Trump, criticat puternic, inclusiv în Partidul Republican, după o cină cu Kanye West şi un adept al supremaţiei albilor
Fostul preşedinte american Donald Trump este criticat puternic de Casa Albă şi de către o parte a Partidului său Republican pentru că a luat cina, săptămâna aceasta, la Mar-a-Lago, cu rapperul Kanye West şi cu un adept al supremaţiei albilor, Nick Fuentes, şi se apără pe reţeaua sa de socializare, Truth Social, dând asigurări că masa a fost ”rapidă” şi ”fără poveşti”, relatează AFP, citată de News.ro.
Kanye West, care îşi spune Ye, se află în centrul unei serii de controverse, între altele din cauză că a publicat pe reţele de socializare declaraţii denunţate drept antisemite.
Donald Trump, care candidează la fotoliul de la Casa Albă în 2024, a confirmat că a luat cina cu starul lumii rap, la Mar-a-Lago, reşedinţa sa din Florida, şia fost criticat imediat de clasa politică americană.
”Intoleranţa, ura şi antisemitismul nu au ce căuta în America, inclusiv la Mar-a-Lago”, a denunţat un purtător de cuvânt al Casei Albe, Andrew Bates.
În centrul polemicii se află participarea la această cină a lui Nick Fuentes, în vârstă de 24 de ani, cunoscut pentru răspândirea ideilor supremaţiei albilor prin podcasturile sale.
Potrivit organizaţiei americane de luptă împotriva antisemitismului Anti Defamation League (ADL), tânărul ar fi pus în discuţie existenţa Holocaustului.
Întrebat despre acest lucru, Joe Biden a respins, sâmbătă, întrebarea.
”Nu vreţi să ştiţi ce gândesc”, a declarat şeful statului american.
Denunţări au apărut inclusiv în tabăra lui Trump.
”Orice întrevedere, chiar şi de curtoazie, cu un antisemit ca Kanye West şi o scursură ca Nick Fuentes este inacceptabilă”, şi-a exprimat regretul fostul ambasador al lui Trump în Israel, David Friedman.
”Vreau să-i spun prietenului meu Donald Trump că el valorează mai mult de-atât”, a declarat el.
Fostul locatar al Casei Albe s-a apărat pe reţeaua sa de socializare, dând asigurări că masa a fost ”rapidă” şi ”fără poveşti”.
Donald Trump spune că s-a ”înţeles foarte bine” cu Kanye West şi că acesta nu a făcut ”nicio declaraţie antisemită”.
Magnatul în domeniul imobilizar a precizat că rapperul ”a apărut cu trei prieteni de-ai săi despre care nu ştiam nimic”.
”Eu nu-l cunoşteam pe Nick Fuentes”, a insistat el în alt mesaj.
Intervievat de AFP în 2017, după ce a participat la o adunare a extremei drepte la Charlottesville, Nick Fuentes şi-a prezentat lupta împotriva ”imigraţiei masive” şi ”multiculturalismului”.