectată din nou”

„Pe baza acestui acord, tarifele şi sancţiunile complet redactate vor fi puse la naftalină şi nu vor fi semnate decât dacă Columbia nu respectă acest acord”, a adăugat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, în comunicat.

Pe de altă parte, sancţiunile privind vizele emise de Departamentul de Stat sunt menţinute „până la sosirea cu succes a primului zbor de deportaţi columbieni”, a adăugat aceeaşi sursă. „Evenimentele de astăzi arată clar lumii că America este din nou respectată”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat duminică o serie de sancţiuni împotriva Columbiei, în urma deciziei Bogotei de a refuza avioanele militare care transportau imigranţi deportaţi de Statele Unite.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
INTERVIURILE HotNews.ro