Sari direct la conținut

Trump și-a deschis un birou în Florida pentru a-și promova agenda

HotNews.ro
Trump imbarcandu-se la bordul Marine One, Foto: Mandel Ngan / AFP / Profimedia Images
Trump imbarcandu-se la bordul Marine One, Foto: Mandel Ngan / AFP / Profimedia Images

Fostul preşedinte american Donald Trump a deschis luni în Florida un birou care se va ocupa de îndatoririle sale ca fost preşedinte american şi va încerca să-i continue agenda politică, transmite Reuters, citată de Agerpres.

”Biroul va fi responsabil cu gestionarea corespondenţei, declaraţiilor publice, apariţiilor şi activităţilor oficiale ale preşedintelui Trump pentru a promova interesele Statelor Unite şi a duce mai departe agenda administraţiei Trump prin advocacy, organizare şi activism public”, menţionează un comunicat.

Anunţul a fost făcut în aceeași zi în care Camera Reprezentanţilor a trimis către Senat actul prin care îl acuză de incitare la insurecţie în discursul către susţinătorii săi, înaintea asaltului asupra Capitoliului la 6 ianuarie.

Amintim că fostul președinte obișnuia să comunice direct cu suporterii săi prin intermediul contului său de Twitter, însă acesta a fost blocat de platformă, într-o decizie fără precedent. Decizia a fost luată în contextul repetatelor mesaje ale lui Trump privind așa-zisa ”fraudare a alegerilor prezidențiale” și al violențelor de la Capitoliu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro