Trump anunță un armistițiu de 10 zile în Liban
Președintele american Donald Trump a anunțat joi o încetare a focului, de zece zile, convenită în Liban, unde armata israeliană luptă cu milițiile grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah, anunță CNN.
O pauză în ostilitățile dintre Israel și Hezbollah ar putea contribui la pregătirea terenului pentru un acord de pace în conflictul dintre Statele Unite și Iran, notează postul american de televiziune.
Donald Trump a făcut acest anunț într-o postare pe plarforma sa Truth Social. În mesaj, Trump spune că liderii israelian şi libanez au fost de acord cu un armistiţiu de 10 zile, cu începere de la ora locală 17:00 (21.00 GMT, miezul nopții în România).
Trump afirmă că a avut „discuţii excelente” joi cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele libanez Joseph Aoun.
„Aceşti doi lideri au fost de acord ca, pentru a obţine PACEA între ţările lor, să înceapă oficial un ARMISTIŢIU de zece zile la ora 05:00 PM”, a postat Trump, adăugând că le-a cerut vicepreşedintelui JD Vance, secretarului de stat Marco Rubio şi şefului armatei americane Dan Caine să colaboreze cu cele două ţări pentru a o obţine o pace de durată.
Iar într-o postare ulterioară, Trump a anunţat că îi va invita pe Netanyahu şi Aoun la Casa Albă, pentru „convorbiri substanţiale” între cele două ţări.
„Ambele ţări vor să vadă PACEA şi cred că acest lucru se va întâmpla, rapid!”, a scris Donald Trump.

De altfel, preşedintele american afirmase cu o zi în urmă că „liderii” Israelului şi Libanului vor vorbi joi, în contextul discuţiilor dintre cele două ţări pentru a ajunge la un armistiţiu mediat de Statele Unite.
„Încercăm să oferim puţin spaţiu de respiro între Israel şi Liban. A trecut mult timp de când cei doi lideri au vorbit, cam 34 de ani. Mâine se va întâmpla. Grozav!”, a scris Trump, miercuri, tot pe Truth Social.
Primele contacte la acest nivel din 1993
Declarați lui Trump, care nu specifica la care „lideri” se referă, venea totuși după ce guvernele celor două ţări au fost de acord să se întâlnească din nou pentru a continua discuţiile despre un armistiţiu prin care să se oprească atacurile israeliene împotriva Libanului, declanşate după războiul cu Iranul.
Asta după ce, marți, ambasadorul Israelului în Statele Unite, Yechiel Leiter, şi omologul său libanez, Nada Hamadeh Moawad, au avut o întâlnire de două ore şi jumătate în prezenţa secretarului de stat american Marco Rubio.
Ulterior, un purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a afirmat că „toate părţile au fost de acord să iniţieze negocieri directe la o dată şi într-un loc convenite de comun acord”.
Negocierile, din care a fost exclus grupul şiit Hezbollah, au constituit întâlnirea la cel mai înalt nivel dintre Israel şi Liban din 1993.
De ce atacă Israelul sudul Libanului
Aceste conversaţii au loc după şase săptămâni de confruntări între Hezbollah şi Israel, pe teritoriul Libanului, soldate cu peste un milion de persoane strămutate din cauza atacurilor şi incursiunilor israeliene, pe care guvernul premierului Benjamin Netanyahu le justifică prin necesitatea combaterii lansării de rachete de către această grupare şiită susținută de Iran.
Israelul a refuzat să includă Libanul în acordul de încetarea focului pe care Statele Unite l-au convenit cu Iranul săptămâna trecută şi a continuat atacurile pe teritoriul libanez, inclusiv marţi, în timp ce avea loc întâlnirea de la Washington.