Sari direct la conținut

Trump spune că vrea ca Departamentul Educației din SUA să fie închis „imediat”

HotNews.ro
Trump spune că vrea ca Departamentul Educației din SUA să fie închis „imediat”
Donald Trump, în Biroul Oval al Casei Albe din Washington. Sursa foto: Gripas Yuri/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că vrea ca Departamentul federal al Educației să fie închis „imediat”, transmite Reuters.

Trump a spus încă de săptămâna trecută că ar vrea să desființeze Departamentul Educației printr-un ordin executiv, dar a recunoscut că ar avea nevoie de sprijinul Congresului și al sindicatelor profesorilor pentru a-și îndeplini promisiunea din campania electorală în acest sens.

O închidere imediată a Departamentului pentru Educație ar putea întrerupe ajutorul de zeci de miliarde de dolari acordat învățământului preuniversitar din SUA și asistența pentru taxele de școlarizare acordată în cazul studenților.

Președintele Trump și-a petrecut primele săptămâni în funcție impunând schimbări masive în guvernul SUA, cerând angajaților federali să se întoarcă la lucru în birouri sau să demisioneze, solicitând reducerea costurilor și a locurilor de muncă și încercând să închidă agenții precum USAID (Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională).

Iar Departamentul Educației a fost una dintre țintele principale pe lista lui Trump.

„Aș vrea ca acesta să fie închis imediat”, a declarat Trump reporterilor miercuri. „Departamentul pentru Educație este o mare escrocherie”.

Președintele anunțase anterior că i-a încredințat sarcina Lindei McMahon, alegerea sa pentru funcția de secretar al Educației, să închidă departamentul pe care el a desemnat-o să îl conducă.

Trump a propus închiderea Departamentului Educației și în primul său mandat, în perioada 2017-2021, însă Congresul nu a acționat. Departamentul are 4.245 de angajați și a cheltuit 251 de miliarde de dolari în ultimul an.

În mandatul președintelui democrat Joe Biden, republicanii au criticat în numeroase rânduri Departamentul Educației, în special cu privire la ștergerea împrumuturilor pentru studenți și politicile legate de diversitate, echitate și programe de incluziune. Trump a emis deja ordine executive pentru desființarea acestor programe.

INTERVIURILE HotNews.ro